Deputatul liberal Theodor Nicolescu si senatorii PSD Dan Sova si Darius Valcov vor afla saptamana acesta daca Senatul si Camera Deputatilor vor incuviinta cererile DNA de retinere si arestare preventiva.

Daca in cazul lui Dan Sova, comisia juridica a Senatului a emis, deja, un raport favorabil cererii Directiei Nationale Anticoruptie, de retinere si arestare a senatorului PSD, urmatorul pas fiind votul in plen, in cazurile lui Nicolescu si Valcov, cererile sunt abia in faza in care au ajuns la Senat ( cazul lui Darius Valcov) sau au fost transmise comisiei juridice, pentru inceperea studiului, in vederea avizului (cazul lui Theodor Nicolescu), potrivit Mediafax.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputatilor si Senatului, in cazul senatorului Dan Sova, termenul in care plenul trebuie sa dea votul final este de cinci zile de la primirea raportului de la comisia juridica, in celelalte doua cazuri, comisia juridica trebuind sa dea avizul in maxim trei zile de la momentul in care dosarul este transmis de Biroul Permanent, spre analiza. Comisia juridica a Senatului a votat deja favorabil, miercurea trecuta, cu sase voturi pentru si cinci voturi impotriva, cererea DNA privind retinerea si arestarea senatorului Dan Sova, pentru trei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu.

Solicitarea DNA pentru retinerea si arestarea preventiva a unui alt social-democrat, Darius Valcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, si urmeaza procedura normala. Astfel, cererea DNA va intra in sedinta Biroului Permanent al Senatului, luni, cand va fi transmisa la comisia juridica, in vederea elaborarii raportului. Dupa ce ajunge la comisie, senatorul Darius Valcov isi poate vedea dosarul de la Directia Nationala Anticoruptie, si isi poate prezenta cauza in fata colegilor juristi.

In cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu, Biroul Permanent al Camerei a decis sa trimita solicitarea DNA privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu Comisiei juridice, care are termen de trei zile pentru intocmirea raportului, acesta urmand sa fie discutat in plen cel mai probabil miercuri. Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut, joia trecuta, aviz de la Senat pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Darius Valcov, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate.

Darius Valcov si-a depus demisia

Darius Valcov i-a inaintat premierului Victor Ponta demisia din functia de ministru al Finantelor, dar Ponta a precizat, initial, ca acesta va ramane ministru pana la finalizarea noului Cod Fiscal. Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat de Guvern. Dupa ce DNA a anuntat ca cere arestarea lui Valcov, premierul Victor Ponta a anuntat ca a aprobat demisia lui din postul de ministru al Finantelor, si ca va prezenta in cel mai scurt timp presedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Premierul a avut o intalnire cu presedintele Klaus Iohannis, in vederea unei noi nominalizari pentru postul de ministru de Finante, la scurt timp dupa ce presedintele Klaus Iohannis a revenit de la Consiliul European de primavara de la Bruxelles. In urma discutiei dintre cei doi, presedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretele prin care ia act de demisia lui Darius Valcov din functia de ministrul al Finantelor Publice, si se constata incetarea functiei de membru al Guvernului si cel prin care premierul Victor Ponta preia interimatul la acest minister.

La randul sau, premierul Victor Ponta a anuntat, vineri seara, pe Twitter, ca va prelua interimatul la conducerea Ministerului Finantelor pana miercuri. "Voi asuma pana miercuri, 25 martie, interimatul la MFP! Dupa adoptarea Codurilor Fiscale, voi inainta presedintelui propunerea pt noul ministru", a scris Ponta pe Twitter. In cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru retinerea si arestarea preventiva a deputatului PNL, pentru luare de mita si abuz in serviciu, in dosarul privind despagubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Codruta Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie referatul cauzei, in vederea sesizarii Camerei Deputatilor, pentru formularea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului Theodor Catalin Nicolescu, cu privire la savarsirea unei infractiuni de luare de mita si a trei infractiuni de abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, a aratat joia trecuta, DNA, intr-un comunicat de presa. Procurorii DNA au dispus extinderea urmaririi penale fata de Nicolescu pentru infractiunea de luare de mita, pe langa cele trei infractiuni de abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care era deja urmarit penal.

