Un nou termen in dosarul in care sotia lui Sandu Anghel, trei dintre copiii acestuia si ginerele sau sunt judecati pentru santajarea lui Mircea Basescu a avut loc, marti, la Tribunalul Constanta, cu acest prilej avand loc audierea martorilor Sandu Anghel si Marian Capatana, noteaza Mediafax.

Sandu Anghel a spus in fata instantei ca jumatate din suma de 600.000 de euro pe care familia sa i-a dat lui Mircea Basescu pentru a obtine fie o pedeapsa cu suspendare, fie una redusa au ajuns la fostul presedinte al Romaniei. Sandu sustine ca Mircea Basescu le-ar fi spus lui Fanica si Florin Anghel ca jumatate din bani i-au fost dati lui Traian Basescu, iar ca sa inapoieze banii trebuia sa-i ia de la seful statului de la acea vreme.

"Ii solicit sa ne dea banii inapoi. Nasul nu minte, banii sunt la fratele lui, Mircea Basescu este nevinovat pentru ca fratele lui a luat banii”, a afirmat Sandu Anghel. El spune ca nu se poate vorbi despre santaj in acest dosar atata vreme cat Mircea Basescu s-a oferit sa-i ajute, iar familia Anghel nu a facut decat sa incerce sa-si recupereze banii dati.

Sandu Anghel a mentionat ca inregistrarile facute de catre membrii familiei sale lui Mircea Basescu s-au vrut doar o garantie ca-si vor lua banii datorati de acesta. “Dupa ce am fost condamnat, fiul meu a vrut sa-i denuntam pe Mircea Basescu si pe Traian Basescu, dar eu m-am opus. Nu am vrut sa-i facem rau lui Mircea Basescu, el era nasul nepoatei mele. Nu am vrut sa dam inregistrarile la presa. L-am inregistrat ca sa avem o proba ca ne da banii inapoi”, a afirmat Sandu Anghel.

El a spus ca mai are doua dorinte de la Mircea Basescu, si anume sa primeasca restul banilor de la acesta si ginerele sau sa fie eliberat din arest. “Am vorbit acum doua luni cu Mircea Basescu si i-am spus sa-i dea drumul ginerelui meu si a spus ca-i va da drumul din penitenciar. Nu mint. Nu-i asa, nasule?”, a spus Sandu Anghel catre Mircea Basescu, aflat in sala.

Sandu Anghel a mentionat ca doreste ca Mircea Basescu sa-l viziteze in penitenciar pana joi, cat se mai afla la Penitenciarul Poarta Alba, uitand ca fratele fostului presedinte este arestat la domiciliu si nu poate pleca de acasa fara incuviintarea instantei.

Al doilea martor audiat a fost Marian Capatana, acesta povestind ca suma de 600.000 de euro a fost data de familia lui Sandu Anghel lui Mircea Basescu in doua transe, una de 250.000 de euro, iar cealalta de 350.000 de euro. Capatana a povestit in fata instantei ca banii au ajuns mai intai la el, care a verificat autenticitatea lor cu angajata unei banci, iar apoi el i-a dat lui Mircea Basescu. Din suma totala, Mircea Basescu a pus la banca 200.000 de euro, 100.000 i-a dat lui, iar restul i-a dus la Bucuresti, fara a cunoaste daca i-a dat cuiva anume.

Marian Capatana a precizat ca, dupa condamnarea de la prima instanta a lui Sandu Anghel, el i-a spus lui Mircea Basescu sa dea banii inapoi, insa acesta a refuzat. “Ei au cerut banii inapoi, fiind nemultumiti de pedeapsa primita de Sandu Anghel si am incercat sa-l conving pe Mircea Basescu sa le restituie banii. In vara anului 2012, mi-am dat seama ca nu are de gand sa le inapoieze banii, ci vrea doar sa-i duca cu vorba”, a povestit Capatana.

El a mentionat ca, desi stia despre existenta inregistrarilor in care discuta despre bani, Mircea Basescu a spus ca cei din familia Anghel nu vor avea curaj sa le foloseasca. Mai mult, el ar fi spus ca daca acestia vor un razboi cu el atunci o sa-l aiba. “L-am rugat sa le dea banii, aducand aminte ca exista acele inregistrari pe care le vazuse, replica sa fiind ca daca cei din familia Anghel vor un razboi cu familia Basescu atunci o sa-l aiba”, a mai spus Marian Capatana.

Citeste si:

El a povestit ca a avut o discutie cu Dorel Onaca, la acea vreme consilier al presedintelui Traian Basescu, de la care a aflat ca seful statului stia de problema fratelui sau. “L-am sunat si m-am intalnit cu Onaca, consilier al lui Traian Basescu, sa-i spun de situatia creata. Fratele lui Mircea Basescu stia situatia reala, Onaca mi-a confirmat acest lucru”, a explicat Marian Capatana.

