Administratia Prezidentiala a transmis printr-un comunicat de presa ca temele de discutie au vizat asigurarea exercitarii dreptului la vot pentru cetatenii din afara granitelor, imbunatatirea comunicarii cu reprezentantii comunitatilor de romani si a calitatii serviciilor consulare, precum si dezvoltarea unor politici ale statului roman pentru diaspora, potrivit Mediafax.

Presedintele Romaniei a reiterat urgenta adoptarii legislatiei necesare pentru exprimarea dreptului de vot in cele mai bune conditii de catre toti romanii din afara granitelor. In acest sens, seful statului a facut apel la parlamentarii care reprezinta Diaspora sa se implice in dialogul cu reprezentantii partidelor politice in vederea gasirii unei solutii fezabile, simple si cu un cost minim pentru votantii romani din afara granitelor tarii, a anuntat Presedintia.

In privinta imbunatatirii relatiei cu romanii din strainatate, Presedintele Romaniei a apreciat ca rezolvarea problemelor de comunicare prin canalele existente si crearea unor mecanisme noi pentru dialog constituie parghii importante pentru a veni in sprijinul acestora, subliniind ca este nevoie de implicarea directa a reprezentantilor diasporei in definirea politicilor statului roman privind comunitatile din afara tarii, potrivit comunicatului de presa.

Citeste si:

De asemenea, presedintele Romaniei a dat asigurari ca exista o preocupare deosebita pentru imbunatatirea mecanismelor de reprezentare si consultare a diasporei, iar Consiliul Consultativ anuntat in programul prezidential va fi creat. Consiliul Consultativ va fi un partener de dialog si de cooperare pentru institutii precum Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni de la Guvern si Institutul Cultural Roman pentru a imbunatati performanta lor.

Klaus Iohannis a reiterat interesul sau pentru ca cetatenii diasporei sa se simta protejati, sa beneficieze de toate libertatile si de drepturile individuale, in special de dreptul de a munci, si sa-si pastreze identitatea culturala, dreptul la educatie si informare.

Parlamentarii din circumscriptia electorala Diaspora si-au exprimat sustinerea pentru introducerea votului prin corespondenta, prin adoptarea unei legi in materie, si au subliniat necesitatea reprezentarii romanilor din afara granitelor de un numar mai mare de parlamentari fata de cel existent in prezent.