DNA cere instantei supreme arestarea preventiva a sase persoane implicate in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si terenuri agricole. Printre acestia se numara cei doi judecatori de la Tribunalul Covasna si beneficiarul a peste 43.000 de hectare de teren forestier.

Astfel, sunt propusi pentru arestare preventiva Sorin Ion Iacob, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Janica Poenaru si judecatorii Ordog Lorand Andras si Gabriel Uta de la Tribunalul Covasna. Cei doi judecatori sunt acuzati de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, dupa ce au facut parte dintr-un complet al Tribunalului Covasna care a dispus admiterea unui recurs in materia fondului funciar si reconstituirea dreptului de proprietate pentru peste 43.000 de hectare de teren forestier si de teren agricol, situate pe raza judetului Bacau, in favoarea unei persoane si in defavoarea Romsilva, potrivit anchetatorilor, arata Mediafax.

Sorin Ion Iacob este urmarit penal pentru constituire a unui grup infractional organizat, trei infractiuni de cumparare de influenta si trafic de influenta, iar Dan Costin Bengescu, pentru trafic de influenta, dare de mita si constituire a unui grup infractional organizat. Acuzatiile aduse lui Iosif Kadas sunt de constituire a unui grup infractional organizat si trei infractiuni de cumparare de influenta, iar in cazul lui Janica Poenaru, de aderare la un grup infractional organizat si trafic de influenta.

Domeniile Ghica, parte a retrocedarilor

Iacob, Bengescu, Kadas si Poenaru au fost retinuti dupa audierile facute marti la DNA Brasov. In acelasi dosar este urmarit penal si Paltin Gheorghe Sturdza, care isi atribuie calitatea de mostenitor al "Domeniilor Ghica" si este beneficiarul celor peste 43.000 de hectare, acesta fiind suspectat de instigare la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, constituire a unui grup infractional organizat, trei infractiuni de cumparare de influenta.

De asemenea, sunt urmariti penal Aurel Olari, suspectat de aderarea la un grup infractional organizat si trafic de influenta, Ioan Gheorghe Varga, suspectat de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de influenta, Andrei Poteaca, pe care anchetatorii il suspecteaza de aderarea la un grup infractional organizat si trafic de influenta, si Alina Carmen Ciocoiu, suspectata de complicitate la cumparare de influenta.

DNA a anuntat, miercuri seara, ca in dosarul retrocedarilor sunt urmariti penal si deputatii Viorel Hrebenciuc si Ioan Adam, senatorul Ilie Sarbu si directorul general al Romsilva, Adam Craciunescu. Hrebenciuc, Adam si Craciunescu sunt inculpati, iar Sarbu are calitatea de suspect. La DNA Brasov au fost audiati, miercuri, si sotia lui Ioan Adam, judecatoarea Roxana Adam, precum si printul Paul si printesa Lia.

Surse judiciare au declarat ca Paul Philippe si Lia Georgia, cu sprijinul juristei lor, Alina Carmen Ciocoiu, si pretinzand ca sunt mostenitorii bunurilor detinute de Casa Regala a Romaniei, "au cumparat influenta de la Iacob Sorin Ion". Iacob le-ar fi promis celor doi ca va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la functionari cu atributii in reconstituirea dreptului de proprietate pentru obtinerea mai multor terenuri si cladiri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri