Augustin Zegrean a spus ca este dreptul parlamentarilor sa admita sau sa respinga o cerere, precizand ca textul Constitutiei prevaleaza in fata celorlalte legi. "Pana la urma, este dreptul lor sa o faca, sa admita sau sa respinga, pentru ca este o cerere, si la o cerere trebuie sa dai un raspuns. Daca nu ar putea sa le respinga, atunci cu ce rost ar mai cere (...). Spiritul ar trebui sa fie Constitutia, legile si celelalte", a spus Augustin Zegrean. Intrebat cum comenteaza faptul ca miercuri, in plenul Senatului, la votul in cazul lui Dan Sova, nu ar fi prevalat Constitutia in fata altor legi, Zegrean a spus ca nu poate sa spuna nimic pentru ca va fi o sesizare a CC despre aceasta situatie si ar insemna sa se antepronunte, arata Mediafax.

"Eu nu am fost acolo, eu sunt aici, la noi este asa. Nu pot sa spun ca au incalcat Constitutia, pentru ca sunt sigur ca vor ajunge la noi cu povestea asta si atunci nu am cum sa ma pronunt de acum", a adaugat Zegrean. Intrebat daca a fost incalcata Constitutia prin faptul ca, dupa votul din plenul Senatului, nu a fost adoptata o horarare, ci a ramas doar procesul verbal de numarare a voturilor, prin care s-a constatat ca cererea DNA in cazul lui Sova a fost respinsa, Zegrean a spus ca CC va da un raspuns atunci cand va fi sesizata cu aceasta situatie.

"Nu pot sa spun daca este o incalcare sau nu, pentru ca am inteles ca vor sa vina la noi sa ne intrebe si, daca va spun acum, veniti apoi si spuneti ca m-am antepronuntat. Parerea mea chiar nu conteaza, noi suntem noua aici. Eu nu sunt seful Curtii Constitutionale, sunt presedintele Curtii Constitutionale, nu pot sa dispun nimanui sa voteze intr-un fel sau altul. (...) De data asta nu va pot spune, pentru ca am vazut aseara ca va fi sesizata Curtea. Vom da un raspuns cand vom fi sesizati", a mai spus Zegrean. Intrebat cum ar putea fi sesizata Curtea Constitutionala daca nu exista o hotarare a Senatului dupa votul in cazul cererii DNA de avizare a retinerii si arestarii lui Dan Sova, Zegrean a spus: "Si pentru faptul ca nu exista o hotarare poate fi sesizata Curtea". Augustin Zegrean a adaugat ca sunt mai multe variante prin care s-ar putea sesiza Curtea Constitutionala in cazul in care nu exista o hotarare a Parlamentului, dar el nu poate sa dea consultanta in materie constitutionala. "Scrie in lege ca nu am voie sa dau consultanta", a spus Zegrean.

Senatul nu a incuviintat, miercuri, arestarea preventiva a lui Dan Sova, din cele 151 de vorturi exprimate fiind inregistrate 79 de optiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate. Potrivit anuntului oficial facut in plen, in urma numaratorii voturilor, ca urmare a faptului ca nu a fost intrunit votul majoritatii senatorilor, Senatul nu a incuviintat arestarea preventiva a lui Dan Sova. DNA a cerut incuviintarea retinerii si arestarii senatorului PSD Dan Sova, urmarit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dupa ce in perioada 2007-2008 firma "Sova si Asociatii" a incheiat trei contracte de asistenta juridica cu complexurile Turceni si Rovinari, in urma carora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Tariceanu si tactica scutului in fata justitiei

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a declarat, intrebat daca isi asuma o posibila decizie nefavorabila a Curtii Constitutionale in cazul votului la Dan Sova, ca presedintele Senatului nu conduce, precum generalul, trupele si nu raspunde pentru votul colegilor sai. Intrebat daca, in opinia sa de politician, primeaza Constitutia sau Regulamentul Parlamentului, Calin Popescu Tariceanu a raspuns: "In general, Constitutia prevede normele principale de functionare si raporturile dintre institutii, si revine, de aceea, de cele mai multe ori, regulamentelor, legilor sa detalieze chestiuni care nu sunt de nivel constitutional". Presedintele Senatului a mentionat ca, pana in momentul de fata, in Regulamentul comun al celor doua Camere, articolul dupa care au lucrat senatorii in plen nu a fost contestat la Curtea Constitutionala.

Citeste si:

Tariceanu a mai spus ca, in cursul dezbaterilor care au avut loc in plen, a facut referire foarte clara si explicita ca plenul se raporteaza la Legea 96/2006, articolul 24, alineatul 4, care prevede ca "in aceasta situatie, in care se cere incuviintarea retinerii si arestarii, este nevoie de majoritatea votului senatorilor". Partidul National Liberal vrea sa atace la Curtea Constitutionala decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru incuviintarea arestarii preventive a lui Dan Sova. Liberalii cauta solutii juridice pentru contestarea acestui vot, intrucat nu respecta articolul din Constitutie care prevede ca decizia Camerei in cazul incuviintarii arestarii se face cu majoritatea celor prezenti in plen.

Prim-vicepresedintele PNL Teodor Atanasiu a anuntat ca, luni 30 martie, liberalii vor depune la Curtea Constitutionala contestatia la votul privind cererea DNA de incuviintare a arestarii preventive pentru Dan Sova, precizand ca va fi contestat Regulamentul Senatului. Potrivit reprezentantului PNL, Curtea va trebui sa se pronunte daca deciziile Senatului se iau cu majoritatea parlamentarilor prezenti sau cu majoritatea senatorilor in functie. Presedinte Traian Basescu a spus, intr-o interventie la postul B1 TV, ca in cazul lui Tariceanu ar trebui formulata o plangere penala pentru abuz in serviciu, aratand ca nici nu va fi emisa o hotarare a Senatului in acest caz, deoarece s-a considerat ca "nu s-a votat", astfel ca PNL nu va avea ce sa atace la Curtea Constitutionala. "Acesta este trucul: pentru ca nu s-a votat, nu avem hotarare. Daca Tariceanu a considerat ca nu s-a votat, nu exista un motiv sa emiti o hotarare si, atunci, nu avem hotarare. E un truc. Domnii liberali nu o sa aiba ce sa atace, ca nu va fi hotarare", a spus Basescu.

APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala in privinta articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul senatorilor si deputatilor, invocat de senatori pentru a justifica lipsa voturilor necesare pentru ridicarea imunitatii lui Dan Sova. Conform articolului 24 din Statutul deputatilor si al senatorilor, in cazul unei cereri de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului, "Camera hotaraste asupra cererii cu votul secret al majoritatii membrilor sai". Aceast articol contrazice articolul 76 alineatele 1 si 2 din Constitutia Romaniei, care prevad ca "legile organice si hotararile privind regulamentele camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere" si respectiv ca "legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera", potrivit APADOR-CH.