Elena Udrea va iesi din inchisoare dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, definitiv, marti, dupa judecarea contestatiei deputatei la arestarea preventiva, ca va fi plasata sub arest la domiciliu, in dosarul Microsoft.

Potrivit deciziei, Udrea nu are voie sa vorbeasca cu Dorin Cocos, Dinu Pescariu si cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, in mod direct sau indirect, si nici sa divulge sau sa redea in presa sau pe retelele sociale informatii din cauza penala. Instanta ii atrage atentia ca in caz de incalcare a oricareia dintre aceste obligatii, se poate dispune din nou arestarea ei preventiva, relateaza Mediafax.

Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie - 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenta, in legatura cu denuntul lui Dinu Pescariu. Fostul ministru Elena Udrea se afla in arest din seara zilei de 10 februarie, cand a fost retinuta de procurorii DNA, in ziua urmatoare ea fiind arestata prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in dosarul Microsoft.

Povestea arestarii Elenei Udrea

Camera Deputatilor a avizat, in 9 februarie, urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a Elenei Udrea atat in dosarul Microsoft, cat si in dosarul Gala Bute. Udrea este acuzata, in dosarul "Microsoft", de trei fapte de trafic de influenta - in legatura cu incheierea si derularea acordului cadru de licentiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente si a actelor aditionale la acestea, in legatura cu derularea contractului e-Romania si in legatura cu pretinderea si primirea a 500.000 de euro. Procurorii o mai acuza si de spalare de bani (in forma dobandirii si utilizarii de bunuri cunoscand ca provin din infractiuni), si fals in declaratii de avere.

Potrivit anchetatorilor, fostul sot al Elenei Udrea, Dorin Cocos, ar fi pretins si primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si vicepresedinte PDL, sa asigure firmelor sustinute de Florica incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

Totodata, potrivit anchetatorilor, in anul 2010, Dorin Cocos, in baza intelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societatii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca platile aferente contractului e-Romania. Gabriel Marin a facut un denunt la DNA, aratand ca i-a platit lui Dorin Cocos prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.

Dinu Pescariu, denuntatorul Elenei Udrea

La randul sau, Dinu Pescariu, vizat in dosarul "Microsoft", a denuntat-o pe Udrea, aratand ca aceasta i-a cerut 500.000 de euro "pentru a-i rezolva problemele din justitie". "La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunt cu privire la savarsirea unor fapte de coruptie de catre Udrea Elena Gabriela. Din denuntul formulat rezulta ca, in anul 2013 pe fondul cercetarilor efectuate de Directia Nationala Anticoruptie ca urmare a plangerii formulata de Fujitsu Siemens Computers in legatura cu derularea contractului de licentiere Microsoft si a masurilor asiguratorii dispuse de autoritatile austrice pe conturile sale din Elevetia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justitie. Exista indicii in sensul ca remiterea sumelor de bani a avut loc in mai multe transe in perioada iulie 2013 - februarie 2014", potrivit procurorilor.

Anchetatorii sustin ca aceste fapte sunt dovedite cu declaratia martorului, extrasele de cont si inscrisuri olografe ridicate la perchezitii, in care sunt indicate sume de bani platite. Dorin Cocos este arestat preventiv in dosarul Microsoft, alaturi de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan. In arest preventiv au fost, pana in 25 ianuarie, si fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu si omul de afaceri Dumitru Nicolae, acestia fiind in prezent in arest la domiciliu.

In dosarul "Gala Bute", Directia Nationala Anticoruptie a cerut luni un nou aviz de la Camera Deputatilor pentru urmarirea penala si arestarea preventiva a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mita, privind contracte incheiate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului cu mai multe firme. In aceasta cauza, Camera Deputatilor a incuviintat, in 9 februarie, urmarirea penala si arestarea preventiva a Elenei Udrea pentru abuz in serviciu, tentativa la folosirea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete pentru obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si luare de mita.

DNA a precizat ca, ulterior, au aparut noi elemente "ce au conturat suspiciunea savarsirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizarii Camerei Deputatilor".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri