Alex Milcev (foto) este partener in cadrul EY inca din anul 2006 si are o experienta de peste 17 ani in calitate de consultant fiscal al unor importante companii din diverse sectoare de activitate. El a oferit consultanta clientilor sai atat pe probleme de fiscalitate interna cat si internationala, fiind implicat in proiecte complexe de restructurari, privatizari, raportare fiscala, optimizare fiscala, fiind in acelasi timp expert in domeniul preturilor de transfer din Romania.

Alex Milcev este membru fondator al Camerei Consultantilor Fiscali din Romania si membru al Camerei de Comert Romano-Americane (AmCham), aflandu-se frecvent in pozitia de lector si vorbitor pe probleme fiscale si juridice in cadrul diverselor institutii, precum si in cea de colaborator al mai multor publicatii de business.

„Modul in care EY Romania a reusit sa se dezvolte si sa se diversifice, in ciuda crizei economice mondiale constituie o lectie valoroasa, iar eu intentionez sa valorific in continuare acest model unic de dezvoltare si diversificare pentru a veni in sprijinul clientilor nostri si al comunitatii”, a declarat Alex Milcev.

Fostul director al departamentului de asistenta fiscala si juridica, Venkatesh Srinivasan, care s-a aflat la carma acestuia timp de aproape 15 ani, paraseste Romania pentru a incepe un nou capitol din viata sa profesionala ca membru al echipei EY Global Compliance and Reporting (GCR) si ca lider al GCR Global Talent Hub in cadrul EY Bangalore, India.Pe durata sederii sale in Romania, Venkatesh a ocupat functii executive cheie la nivel local si regional, inclusiv cea de CSE Tax Markets Leader, contribuind de asemenea la dezvoltarea departamentului de asistenta fiscala, rezultatul fiind atingerea pozitiei actuale de lider de piata.