Pe scurt, m-am oprit la Doctor Faustus, al lui Thomas Mann, care in paginile de inceput spunea astfel

(...) Nici celalalt limbaj, mai intens poate, dar ciudat de nearticulat, cel al sunetelor (daca ne e ingaduit sa calificam in acest fel muzica), nu mi se pare ca ar putea fi inclus in sfera pedagogica a disciplinelor umaniste cu toate ca stiu foarte bine ca in educatia elina si in special in viata publica a cetatilor antice a avut un rol ajutator. Mai degraba am impresia ca, in pofida rigorii logice si morale pe care o imbraca uneori, acest limbaj face parte dintr-o lume supranaturala, pentru care n-as indrazni sa pun mina in foc ca e sigura sub aspectul ratiunii si al demnitatii omenesti. .(.....). Si totusi nu chiar in afara, intrucit chestiunea, daca intre universul pedagogic plin de noblete al spiritului si acea lume a spiritelor de care te apropii numai cu mare primejdie se poate trasa o linie de demarcatie neta si indiscutabila, face parte intru totul si inca peste masura din tema dezbatuta de mine.

Dupa cum am pus-o sub beneficiu de inventar pe Maria in ceea ce priveste doleantele ei fata de balet, la fel am procedat si cu Thomas Mann intrucat il „banuiesc” ca a scos universul pedagogic, dupa cum spune el, din lumea spiritelor pentru a-si urma firul rosu al genialitatii si sacrificiului suprem care sunt date doar celor alesi sau celor care aleg, cum este cazul lui Adrian, creatia sa. Nu i-am dat crezare si pentru ca el se raporteaza la un tanar aproape format, in timp ce referentialul meu era un copil, care trebuie sa descopere nemijlocit, sau sa fie descoperit in acelasi fel. Se poate spune ca Mann avea concluzia rostita si doar cauta argumentele care sa-i sustina „acoperisul”, in timp ce eu cautam inclusiv concluzia.

Acestea fiind spuse, am incercat sa inteleg ce inseamna pedagogie in lucrurile necuantificabile si in ce masura este aceasta compatibila cu artele frumoase (balet, pian, etc.). Am plecat de la faptul ca creatia si creativitatea sunt specifice democratiei si gandului liber intrucat cunoasterea si deprinderea au legatura mai mult cu ganditul decat cu acumularea de informatii in exces. Pentru copilul meu imi doresc un profesor...de balet..spre exemplu, care sa-l inavuteasca cu instrumentarul necesar ganditului la ce inseamna balet. Andrei Plesu spunea (am cautat dar nu am gasit unde, dar stiu sigur ca el a spus) ca cititul fara gandit la ceea ce ai citit este fara folos. Noi vrem ca Maria sa primeasca informatia in mod rezonabil, cantitativ vorbind, dar si deprinderea de a gandi la ceea ce a primit, intrucat daca stie sa gandeasca miscarile de balet cred ca va sti si cum sa ajunga la rezultatele cerute, adica sa munceasca in mod constant si consecvent. Pedagogia nu inseamna rezultate imediate.

Acum despre despre dreptul de a vota, caci tot se discuta zilele acestea ai cui votanti sunt mai inteligenti, mai intelepti si mai frumosi.

Daca intelegem pedagogia in sensul de mai sus, ca activitate preocupata mai mult de gandire, de rezultate pe termen lung si indepartat, nu putem ajunge la alta concluzie decat aceea ca exista o compatibilitate perfecta intre exercitiul democratic al votarii si pedagogie, in sensul de activitate creata pe gandul liber. Aceasta ar trebui sa fie concluzia standard caci altfel democratiile contemporane privesc dreptul al vot ca o putere supranaturala, straina pedagogiei si ratiunii, dupa cum spune Thomas Mann, este o realitate la fel de evidenta ca idealul mai sus mentionat.

De cele mai multe ori, pedagogia dreptului de a vota este inlocuita cu emotia imediata, cu empatiile de moment, cu nevoia de schimbare, cu manipulare neresimtita, cu starea de manipulare placuta intrucat altcineva gandeste in locul tau iar tu nu trebuie sa faci lucrul acesta, cu orice altceva decat gandul liber la ce va urma peste ani si ani.

Citeste si:

Nu doar Romania are aceasta problema, ci democratii cu pretentii patesc acelasi lucru. Vedeti Franta si Presedintele Hollande care a fost votat in mod covarsitor de poporul francez pentru ca intr-un termen relativ scurt sa ajunga la o cota negativa de popularitate record. Votul, „in pofida rigorii logice si morale”, vorba lui Mann, pe care ar trebui sa o aiba, este la momentul exercitarii „sub aspectul ratiunii si al demnitatii omenesti”, fiind o activitate mai mult emotiva decat rationala.

Democratiile contemporane au inlocuit ganditul cu acumularea de informatii, or aceasta nu face un vot mai educat si mai plin de intelesuri. Renasterea a avut la dispozitie infinit mai putine informatii decat exista in prezent sau au existat in secolul urmator aparitiei acesteia, insa ganditul in mod consecvent si repetat a ajutat-o sa o transforme intr-o stare de spirit, profund substantializata. Astazi volumul de informatii este de necuprins insa intrucat s-a abandonat activitatea de a gandi, utilitatea acestora, sau valoarea adaugata transmisa de acestea sunt disproportionate prin raportare la relatia dintre cantitatea informatiilor si cantitatea utilitatii produse de cele dintai.

Nu vreau sa justific o stare de lucruri, sau sa disper in fata unei realitati informe. Vreau sa spun doar ca democratiile in care traim sunt viciate, ca aceasta este o realitate reglementata, si ca discutia nu ar trebui sa fie despre cine-i mai destept sau mai prost, cine-i mai scolit sau mai putin scolit, in conditiile in care dreptul la vot este exercitat de ani de zile dincolo de limitele ratiunii, adica pe un fond cotropit de emotivitate, uneori impusa iar alteori ceruta.

De altfel, nu cred ca-ti trebuie multa carte pentru a-ti da seama care candidat este mai bun pentru interesele tale pe termen mediu si lung, care candidat este mai corect sau mai invecinat cu moralitate, cine are un context mai „penal” sau mai putin „penal” in spate, cine are o idee sistematizata despre ce vrea sa faca cu statul, etc. Lucrurile acestea au legatura cu ganditul, cu dobandirea unui instrumentar de viata care sa-ti permita sa identifici „interesatii” in mod relativ usor, adica cu lucruri de pedagogie politica daca vreti. Aceasta lipsa inlatura si dihotomia de mai sus, a celor care voteaza; din moment ce democratia inseamna doar informatie, fara gandit, nu inteleg de ce ar trebui sa ne asteptam la alte rezultate.