Cazurile social-democratilor Dan Sova si Darius Valcov au provocat reactia Opozitiei, care i-a acuzat pe liderii PSD ca ii vor proteja pe cei doi senatori si vor vota impotruva cererilor DNA, copresedintele PNL, Alina Gorghiu dand asigurari ca in cazul deputatului PNL, Theodor Atanasiu, liberalii vor vota in favoarea justitiei. Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat despre extinderea urmaririi penale si cererea de retinere si arestare in cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, pentru infractiunea de luare de mita, ca a avut o discutie cu acesta si ca si-a dat demisia din comisia juridica a Camerei Deputatilor.

Intrebata cum vor vota parlamentarii PNL in cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, Alina Gorghiu a spus ca votul va fi favorabil retinerii si arestarii preventive, Gorghiu acuzand PSD ca va vota in cazurile parlamentarilor PSD, impotriva solicitarilor justitiei. ”Inteleg deja ca in grupul parlamentar senatorial al social-democratilor s-a decis ca in cazul Sova sa se voteze impotriva. Noi am luat deja aceasta decizie, la grup, nu ne vom opune niciodata acestor cereri”, a precizat Gorghiu.

Citeste si:

    Alina Gorghiu a mai declarat ca va merge, luni, la grupul senatorial al PNL, ”pentru a discuta cum e mai bine, pentru a se vedea demagogia PSD”.
    Parlamentul a respins, recent, doua cereri de incepere a urmaririi penale, in cazurile senatorului PNL Varujan Vosganian si a deputatului UDMR Laszlo Borbely. Astfel, Senatul a respins pe 12 februarie solicitarea Parchetului General de incuviintare a inceperii urmaririi penale impotriva senatorului PNL Varujan Vosganian cu 71 de voturi "impotriva", 56 de voturi "pentru", 5 voturi fiind anulate.

    Camera Deputatilor a respins, pe 11 martie, cererea de incuviintare a urmaririi penale in cazul lui Laszlo Borbely, dupa ce Comisia juridica a avizat favorabil, acum doua saptamani, cererea Procurorului general de incuviintare a inceperii urmaririi penale in cazul lui Borbely. Presedintele Klaus Iohannis, a reactionat, pe Facebook, dupa respingerea cererii Parchetului in cazul lui Varujan Vosganian, aratand ca reinnoieste apelul adresat clasei politice de a intelege ca un Parlament tolerant cu coruptia si coruptii nu se va bucura niciodata de respectul cetatenilor.

    Citeste si:

      "Ma asteptam ca Senatul sa incuviinteze cererea DNA de incepere a urmaririi penale in cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arata ca nu s-a inteles inca pe deplin necesitatea schimbarii pentru care am pledat atat la consultarile cu partidele politice parlamentare, cat si in recentul discurs tinut in plenul Parlamentului", a transmis atunci presedintele Klaus Iohannis, in timp ce se afla la Bruxelles, la reuniunea informala a Consiliului European.

      Ulterior, dupa votul din Camera Deputatilor, in cazul lui Laszlo Borbely, presedintele Klaus Iohannis a reactionat, din nou, pe Facebook, aratand ca ”traficul de influenta, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscala si alte forme de coruptie ale demnitarilor compromit clasa politica in general”. ”Traficul de influenta, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscala si alte forme de coruptie de care se pot face vinovati demnitarii nu compromit numai persoanele in cauza, ci si clasa politica in general si credibilitatea institutiilor statului in ochii cetatenilor. Am asistat recent la sfidarea justitiei in Parlament in cazul Borbely. Acum, un membru al Guvernului intarzie sa-si prezinte demisia de onoare, acuzat fiind de trafic de influenta”, spunea seful statului in postarea de pe pagina de socializare.

      Klaus Iohannis a transmis si un mesaj: ”Nimeni nu este mai presus de lege, iar oamenii politici au o dubla responsabilitate, sa-si respecte alegatorii si sa intareasca, prin cinste si corectitudine, institutiile statului”.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



      Setari Cookie-uri