Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, format din presedintele Mihai Ionut Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Madalina Alexandrescu si Stefan Pistol, a decis sa confiste de la fostul deputat PSD Miron Mitrea suma de 327.928 de lei, informeaza Mediafax. Instanta a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei din 15 octombrie 2014, data de un complet de trei judecatori de la ICCJ.

Decizia de vineri a instantei supreme este definitiva, Miron Mitrea si Irina Paula Jianu urmand sa fie incarcerati.
Miron Mitrea le-a spus magistratilor, la ultimul termen de judecata, ca regreta imaginea pe care si-a facut-o in fata procurorilor. "Regret ca procuratura se refera la comportamentul meu. Am demisionat la momentul respectiv pentru a da posibilitatea inceperii urmararii penale in cazul meu, in schimb regret ca nu a fost gasit procesul verbal de confruntare in care Sergiu Sechelariu recunoaste ca a primit un miliard de lei vechi de la mine. Nu am facut nicio fapta penala", a spus Mitrea, in ultimul cuvant.

Irina Paula Jianu le-a spus judecatorilor ca nu a primit niciodata bani si nici nu a fost favorizata de Miron Mitrea.
Procurorul de sedinta al Directiei Nationale Anticoruptie a reiterat acuzatiile care i se aduc lui Miron Mitrea, a prezentat din nou probele cu care anchetatorii au dovedit aceste fapte si a aratat ca, in raport de acest probatoriu, dar si de calitatea pe care o avea Mitrea la momentul savarsirii faptelor, se impune o majorare a pedepsei de doi ani de inchisoare cu executare, stabilita de prima instanta de judecata. In 15 octombrie 2014, instanta suprema l-a condamnat pe Miron Mitrea, ministru al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei in perioada 2000 - 2004 si parlamentar PSD la data trimiterii in judecata, la doi ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzat ca a luat mita 520.000 de lei, sub forma unor lucrari executate la casa mamei sale, pentru a o mentine pe Irina Jianu in functiile de inspector sef adjunct si, ulterior, inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii.

Instanta l-a achitat pe Mitrea pentru instigare la fals si a mai dispus incetarea procesului penal in cazul sau pentru uz de fals. Prin aceeasi sentinta s-a dispus confiscarea a 169.440 de lei de la Mitrea si a fost mentinut sechestul asigurator pus de procurori. Irina Paula Jianu, fost sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, a fost condamnata la cinci luni de inchisoare cu executare, pentru dare de mita.

Citeste si:

Nicolae Popescu, fost arhitect sef al Primariei Voluntari, a primit o pedeapsa de cinci luni de inchisoare pentru fals in acte si doua luni pentru favorizarea infractorului. Instanta a decis sa cumuleze aceste pedepse cu o alta de trei ani de inchisoare, dintr-un alt dosar. Judecatorii au constatat ca pedeapsa de trei ani de inchisoare a fost executata.
Procurorii aratau, in rechizitoriul trimis instantei, ca lucrarile de constructii, amenajare si dotare au fost executate de societatile Conimpuls SA Bacau, Vertcon SA Bacau, Durimpuls SRL Bacau si Regal Glass SRL Bacau la un imobil din Voluntari, judetul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

"Foloasele necuvenite au fost pretinse si primite in schimbul numirii si mentinerii Irinei Paula Jianu in functia de inspector sef adjunct si inspector sef al ISC. La momentul numirii in functia publica Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepresedinte, respectiv actionar la societatile comerciale mentionate", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei. Cei trei inculpati au fost trimisi initial in judecata in 5 martie 2009, insa ICCJ a dispus ca dosarul sa ajunga din nou la Directia Nationala Anticoruptie, din cauza unor vicii de procedura. In 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anuntat pe Miron Mitrea ca incep din nou urmarirea penala impotriva lui, iar dosarul a fost inregistrat la ICCJ in 25 octombrie 2013.

Camera Deputatilor a respins, in 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a inceperii urmaririi penale in cazul lui Miron Mitrea. Social-democratul Miron Mitrea si-a anuntat, la inceputul lunii septembrie 2008, in plenul Camerei Deputatilor, demisia din acest for, motivand ca recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune ca se ascunde in spatele imunitatii.

Ulterior, Mitrea a obtinut un mandat de senator (2008 - 2012) si un nou mandat de deputat (2012 - 2016).
In 2 februarie 2015, Miron Mitrea a demisionat din Parlament, plenul Camerei Deputatilor luand act atunci de demisia acestuia. Irina Jianu, condamnata la sase ani de inchisoare in dosarul "Trofeul calitatii" si la patru ani in cazul "Zambaccian", plus un spor de noua luni, a fost eliberata conditionat in 13 ianuarie, dupa ce a ispasit doi ani si sase luni din pedeapsa. Irina Jianu era incarcerata in Penitenciarul Bacau din iunie 2012.