Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au trimis la Inalta Curte de Casatie si Justitie propunerea de arestare preventiva a Elenei Udrea, la scurt timp dupa ce fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului a fost audiata la DNA si i-au fost aduse la cunostinta acuzatiile, in dosarul "Gala Bute". Dosarul a fost inregistrat la instanta suprema, care a stabilit ca propunerea va fi analizata miercuri dimineata de judecatorul de drepturi si libertati. Elena Udrea este in arest la domiciliu, masura luata in cazul sau in dosarul Microsoft. Avocatul Marius Striblea a declarat, la iesirea de la DNA, ca Elena Udrea a dat o declaratie amanuntita, referitoare la noile acuzatii care i se aduc in dosarul "Gala Bute", iar procurorii au pus in miscare actiunea penala pe numele acesteia, conform Mediafax.

Avocatul a precizat ca aceasta este etapa premergatoare formularii unei propuneri de arestare preventiva sau de luare a unor masuri procedurale, ceea ce inseamna ca procurorii DNA urmeaza sa ceara curand instantei supreme arestarea preventiva a clientei sale. Intrebat daca Elena Udrea va face in continuare vreun denunt, avocatul a precizat ca aceasta nu va depune niciun denunt. Intrebat cine a dat declaratii impotriva Elenei Udrea, avocatul nu a dorit sa precizeze, dar a mentionat ca acuzatiile aduse fostului ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului sunt bazate doar pe denunturi. Elena Udrea a declarat marti, la iesirea de la DNA, ca "toti cei care sunt prinsi ca au luat spaga, este suficient ca au dat-o mai departe si sunt bine mersi", singurul care a ramas in arest fiind Rudel Obreja.

Udrea se abtine de la denunturi

"Tehnica asta a denuntului, ca recunosc si spun ca am dat mai departe, ii face scapati. Singurul care a ramas in arest este Rudel Obreja, in rest toata lumea e bine merci", a spus deputatul Elena Udrea, dupa ce a fost audiata la Directia Nationala Anticoruptie si i-au fost aduse la cunostinta noile acuzatii in dosarul "Gala Bute". Intrebata daca va face si ea denunturi, Elena Udrea a spus ca nu va face acest lucru. Udrea a precizat insa ca isi mentine acuzatiile fata de seful interimar al SRI, Florian Coldea, spunand: "Fata de dansul voi face denunturi pana le va lua cineva in serios". Intrebata daca procurorii vor cere din nou arestarea ei preventiva, pentru noile acuzatii din dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a raspuns "Da, probabil ca o vor formula".

De asemenea, intrebata daca face denunt impotriva fostului sau sot, Dorin Cocos, in contextul in care el ar fi denuntat-o, Udrea a spus: "Daca asta l-a ajutat sa fie liber, eu ii doresc sa fie sanatos". Elena Udrea a stat aproximativ cinci ore la DNA, unde a fost audiata in dosarul "Gala Bute", dupa ce Camera Deputatilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmarire penala si arestare preventiva a deputatului PMP. Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului Elena Udrea a stat in Arestul Politiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, cand a fost retinuta de procurorii DNA, in ziua urmatoare ea fiind arestata prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in dosarul "Microsoft". In 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasa din arest si plasata in arest la domiciliu, in urma deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a judecat contestatia deputatului PMP.

Potrivit deciziei, Udrea nu are voie sa vorbeasca cu Dorin Cocos, Dinu Pescariu si cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, in mod direct sau indirect, si nici sa divulge sau sa redea in presa sau pe retelele sociale informatii din cauza penala. Camera Deputatilor a avizat, in 9 februarie, urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a Elenei Udrea atat in dosarul "Microsoft", cat si in dosarul Gala Bute. In dosarul Gala Bute, Camera Deputatilor a incuviintat, in 9 februarie, urmarirea penala si arestarea preventiva a Elenei Udrea pentru abuz in serviciu, tentativa la folosirea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete pentru obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si luare de mita.

Citeste si:

Ulterior, DNA a apreciat ca, in aceasta cauza, au aparut noi elemente si au cerut noi avize de urmarire penala si arestare preventiva, care au fost aprobate luni de Camera Deputatilor. Potrivit DNA, una dintre faptele de luare de mita are legatura cu finantarea de catre MDRT a contractelor incheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic si UAT Borsec. Procurorii sustin ca, in 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, pentru sine si pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentantii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finantarea la timp a contractelor de lucrari incheiate de aceasta societate cu mai multe unitati administrativ-teritoriale in cadrul programului "Schi pentru Romania".

O a doua fapta de luare de mita ar avea legatura, potrivit procurorilor, cu platile efectuate de Compania Nationala de Investitii (CNI) catre SC Consmin SA. Procurorii sustin ca, in perioada 2010 - 2011, Elena Udrea, impreuna cu Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Nationale de Investitii la data faptelor si suspecta in aceasta cauza, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrarilor executate de societatea mentionata in baza contractelor incheiate cu CNI. O a treia fapta de luare de mita vizeaza finantarea de catre MDRT a contractelor incheiate de Termogaz Company si SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni si UAT Petrosani. Procurorii sustin ca, in 2011, Elena Udrea ar fi cerut si primit de la inculpatul Adrian Gardean, pentru sine si pentru altul, foloase materiale in valoare de 10 la suta din platile efectuate de MDRT pentru contractele de lucrari incheiate de SC Termogaz Company SA si SC Kranz Eurocenter SRL, in schimbul garantiei ca finantarile vor fi aprobate la timp. In dosarul "Gala Bute" sunt arestati preventiv fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja si primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmerita. Fostul consilier al Elenei Udrea Stefan Lungu si fostul secretar general in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetati in arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat si el in acest dosar, pentru ca ar fi determinat reprezentantii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Romgaz, sa sponsorizeze ilegal, cu suma totala de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de catre firma lui Rudel Obreja. Senatorul PSD Ion Ariton este sub control judiciar pana in aprilie, acesta fiind obligat sa nu paraseasca tara si sa se prezinte la Politia Sibiu in zilele stabilite prin programul de supraveghere. In acelasi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, si Tudor Breazu, administratorul mosiei de la Nana a Elenei Udrea. De asemenea, potrivit unor documente ale DNA, Ana Maria Topoliceanu, fosta sefa a Companiei Nationale de Investitii, este urmarita penal pentru luare de mita, in dosarul Gala Bute.