Silvian Ciuperca (PSD) este suspectat de fapte de complicitate la abuz in serviciu si folosirea influentei pentru a fi acordate contracte de consultanta pentru SC Consult Invest.Potrivit informatiilor aparute, Silvian Ciuperca (PSD) este suspectat de fapte de complicitate la abuz in serviciu si folosirea influentei pentru a fi acordate contracte de consultanta pentru SC Consult Invest.

Sursele citate au precizat ca a fost emis un mandat de aducere la DNA si pe numele lui Cezar Gheorghe Valcan, directorul executiv al Directiei de Achizitii si Patrimoniu din Consiliul Judetean (CJ) Ialomita, in acelasi dosar.

La sfarsitul lunii octombrie 2014, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au facut perchezitii la sediile Consiliului Judetean Ialomita, Spitalului Judetean Ialomita si Agentiei de Dezvoltare Sud-Muntenia, in ancheta fiind vizat si Silvian Ciuperca. Tot atunci au fost facute perchezitii in Bucuresti si judetele Ialomita si Calarasi, la sediile unor firme si la locuintele unor persoane.

Potrivit unor documente ale procurorilor DNA din acel dosar, obtinute de MEDIAFAX, presedintele CJ Ialomita, Silvian Ciuperca, ar fi favorizat o firma din Timisoara, careia i-ar fi fost concesionat, in mod fraudulos, un teren agricol de 495 de hectare, prejudiciind astfel bugetul institutiei cu aproape 200.000 de lei pentru fiecare din cei 35 de ani ai duratei contractulului.

"Presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Ciuperca Vasile Silvian, abuzand de prerogativele functiei detinute a favorizat interesele economice ale SC Green Harvest SRL Timisoara, in detrimentul bugetului de stat Ialomita, prin atribuirea, in mod fraudulos,a contractului de concesiune a unei suprafete de 495,6583 ha, teren agricol, apartinand domeniului privat al judetului Ialomita, ce a facut obiectul licitatiei din data de 14.04.2014", se mentiona in documentele citate.

Conform procurorilor anticoruptie, Silvian Ciuperca, impreuna cu directorul executiv al Directiei de Achizitii si Patrimoniu din CJ Ialomita, Cezar Gheorghe Valcan, "au actionat pentru identificarea unor solutii pentru ca SC Green Harvest SRL Timisoara sa fie declarata castigatoare a licitatiei, desi oferta acesteia nu a era cea mai mare, criteriu de baza in acordarea contractului de concesiune".

Procurorii anticoruptie aratau ca se fac cercetari pentru abuz in serviciu. Ciuperca era suspectat si de alte infractiuni, intre care trafic de influenta si instigare la fals, conform documentelor aflate la dosar.
In aceleasi documente se arata ca fostul director al Spitalului Judetean Slobozia, Vasile Olaru, a dat contracte publice pentru programe informatice de care unitatea beneficia deja, iar la verificarile Ministerului Sanatatii ar fi fost protejat de seful CJ Ialomita, care ar fi determinat intocmirea unui raport de control fals.
"Activitati ilicite desfasurate la SJU Slobozia in perioada in care manager al institutiei era Olaru Vasile: achizitionarea unui program de gestiune informatica a activitatii printr-un numar de trei contracte incheiate in aceeasi zi, prin achizitie directa, toate situate ca valoare sub plafonul de 30.000 de euro impus de lege pentru metoda achizitiei directe, desi program de acest fel exista in institutie; achizitionarea unui program de calculator pentru emiterea retelelor in format electronic, desi beneficia de un astfel de program pus la dispozitie gratuit de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS)", se preciza in documentele respective.

Problemele privind activitatea fostului manager al SJ Slobozia nu sunt singurele din dosar ce au legatura cu presedintele CJ Ialomita.

Anchetatorii il suspecteaza pe seful CJ Ialomita pentru falimentul Ultex Tandarei

Astfel, anchetatorii il suspecteaza pe acesta si de interventii privind falimentul SC Ultex Tandarei, societate in faliment care avea nevoie de aviz pozitiv de la ANAF pentru a putea fi scoasa la vanzare.

