Tribunalul Capitalei a decis condamnarea lui Sorin Ovidiu Vintu la doua pedepse de cate patru ani de inchisoare pentru infractiunile de spalare de bani si a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. In urma contopirii celor doua pedepse, instanta a dispus ca omul de afaceri sa execute sase ani si patru luni de detentie, anunta Mediafax.

In plus, judecatorii au hotarat sa confiste de la Vintu suma de 7.289.406 de dolari, bani pe care i-a obtinut in urma infractiunii de spalare de bani.

Decizia nu este definitiva, ci poate fi contestata de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucuresti.

Citeste si:

In prezent, Sorin Ovidiu Vintu se afla in libertate, dupa ce, in 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa conditionata. Anterior, Vintu ispasea o pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru ca l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat in 2006 in legatura cu prabusirea Fondului National de Investitii.

In dosarul privind devalizarea Fondului National de Investitii (FNI), Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis in judecata in 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spalare de bani si instigare la delapidare.

Cercetarile finalizate in acest dosar penal au ca punct de plecare ancheta organele judiciare in dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul National de Investitii (FNI), Banca Agricola (BA), Banca de Investitii si Dezvoltare - BID si Banca Romana de Scont, asa cum au fost completate dupa infirmare, preciza Parchetul instantei supreme intr-un comunicat de presa.

Sursa foto: Mediafaxfoto