Politistii fac, joi, 19 perchezitii in Bucuresti, Ilfov si Prahova, intr-un dosar in care este vizata fundatia care organizeaza concursul scolar "Evaluare in educatie". Organizatorii ar fi produs un prejudiciu de peste 9 milioane de lei prin delapidare si evaziune fiscala, conform unor surse din Politie.

Anchetatorii vor duce la audieri 29 de persoane, in dosarul deschis in urma unei sesizari facute de Directia Generala Antifrauda Fiscala din ANAF, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Capitalei. Surse din Politie au declarat ca in dosar sunt vizati reprezentantii Fundatiei Evaluare in Educatie, suspectati ca si-au insusit taxele de participare la concursul scolar organizat de aceasta la mai multe materii si ca nu au platit impozite.

"Din datele si probele administrate in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca in perioada 2008-2013 suspectii, in calitate de reprezentanti ai unei fundatii avand ca obiect de activitate organizarea unor concursuri scolare, si-au insusit fondurile colectate din taxele de participare, nu au retinut si varsat la bugetul de stat impozitele cu retinere la sursa si au inregistrat in contabilitatea fundatiei cheltuieli fictive", a precizat Politia Capitalei, citata de Mediafax.

Taxa de 20 lei/ elev, direct in buzunarele organizatorilor

Anchetatorii suspecteaza ca prejudiciul produs de reprezentantii fundatiei in urma infractiunii de delapidare se ridica la aproximativ 7,6 milioane de lei. De asemenea, prin ascunderea sursei impozabile si inregistrarea achizitiilor fictive s-ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 1,7 milioane de lei. Ancheta Politiei Capitalei se desfasoara sub coordonarea procurorilor Parchetului Tribunalului Bucuresti, cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii.

La concursul "Evaluare in educatie", organizat de fundatia cu acelasi nume, pot participa elevii din clasele I-VIII, precum si cei ai clasei pregatitoare, fiind organizat pentru disciplinele Limba romana, Matematica, Engleza, Fizica si Informatica. Concursurile "Evaluare in educatie" au fost scoase de pe lista avizata de Ministerul Educatiei la inceputul anului 2013, insa acestea au fost organizate in continuare in scoli, pentru fiecare proba taxa de participare platita de elevi fiind de cate 20 de lei. Fundatia "Evaluare in Educatie" a primit totusi un acord scris din partea ministerului, insa fundatia nu a fost inclusa pe lista concursurilor avizate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri