Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a spus ca a nu a dat o declaratie, ci doar a avut o discutie cu procurorul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) care se ocupa de dosarul Microsoft si a adus mai multe documente.
Andronescu a adaugat ca este suspectata de abuz in serviciu, iar intrebata daca nu a fost anuntata ca este acuzata si de luare de mita sau de alte fapte, fostul ministru a raspuns negativ.

"Incerc sa imi dovedesc nevinovatia (...) Nu am primit niciodata nimic, nu am conditionat pe nimeni si nu am sa fac asta niciodata cat traiesc", a mai spus Andronescu. Intrebata de ce a venit de la prima ora a diminetii la DNA, in conditiile in care ar fi trebuit sa vina de la ora 10.00, Andronescu a spus ca a fost citata de procurori sa se prezinte la ora 08.00, conform Mediafax.

In dosarul licentelor Microsoft, procurorii DNA au cerut Senatului aviz pentru urmarirea penala a Ecaterinei Andronescu pentru abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani, fapte care ar fi fost comise in perioada in care aceasta a fost ministru al Educatiei, respectiv 2000-2003 si 2008-2012. Ecaterina Andronescu a fost citata sa se prezinte joi la DNA, dupa ce, in 19 noiembrie, Senatul a avizat inceperea urmaririi penale a acesteia.

Andronescu si legatura cu Compaq si Siveco

Procurorii sustin ca Andronescu, in perioada in care a fost ministru al Educatiei, ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului "Sistem Educational Informatizat" si respectiv pentru proiectul ce a vizat licentierea Microsoft. De asemenea, Andronescu ar fi initiat si avizat proiecte de Hotarari de Guvern prin care s-ar fi urmarit favorizarea firmelor Compaq si Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora si ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care sa participe la realizarea proiectului, atestand in mod nereal ca acestea fac parte dintr-un consortiu.

Fostul ministru ar fi stabilit procente de participare la proiect in favoarea anumitor firme, ar fi acceptat cesiunea contractului de catre SIVECO, desi invocase necesitatea achizitiei de la aceeasi sursa, ar fi inlesnit firmei SIVECO si colaboratorilor sai incheierea contractului in conditiile lipsei de competitie, incheind contractul in conditii oneroase pentru ministerul pe care il conducea, toate acestea avand drept consecinta prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achizitiei de servicii si produse la preturi peste valoarea de piata: licente cu circa 30 - 40% mai scumpe, calculatoare si produse software la preturi cu pana la 50% mai mari decat cele pentru aceleasi produse sau produse similare de pe piata, potrivit anchetatorilor.

Citeste si:

De asemenea, in perioada 2001 -2009, Andronescu ar fi pretins si primit de la firma SIVECO si firmele colaboratoare foloase necuvenite constand in sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, in scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul. In dosarul Microsoft, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri - senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.
Camera Deputatilor a aprobat, in 13 octombrie, cererea de incepere a urmaririi penale a deputatului Valerian Vreme. Presedintele Traian Basescu a avizat, in 3 octombrie, cererea DNA, pentru fostii ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Daniel Funeriu. In 19 noiembrie, Plenul Senatului a avizat inceperea urmarii penale in cazul senatorilor PSD Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu.

Prejudiciu de milioane de euro la bugetul de stat

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv in cadrul contractului. Contractul cadru de inchiriere de licente Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost incheiat in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47 la suta acordat de Microsoft in considerarea Guvernului si, implicit, permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate, sustin anchetatorii.

Potrivit DNA, contractul cadru s-ar fi incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale privind achizitiile publice, invocandu-se, in mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un pret cu cel putin 40 la suta mai mare fata de cel real, avand la baza un necesar nefundamentat, sustin procurorii. Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata la data de 5 iunie 2013 de catre Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a actiunii de control efectuata la Ministerul pentru Societatea Informationala si la Ministerul Educatiei Nationale, in legatura cu inchirierea de licente educationale.

Intrucat din Raportul de control rezultau indicii cu privire la incheierea, in conditii nelegale, a contractului comercial de inchiriere licente din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educationale Microsoft, a actelor aditionale la acest contract, precum si a contractelor aferente derularii Programul „Sistem Educational Informatizat” (SEI), Directia Nationala Anticoruptie s-a sesizat din oficiu cu privire la savarsirea unor infractiuni de abuz in serviciu si respectiv a unor infractiuni de coruptie in legatura cu derularea acestor contracte.