Viorel Hrebenciuc a ajuns la sediul DNA Brasov, unde a fost citat, la scurt timp dupa ora 10.00. Intrebat la intrarea in sediul DNA daca este pregatit pentru ce e mai rau, el a raspuns afirmativ, mentionand insa ca nu ii este frica pentru ca stie ce a facut.

"Da, da sunt pregatit. Peste doua-trei luni de zile o sa radeti de el (dosar - n.r). Un singur lucru vreau sa va zic: de ani de zile frica domina in Romania. Toate actiunile noastre sunt paralizate de frica, nimeni nu semneaza o hartie, nimeni nu are o initiativa, toata lumea are o spaima celebra devenita de acum. Eu am demonstrat prin gestul meu ca nu-mi este frica pentru ca stiu ce am facut. Nu am niciun motiv sa nu ma prezint cu inima deschisa in fata procurorilor de la DNA", a spus Hrebenciuc, potrivit Mediafax.

DNA nu este sperietoare pentru cei care nu au gresit prea mult.

Viorel Hrebenciuc a mai afirmat ca "DNA nu este sperietoare pentru cei care nu au gresit prea mult". Intrebat daca se asteapta sa fie retinut, Hrebenciuc a raspuns: "Bineinteles". De asemenea, intrebat daca se simte tradat de PSD, Hrebenciuc a raspuns: "Sunt coincidente care s-au intamplat, dar in niciun caz nu m-a tradat partidul si nici eu nu l-am tradat niciodata"".

Camera Deputatilor a luat act, luni, de demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlament. Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut incuviintarea arestarii preventive in doua dosare, si-a depus in 21 octombrie demisia din Parlament.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea preventiva a lui Viorel Hrebenciuc in dosarul privind retrocedarile ilegale de paduri, precum si in dosarul in care este acuzat de instigare la infractiunea de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, trafic de influenta, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si cumparare de influenta. In acelasi dosar, Dan Sova este urmarit penal pentru trafic de influenta.

Hrebenciuc Jr., arestat preventiv in acelasi dosar

Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informatii din interiorul DNA cu ajutorul fostului sef al Serviciului Protectie si Paza (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerand si obtinand de la un angajat al Directiei informatii despre interceptarea deputatului. In dosarul retrocedarilor ilegale, Hrebenciuc este urmarit penal pentru constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si instigare la folosirea influentei de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. In acest dosar, fiul sau, Andrei Hrebenciuc, a fost arestat preventiv, in 24 octombrie, pentru 30 de zile.

Citeste si:

Procurorii sustin ca, in 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecatorilor Ordog Lorand Andras si Gabriel Uta, de la Tribunalul Covasna, sa pronunte o hotarare judecatoreasca in favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea in posesia lui Strudza a unei suprafete de 43.227 de hectare de padure in Bacau, producand astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro. Imediat dupa decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, impreuna cu Ioan Adam, Daniel Constantin Calugar, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu si Viorel Hrebenciuc, a constituit si coordonat un grup pentru a urgenta punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate precum si o cat mai rapida vanzare a terenului forestier dobandit.

Pentru a pune in aplicare decizia instantei, obtinuta fraudulos, Sturdza si Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Calugar, Varga si Bengescu bani sau alte foloase. In schimbul banilor, acestia ar fi promis ca vor determina functionarii de la Comisia Judeteana de Fond Funciar Bacau, Directia Silvica Bacau, comisiile locale de fond funciar Asau, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacau si ITRSV Suceava sa urgenteze indeplinirea actelor pentru punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de padure.

Procurorii mai arata ca Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatal sau, deputatul Viorel Hrebenciuc, sa comita infractiunea de trafic de influenta. Anchetatorii sustin ca Andrei Hrebenciuc, in baza unei intelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc si cu avocatii Victor Adrian Prodan si Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Dragoi, administrator al SC Resedinta Varstnicilor SRL, sa incheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobandit calitatea de promitent cumparator, alaturi de Bengescu, pentru suprafata de 43.277 de hectare de teren forestier.

Pretul tranzactiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decat valoarea de piata, "intrucat contractul masca, in cuprinsul sau, si cumpararea de influenta de la autoritatile din judetul Bacau", a aratat DNA. Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu si Ioan Adam, cunosteau faptul ca s-a stabilit un pret mult mai mic decat cel real, deoarece diferenta de pret ce urma sa fie obtinuta din vanzarea padurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc si al lui Dan Bengescu in schimbul exercitarii de influente fata de functionarii cu atributii privind punerea in executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna. In acest dosar, au mai fost arestati preventiv Dan Bengescu si Paltin Gheorghe Sturdza. Judecatorii Ordog Lorand Andras si Gabriel Uta sunt cercetati sub control judiciar.