Daniel Funeriu, unul dintre cei noua fosti ministri vizati in dosarul licentelor Microsoft, a venit marti la Directia Nationala Anticoruptie, pentru a da declaratii.
Fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu a intrat in sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) fara sa faca declaratii. In dosarul Microsoft, DNA a cerut presedintelui aviz pentru inceperea urmaririi penale in cazul lui Daniel Funeriu, ministru al Educatiei si Cercetarii in perioada 2009 - 2012, pentru abuz in serviciu. Cererea a fost avizata, in 3 octombrie, de presedintele Traian Basescu, atat pentru Daniel Funeriu, cat si pentru fostii ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Gabriel Sandu, potrivit Mediafax.

Luni, fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu a fost la DNA pentru a prezenta probe in apararea sa si a da o declaratie. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, ca lui Sandu nu i-a fost adusa la cunostinta nicio invinuire, astfel ca demnitarul nu are calitate in acest caz. In dosarul Microsoft, urmarirea penala nu a fost declansata fata de nicio persoana, au mai precizat sursele citate. In 16 octombrie, procurorii anticoruptie au facut perchezitii la locuinta lui Gabriel Sandu, dar si acasa la fostul consilier prezidential Dorin Marian, la fostul sef al Serviciului de Informatii Externe Catalin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, Remus Truica si Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, la tatal presedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum si la Fundatia Dinu Pescariu.

Anchetatorii au gasit probe in dosarul Microsoft

Surse judiciare au precizat atunci ca anchetatorii au ridicat documente care ar putea constitui probe in dosarul Microsoft. In acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri - senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau. Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane chitate de Executiv in cadrul contractului.

"Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata la data de 5 iunie 2013 de catre Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a actiunii de control efectuata la Ministerul pentru Societatea Informationala si la Ministerul Educatiei Nationale, in legatura cu inchirierea de licente educationale. Intrucat din Raportul de control rezultau indicii cu privire la incheierea, in conditii nelegale, a contractului comercial de inchiriere licente din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educationale Microsoft, a actelor aditionale la acest contract, precum si a contractelor aferente derularii Programul «Sistem Educational Informatizat» (SEI), Directia Nationala Anticoruptie s-a sesizat din oficiu cu privire la savarsirea unor infractiuni de abuz in serviciu si respectiv a unor infractiuni de coruptie in legatura cu derularea acestor contracte", a precizat DNA.

Fosti ministri au prestins si primit sume de bani

Procurorii sustin ca fostii ministri Dan Nica, Serban Mihailescu, Ticau Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Sandu Gabriel "si-au exercitat cu rea-credinta atributiile de serviciu, determinand incheierea contractului cadru de licentiere din 15.04.2004 in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei, si implicit permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate". Totodata, anchetatorii au indicii ca cei sase fosti ministri au pretins si primit sume de bani pentru a-si exercita in mod defectuos atributiile de serviciu si pentru a-si exercita influenta asupra altor persoane, pentru a fi favorizata firma Fujitsu Siemens Computers la incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft. Camera Deputatilor a aprobat, in 13 octombrie, cererea de incepere a urmaririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Sursa foto: Mediafax Foto