Citeste si:

Tot Ciuperca "se implica in mod activ in actiuni de influentare a numitilor Musat Liviu, presedinte al Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Sud Muntenia, Visan Mariana, director in cadrul aceleiasi institutii si Scripca Dragomir, expert in cadrul Biroului Judetean Ialomita al aceleiasi agentii, pentru ca acestia sa-si indeplineasca defectuos atributiile de serviciu (in sensul amanarii vizitelor de monitorizare, amanarii constatarii neconcordantelor in vederea remedierii lor), cu scopul sprijinirii intereselor numitei Trandafir Elena Corina, consultant in cadrul unor proiecte cu finantare europeana, pentru ca beneficiarii acestor proiecte sa nu suporte corectii financiare", se mai preciza in documente din dosar.

Potrivit declaratiei de avere depusa in luna iunie 2014, presedintele CJ Ialomita, Silvian Ciuperca, detine un teren intravilan de 800 de metri patrati, mostenit in 2003, si un teren agricol de cinci hectare, pe care l-a cumparat in 1999 impreuna cu sotia sa, Sabina Ciuperca, ambele terenuri fiind in Tandarei. Tot in Tandarei, presedintele CJ Ialomita are un apartament de 89 de metri patrati cumparat in 1991 cu sotia sa si o casa in constructie de 110 metri patrati, al carei parter este nelocuibil.

Ciuperca detine si un autoturism Opel Astra din 2006, iar la capitolul active financiare a trecut in declaratia de avere un card in euro deschis la BRD in anul 2010, in valoare de 7.000 de euro.

In declaratia de avere a lui Silvian Ciuperca apare mentionat si faptul ca este membru supleant la Comitetul Regionilor de la Bruxelles, iar in urma participarii la dezbateri si sedinte ale comitetului a realizat venituri provenite din decontarile de cheltuieli cu transportul si diurna, fara insa a preciza suma.
Potrivit aceluiasi document, Ciuperca a realizat in anul fiscal anterior venituri in valoare de 55.404 lei, in calitate de salariat la Consiliul Judetean Ialomita, iar sotia sa a obtinut pensie in valoare de 1.353 de lei pe luna. Alti 3.200 de lei au reprezentat venituri pe care sotia lui Silvian Ciuperca le-a obtinut in rma arendarii unui teren agricol.

In declaratia de avere depusa de Ciuperca sunt trecute si veniturile obtinute de catre cei doi copii ai sai, Lucia si Mihai, de 27.000 de lei, respectiv 32.000 de lei.

Potrivit declaratiei de interese depusa de Ciuperca in 2013 si neactualizata in 2014, acesta este vicepresedinte al Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, precum si membru fondator si membru in Consiliul de Administratie al Fundatiei Ialomita 2000.
Silvian Ciuperca este presedinte al organizatiei judetene PSD Ialomita si membru in Comitetul Executiv National PSD.

Ciuperca: Verificati declaratia mea de avere, ca sa vedeti daca m-am imbogatit de pe urma functiei

Presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Silvian Ciuperca, a declarat marti, la intrarea in sediul DNA, ca nu are nicio legatura cu dosarul in care a fost adus cu mandat si a adaugat ca poate fi verificata declaratia sa de avere, pentru a se vedea daca s-a imbogatit de pe urma functiei publice.

Silvian Ciuperca (PSD) a ajuns la sediul Directiei Nationale Anticoruptie in jurul orei 10.20, fiind insotit de politisti, care au pus in executare mandatul de aducere emis de procurori pe numele presedintelui Consiliului Judetean Ialomita.

Intrebat daca se teme ca va fi retinut, Silvian Ciuperca a spus ca nu are legatura cu dosarul in care se fac cercetari pentru fapte de coruptie.
Silvian Ciuperca le-a mai spus jurnalistilor sa ii verifice declaratia de avere, pentru a vedea daca este unul dintre acei politicieni care s-au imbogatit de pe urma functiei publice.

Sursa foto: Mediafax FOTO