Fiscul extinde controlul marilor averi, program inceput in 2011, si are in vizaor 4.800 de persoane. Initial, in program au fost incadrati 400 de romani cu averi de peste 20 milioane de euro, noile controale pentru venituri nedeclarate urmand sa inceapa peste cateva luni, cu 120 de inspectori alocati.

"Acest program va continua la nivelul persoanelor pe care le avem in grupul-tinta, dar urmarim declansarea unui nou program, extins, intrucat din analizele noastre de risc pe care le-am facut in randul persoanelor fizice, am constatat existenta unor riscuri fiscale si pentru alte persoane. Am considerat necesar sa demaram alt program, de aceeasi natura, pentru in jur de 4.800 de persoane, altele decat cele 400 din grupul tinta, program care sa vizeze nu doar controlul fiscal, cat si utilizarea altor instrumente si tratamente de crestere a conformarii voluntare", a declarat miercuri Eugen Serban, director in cadrul Directiei Verificari Fiscale, structura a ANAF insarcinata cu controlul marilor averi, la o conferinta a PwC Romania, noteaza Mediafax.

El a aratat ca, pentru extinderea programului, Fiscul a avut nevoie de mai multe resurse, astfel ca a infiintat servicii de verificari fiscale la nivel regional, localizate in localitatile in care functioneaza directiile regionale ale Finantelor Publice, dar aflate in structura Directiei de Verificari Fiscale din aparatul central. ANAF a alocat 120 de inspectori fiscali pentru controlul celor 4.800 de persoane, recrutand deja in ianuarie 70 de persoane. Programul va fi lansat peste cateva luni, dupa ce inspectorii vor fi instruiti, se elaboreaza planul de actiune si se aproba metodele de incurajare a conformarii voluntare.

Am constatat alocari de fonduri semnificativ mai mari decat veniturile declarate.

"In principal au fost identificate (cele 4.800 de persoane - n.r.) in baza caracteristicilor de risc pe care le-am identificat in ce priveste situatia fiscala personala. Cu alte cuvinte, am constatat alocari de fonduri semnificativ mai mari decat veniturile declarate", a spus Serban. Programul initiat in 2011 a avut in vizor 400 de persoane sau 300 de familii cu averi mari, de cel putin 20 milioane de euro. De verificarea celor 400 de persoane s-au ocupat 30 de inspectori ANAF.

"Problema pe care am identificat-o in cazul acestora a fost diferenta semnificativa intre veniturile asteptate si cele declarate. Sunt unele categorii de venituri pentru care ne asteptam la o suma mai mare a fi declarata sau alte categorii de venituri pentru care foarte putine persoane au depus declaratii sau declaratiile au cuprins sume foarte scazute", a afirmat directorul ANAF. Serban a mentionat ca persoanele tintite in programul extins au venituri de peste 10 ori sau chiar mult mai mult decat cele declaratate, fapt care reiese din achizitiile realizate, informatii pe care ANAF le are la dispozitie.

El a aratat ca, din cele 400 de persoane analizate pana in prezent, au fost declansate 30 de verificari fiscale prealabile, din care au fost continuate 11 cu emiterea unui aviz de verificare. "Din cele 11, in unele cazuri avem ajustari semnificative, in altele verificarile sunt in curs, insa rezultatele vor fi publicate odata cu rezultatele generale ale ANAF. Verificarile s-au facut si in functie de capacitatea noastra de a le efectua", a punctat reprezentantul Fiscului. Obiectivul programului este ca fiecare contribuabil sa-si achite contributia fiscala corecta, precum si cresterea veniturilor declarate si a contributiilor persoanelor fizice cu averi mari in totalul impozitului pe venit.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri