Avocatul Marius Striblea a spus, la iesirea din sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), ca i-a fost adusa la cunostinta Elenei Udrea decizia de a se pune sechestru asigurator pe bunuri mobile si imobile ale acesteia si pe "cateva milioane de lei", scrie Mediafax.

Elena Udrea a fost arestata preventiv miercuri, dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a emis pe numele ei mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile, in dosarul "Gala Bute". Decizia nu este definitiva, contestatia Elenei Udreaurmand sa se judece tot la instanta suprema. Mandatul de arestare a fost emis pentru: infractiunea de luare de mita in legatura cu finantarea de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a contractelor incheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic si UAT Borsec; infractiunea de luare de mita in legatura cu platile efectuate de Compania Nationala de Investitii catre SC Consmin SA; infractiunea de luare de mita in legatura cu finantarea de catre MDRT a contractelor incheiate de Termogaz Company SA si SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni si UAT Petrosani; infractiunea de abuz in serviciu, in legatura cu organizarea "Galei Bute", se arata in decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Instanta a respins propunerea DNA

Totodata, instanta a respins propunerea DNA in cazul Elenei Udrea in ce priveste acuzatiile de tentativa la infractiunea de folosire de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete pentru obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene si infractiunea de folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite. Elena Udrea a transmis pe Facebook, la o zi dupa ce a fost arestata preventiv, un punct de vedere privind "trei mecanisme" in ceea ce priveste dosarul "Gala Bute", in care arata ca "are loc o condamnare mediatica", mesajul sau fiind semnat de echipa de comunicare. "Descriem 3 mecanisme in ceea ce priveste dosarul «Gala Bute»", se precizeaza in postarea de pe Facebook, in care se mentioneaza ca "oameni de afaceri si functionari din Ministerul Dezvoltarii sunt prinsi ca au dat si au luat mita, probatoriul este format din interceptari, traseul banilor prin conturi si declaratii in care isi recunosc vinovatia (desi, initial, au negat".

"Acesti oameni fac denunturi impotriva Elenei Udrea (nu exista niciun alt fel de proba decat denunturile). Rezultanta: ei sunt liberi, Elena Udrea este arestata. Deci, declaratiile impotriva lui Udrea garanteaza libertatea", se precizeaza in mesaj.Udrea mai arata ca exista informatii si indicii foarte clare ca denuntatorii impotriva Elenei Udrea in dosarul "Gala Bute" s-au pus de acord asupra declaratiilor si au incercat sa influenteze ancheta. "Stefan Lungu sustine ca s-a pus de acord cu Gardean in decembrie 2014 asupra declaratiilor; Ana Maria Topoliceanu a facut presiuni asupra lui Tudor Breazu pentru a-i confirma denuntul; exista un denunt colectiv (caz unic in practica penala) in care este amintit si numele Elenei Udrea. Mai mult, aproape toti denuntatorii si-au schimbat declaratiile initiale. Toti acesti oameni sunt liberi (chiar daca exista articol care prevede arestarea preventiva a celor care doresc si pot sa influenteze desfasurarea anchetei), iar Udrea este arestata", se arata in postare.

Udrea mai menționeaza ca "punctul de vedere al acuzatorilor (manifestat prin referatul DNA) este omniprezent in spatiul public" și ca "are loc o condamnare mediatica, in timp ce varianta apararii nu se aude si nu se vede deloc, nici macar declaratia facuta de Udrea in fata instantei". Mesajul se incheie cu hashtag-ul "Kafka" și este semnat de "echipa de comunicare". Potrivit informatiilor din presa, care citeaza probatoriul pentru arestarea Elenei Udrea, o parte din presupusa mita pentru aceasta ar fi fost adusa la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului intr-o geanta. "La data de 06.10.2011, inculpatul Gardean Adrian si (.....) s-au deplasat la sediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, avand asupra lor suma de 900.000 euro intr-o geanta de voiaj de culoare neagra.

Gardean Adrian a intrat singur in cladire, accesul fiind realizat de catre Nastasia Gheorghe, si s-a deplasat la cabinetul secretarului general. Cei doi au intrat singuri intr-o sala de sedinte aflata in vecinatatea biroului, iar Gardean Adrian i-a inmanat lui Nastasia Gheorghe geanta, indicand totodata care este continutul acesteia. Nastasia Gheorghe a consultat situatia alocarilor bugetare pentru cele doua societati si a cerut lui Gardean Adrian ca, in contul diferentei datorate, sa incheie un contract de sponsorizare in valoare de 3 milioane RON pentru «Gala Bute» cu o societate administrata de Rudel Obreja. In acest context, Nastasia Gheorghe a afirmat ca plata acestei sume reprezinta o problema personala a ministrului, careia trebuie sa ii gaseasca o rezolvare. Ulterior, Nastasia Gheorghe a inmanat geanta ministrului UdreaElena Gabriela, in cabinetul acesteia, comunicandu-i provenienta si suma care se gasea in interior, si i-a adus la cunostinta intelegerea referitoare la sponsorizarea societatii administrate de Rudel Obreja in contul diferentei", ar fi scris procurorii in probatoriu.

Citeste si:

Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului Elena Udrea a mai stat in Arestul Politiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, cand a fost retinuta de procurorii DNA, in ziua urmatoare ea fiind arestata prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in dosarul "Microsoft". In 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasa din arest si plasata in arest la domiciliu, in urma deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a judecat contestatia deputatului PMP. Camera Deputatilor a avizat, in 9 februarie, urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a Elenei Udrea atat in dosarul "Microsoft", cat si in dosarul "Gala Bute". In 23 februarie, Camera Deputatilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmarire penala si arestare preventiva a deputatului PMP, in dosarul "Gala Bute".

In acest dosar, Camera Deputatilor a incuviintat, in 9 februarie, urmarirea penala si arestarea preventiva a Elenei Udreapentru abuz in serviciu, tentativa la folosirea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete pentru obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si luare de mita. Ulterior, DNA a apreciat ca, in aceasta cauza, au aparut noi elemente si au cerut noi avize de urmarire penala si arestare preventiva. Potrivit DNA, una dintre faptele de luare de mita are legatura cu finantarea de catre MDRT a contractelor incheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic si UAT Borsec.
Procurorii sustin ca, in 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, pentru sine si pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentantii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finantarea la timp a contractelor de lucrari incheiate de aceasta societate cu mai multe unitati administrativ-teritoriale in cadrul programului "Schi pentru Romania".

O a doua fapta de luare de mita ar avea legatura, potrivit procurorilor, cu platile efectuate de Compania Nationala de Investitii (CNI) catre SC Consmin SA. Procurorii sustin ca, in perioada 2010 - 2011, Elena Udrea, impreuna cu Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Nationale de Investitii la data faptelor si suspecta in aceasta cauza, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrarilor executate de societatea mentionata in baza contractelor incheiate cu CNI. O a treia fapta de luare de mita vizeaza finantarea de catre MDRT a contractelor incheiate de Termogaz Company si SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni si UAT Petrosani. Procurorii sustin ca, in 2011, Elena Udrea ar fi cerut si primit de la inculpatul Adrian Gardean, pentru sine si pentru altul, foloase materiale in valoare de 10 la suta din platile efectuate de MDRT pentru contractele de lucrari incheiate de SC Termogaz Company SA si SC Kranz Eurocenter SRL, in schimbul garantiei ca finantarile vor fi aprobate la timp.

In dosarul "Gala Bute" sunt arestati preventiv fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja si primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmerita. Fostul consilier al Elenei Udrea Stefan Lungu si fostul secretar general in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetati in arest la domiciliu. Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat si el in acest dosar, pentru ca ar fi determinat reprezentantii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Romgaz, sa sponsorizeze ilegal, cu suma totala de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de catre firma lui Rudel Obreja. Senatorul PNL Ion Ariton este sub control judiciar pana in aprilie, acesta fiind obligat sa nu paraseasca tara si sa se prezinte la Politia Sibiu in zilele stabilite prin programul de supraveghere. In acelasi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, si Tudor Breazu, administratorul mosiei de la Nana a Elenei Udrea.