Dupa cateva zeci de minute, Capatana si-a nuantat declaratia pe care a dat-o despre Dorel Onaca. “L-am sunat pe Onaca sa-i spun ca Mircea Basescu se lauda ca din suma de 600.000 de euro pe care a primit-o de la familia Anghel jumatate din bani ar fi ajuns la Traian Basescu. Onaca a spus ca-l va informa pe Traian Basescu despre aceasta situatie. Sunt sigur ca i-a spus si sunt convins ca Traian Basescu l-a invatat pe Mircea Basescu sa faca acest flagrant”, a mentionat Marian Capatana.

Marian Capatana i-a cerut explicatii lui Mircea Basescu

Dupa realizarea flagrantului in care au fost prinsi cinci membri ai familiei Anghel, Capatana i-a cerut explicatii lui Mircea Basescu, dar acesta i-a spus ca de acest aspect s-a ocupat avocatul sau. “Am fost nedumerit si l-am intrebat cum le-a facut flagrantul. El mi-a spus ca nu stie nimic si ca avocatul sau s-a ocupat de tot. Mi-am dat seama ca asta e o alta minciuna”, a declarat Marian Capatana, care a mentionat ca a vorbit ulterior cu Izaura Anghel rugand-o sa nu faca publice acele inregistrari pentru ca vor ajunge "cu totii la puscarie”.

Capatana nu si-a mai mentinut declaratiile date in cursul urmaririi penale. El a declarat ca dupa aparitia inregistrarilor in mass-media Mircea Basescu i-a spus ca pentru a nu avea probleme trebuie sa declare ca banii nu au ajuns la Traian Basescu.

“Nu mi-am mentinut declaratiile date in cursul urmaririi penale pentru ca audierea a avut loc dupa aparitia inregistrarilor. In acel moment, Mircea Basescu mi-a spus ca pentru a nu avea probleme trebuie sa declar ca nu au ajuns banii la fratele sau pentru ca asa vom fi protejati. Avocatul lui Mircea Basescu mi-a sugerat sa mergem pe varianta Aversa, stiind ca participasem la o licitatie in 2012 pentru aceasta societate. Cu Aversa a fost o varianta care mi-a fost propusa si am zis sa merg pe ea. Am vrut sa demonstrez sa sunt loial pana la capat lui Mircea Basescu”, a afirmat Capatana.

Spre finalul declaratiei sale, Marian Capatana a sustinut ca Mircea Basescu nu a avut niciun moment intentia de ajuta familia Sandu Anghel. “Mircea Basescu nu a avut intentia de a-i ajuta pe oameni. Ii mintea ca vorbise cu fratele sau sau cu altcineva, mima ca vorbeste la telefon, dar nu a vorbit cu fratele sau. Mircea Basescu nu a facut trimitere la nume de persoane sau de magistrati”, a spus Marian Capatana.

El considera ca intentia lui Mircea Basescu a fost de a nu da banii familiei Anghel, ci de a-l face pe el sa le inapoieze sumele respective. Avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, a contestat probele administrate in cursul urmaririi penale si a solicitat administrearea de probe noi. El a solicitat ca sa fie audiati ca martori sotia si copiii lui Mircea Basescu, Traian Basescu, Dorel Onaca, a depus un CD cu o convorbire intre Marian Capatana si Florin Anghel, dar a cerut ca Tribunalul sa ceara de la DNA Dolj cateva inregistrari din care ar reiesi ca Mircea Basescu spune ca Traian Basescu a primit jumatate din bani.

Avocatul lui Mircea Basescu, Nelu Tasca, a spus ca probele cerute nu au legatura cu cauza si ca se opune si audierii martorilor respectivi. Instanta a ramas in pronuntare in legatura cu aceste aspecte. De asemenea, instanta a ramas in pronuntare si in privinta solicitarii de revocare a controlului judiciar pentru Izaura Anghel si Grinica-Ion Anghel si inlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar pentru Marius Constantin.

Urmatorul termen, stabilit pentru 19 mai

Fanica Anghel, Izaura Anghel, Florin Anghel, Grinica-Ion Anghel si Marius Constantin sunt judecati pentru santajarea lui Mircea Basescu. Mircea Basescu este judecat, alaturi de Marian Capatana, in dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestati preventiv dupa ce familia lui Bercea Mondial a facut publice inregistrari facute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenta de care este acuzat fratele fostului presedinte al tarii.

In 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanta a decis ca Mircea Basescu, care se afla in arest preventiv din 20 iunie 2014, sa fie judecat in arest la domiciliu, aceeasi decizie fiind luata si in cazul lui Marian Capatana. Mircea Basescu si Marian Capatana au facut mai multe solicitari pentru a fi judecati sub control judiciar sau in arest la domiciliu, de fiecare data cererile acestora fiind respinse de instanta.

In 9 ianuarie 2015, Mircea Basescu si Marian Capatana au solicitat la Tribunalul Constanta revocarea masurii arestului la domiciliu, respectiv inlocuirea arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar. In 14 ianuarie, Tribunalul Constanta a decis ca Mircea Basescu sa ramana in arest la domiciliu, dar i-a permis sa mearga la lucru doua zile saptamanal, cate trei ori pe zi. Procurorii au contestat decizia, insa doua zile mai tarziu Curtea de Apel Constanta a respins contestatia procurorilor DNA.

Sursa foto: Mediafax Foto