Actiunile DNA, care au vizat urmarirea penala a multor oameni de afaceri si persoane publice din Romania, produc din ce in ce mai multa panica in industria constructiilor, o piata deja lovita de mai multe scandaluri, care s-au incheiat fie prin inchiderea unor mai antreprenori romani

Asociatia Romana de Dreptul Constructiilor va organiza prima Conferinta stiintifica internationala specializata pe domeniul dreptului constructiilor din Romania. Aceasta va avea loc intre 19 si 21 martie 2015, la sediul Camerei de Comert si Industrii din Bucuresti.

“Constat ca frica incepe sa cuprinda Romania si tot mai multe proiecte se vor bloca din cauza ca multi vor fugi de decizie. Oamenii incep sa fie mai atenti si constata lacune mari atat in proiecte, cat si in procedurile de implementare. Acesta este efectul imediat, insa sper ca pe termen mediu spre lung sa urmeze o profesionalizare a celor care se ocupa de marile proiecte pentru a invata sa verificam studiile inaintate de consultanti/proiectanti, sa stim cum sa supervizam executia si, mai ales, sa intelegem principiile dreptului constructiilor”, a declarat pentru wall-street.roOvidiu Ioan Dumitru (foto), presedintele Asociatiei Romane de Dreptul Constructiilor.

Potrivit acestuia, actiunile DNA nu ar fi blocat pana in prezent mari proiecte de infrastructura, dar au afectat activitatea institutionala in principal la nivel local, acolo unde nu prea mai sunt multe persoane de decizie in functie, iar cele care preiau acum fraiele sunt mult mai atente. “Tratand cu mai mare atentie proiectele, in special cele din fonduri europene, se constata pe de-o parte ca institutia duce lipsa de specialisti, care trebuie gasiti si implicati in proiecte, iar pe de alta parte ca unele proiecte sunt gresit intocmite si trebuie reluate. Ambele constatari conduc la un blocaj de moment, dar pot asigura o mai buna implementare si, de ce nu, o mai buna accesare a fondurilor in viitor”, a mai punctat Ovidiu Ioan Dumitru.

Problema fondurilor europene, generata de lipsa de experienta si stabilitate din sistemul public

Presedintele Asociatiei Romane de Dreptul Constructiilor a mai subliniat faptul ca problema absorbtiei scazute a fondurilor europene este generata in cea mai mare parte de lipsa de experienta si stabilitate din sistemul public.

“Oamenii, bine intentionati cred eu, privesc fenomenul ca fiind unul prea dificil, periculos, si aleg a se cuibari in spatele unor contracte debalansate care protejeaza autoritatile, dar blocheaza proiectele. Frica de control conduce la fuga de raspundere. Am ajuns ca functionarii publici sa recomande partii contractante, la momentul aparitiei unui obstacol in executarea contractului, sa se adreseze instantei judecatoresti sau celei arbitrale, desi stiu sigur ca astfel se blocheaza acel proiect. (…) Specialistii considera ca solutia pentru o mai buna accesare este echilibrarea conditiilor contractuale si implicarea mai mare, prin reglementare, a expertilor care sa gaseasca solutii rapide”, a punctat Ovidiu Ioan Dumitru.

Mai mult, reprezentantul Asociatiei Romane de Dreptul Constructiilor apreciaza ca cei mai multi agenti economici se gandesc sa acceseze fonduri europene chiar daca este mai greu, analiza financiara fiind cea care ii poate convinge sa incerce si aceasta cale. “Cu toate acestea, experienta de pana acum in absorbtia fondurilor europene, in special in proiectele de infrastructura, a condus la o psihoza ca noi nu suntem capabili, din varii motive, sa utilizam eficient aceste resurse”.

Marile proiecte de infrastructura, blocate in faza de executie si nu in contestatii

Potrivit lui Ovidiu Ioan Dumitru, marile proiecte de infrastructura se blocheaza mai ales in faza de executie si nu in contestatii, asa cum explica de cele mai multe ori reprezentantii autoritatilor publice contractante intarzierea la finalizarea unui proiect important.

“Este doar o falsa impresie ca proiectele de infrastructura se blocheaza in faza contestatiilor sau, mai degraba, este mai usor pentru cei care organizeaza aceste achizitii sa arunce pisica in curtea celor care contesta si care, din punctul meu de vedere, nu fac decat sa-si exercite un drept garantat de legea speciala, dar si de constitutie. Daca ne uitam pe analizele din piata vom constata ca, de cele mai multe ori, proiecte sunt blocate in faza de executie ori inainte de demarare a procedurilor de achizitie, iar motivele sunt strict legate de modul in care sunt intocmite caietele de sarcini sau de felul in care sunt decise ofertele castigatoare. Mai este oare vorba de rea credinta sau vorbim de o lipsa de coerenta si poate chiar de profesionalism”, a conchis presedintele Asociatiei Romane de Dreptul Constructiilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri