Potrivit purtatorului de cuvant al instantei, judecatorul Anda Sanpetru, primarul Buzaului a fost judecat pentru trei fapte de abuz in serviciu contra intereselor publice, fiind condamnat pentru doua dintre acestea, iar pentru cea de-a treia achitat. Astfel, Boscodeala a primit o pedeapsa de patru ani de inchisoare si un spor de pedeapsa de un an, urmand sa execute cinci ani de inchisoare. Sentinta Judecatoriei Brasov nu este definitiva, putand fi contestata in zece zile de la pronuntare.

In iulie 2013, primarul municipiului Buzau, Constantin Boscodeala, a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, fiind acuzat, printre altele, ca ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociatiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzau. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) - Serviciul teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata a lui Boscodeala pentru trei infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.

Potrivit procurorilor, in perioada 2002 - 2008, Boscodeala a acordat unor asociatii sportive, persoane juridice non-profit, in mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local si le-a asigurat folosinta gratuita a Complexului Sportiv Gloria Buzau, beneficiarii finali ai acestor sume si ai dreptului de a folosi complexul sportiv find societati comerciale aflate in diverse raporturi juridice cu asociatiile sportive.

"In cursul anului 2008, prin incalcarea atributiilor de serviciu pe care le avea in calitate de ordonator principal de credite, inculpatul Boscodeala Constantin Octavian a dispus, in mod nelegal, plata sumei de 1.633.496,32 lei catre Asociatia Sportiva Fotbal Club Gloria Buzau cu titlu de finantare nerambursabila - din care suma de 279.496,32 lei reprezinta plati directe efectuate catre Regia Autonoma Municipala (RAM) Buzau (unitate din subordinea Consiliului local Buzau, la care Asociatia sportiva avea debite restante). De aceasta suma de bani a beneficiat, in mod indirect, SC Fotbal Club Gloria SA Buzau (agent economic privat la care primarul era actionar, in calitate de persoana fizica), firma cu care Asociatia sportiva avea incheiat un protocol conform caruia se obliga, contrar legii, sa sustina activitatea sportiva a societatii comerciale cu sumele primite de la bugetul local. De asemenea, S.C. Fotbal Club Gloria S.A. Buzau fusese obligata, prin hotarare judecatoreasca, la plata debitelor restante catre RAM Buzau, in solidar cu Asociatia sportiva (suma de 279.496,32 lei)", preciza DNA.

In acest mod, sustin anchetatorii, bugetul local al municipiului Buzau a fost prejudiciat cu suma de 1.633.496,32 lei. De asemenea, afirma DNA, la 19 mai 2006, fara a exista o hotarare a Consiliului Local al Municipiului Buzau, Boscodeala a acordat direct, in folosinta gratuita, o parte a Complexului Sportiv Gloria, obiectiv aflat in proprietatea publica a municipiului Buzau, Asocierii in participatiune formate din Asociatia Sportiva "Vointa Buzau" si SC Monte Cris SR. Buzau, bugetul local fiind prejudiciat cu 2.675.555,22 lei, reprezentand veniturile nerealizate in perioada 1 ianuarie 2008 - 31 octombrie 2009.

Citeste si:

In plus, mai sustin procurorii, incepand din 2002, cand Complexul Sportiv Gloria a intrat in proprietatea publica a municipiului Buzau, primarul a asigurat nelegal folosinta gratuita a stadionului de fotbal Asociatiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzau si, prin intermediul acesteia, SC Fotbal Club Gloria SA. In acest mod, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 587.942,55 lei, reprezentand veniturile nerealizate din exploatarea bunului, potrivit sursei citate.

In iunie 2014, Constantin Boscodeala, a fost trimis in judecata intr-un nou dosar, in care este acuzat ca a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Statiunea de Cercetare pentru Legumicultura Buzau, in conditiile in care primise un alt teren, prejudicul fiind de peste 24 milioane de lei.
Acest dosar este judecat de Tribunalul Dambovita.

In ambele dosare, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra mai multor imobile, terenuri si masini ale primarului.

Boscodeala este la al cincilea mandat de primar al muncipiului Buzau. Din 2010, el este liderul organizatiei judetene PSD Buzau. De-a lungul timpului, a mai fost membru PDL si ApR.

Sursa foto: Mediafax FOTO