Inalta Curte de Casatie si Justitie a verificat, vineri, legalitatea si temeinicia masurilor preventive in cazul lui Darius Valcov, Minel Florin Prina, Lucian Petrut Susala, Petre Bogdan Timofte si Constantin Cristian Tomescu, dupa ce in 20 mai au fost trimisi in judecata, in dosarul in care sunt acuzati de fapte de coruptie legate de atribuirea unor contracte de lucrari, scrie Mediafax.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata pe Valcov, in arest preventiv, pe Prina si Susala, in arest la domiciliu, pe Timofte si Tomescu, sub controlului judiciar, si au cerut instantei supreme sa mentina masurile preventive in cazul acestora si in timpul judecarii cauzei. Instanta suprema a admis cererea procurorilor si a dispus ca cei cinci inculpati sa aiba in continuare aceleasi masuri preventive.

Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la un alt complet de la instanta suprema. DNA l-a trimis in judecata, in 20 mai, pe Darius Valcov, fost primar al municipiului Slatina, judetul Olt, fost ministru al Finantelor, in prezent senator, pentru trafic de influenta, spalare de bani si operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile ocupa de acesta.

Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influenta si complicitate la spalare de bani, omul de afaceri Lucian Petrut Susala, pentru complicitate la trafic de influenta, complicitate la spalare de bani si complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata, Petre Bogdan Timofte si Constantin Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influenta, spalare de bani si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Potrivit rechizitoriului trimis instantei, in 2009, Theodor Berna, administratorul societatii Tehnologica Radion la data faptelor, i-a cerut lui Darius Valcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, sa intervina la factori de decizie de la SC Compania de Apa Olt SA, pentru a castiga licitatii de lucrari pentru obiective din Slatina, Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti. In schimbul interventiei sale, Theodor Berna i-ar fi promis lui Darius Valcov ca ii da 20 la suta din valoarea sumelor incasate (fara TVA) din contractele de executie a lucrarilor.

"Propunerea a fost facuta in contextul in care, in luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul «Extinderea si reabilitarea sistemelor de apa si apa uzata in judetul Olt», al carui beneficiar final este SC Compania de Apa Olt SA, operator regional, finantarea fiind asigurata, majoritar, din fonduri europene nerambursabile. In cadrul acestui proiect au fost incheiate trei contracte, respectiv «Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in orasele Scornicesti si Potcoava», «Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in municipiul Slatina» si «Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in orasele Draganesti-Olt si Piatra-Olt»", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

La procedurile de licitatie pentru atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei, la indemnul lui Darius Valcov, ar fi eliminat abuziv din caietul de sarcini unele conditii de eligibilitate, pentru a favoriza astfel firma omului de afaceri, sustin anchetatorii. Astfel, societatea Tehnologica Radion a castigat licitatiile organizate in cadrul proiectului "Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata in judetul Olt", fiind semnate contracte cu Compania de Apa Olt, pentru mai multe lucrari, in valoare de 78.201.552,15 lei.

Darius Valcov si Theodor Berna ar fi convenit ca sumele de bani promise in schimbul interventiei fostului ministru sa fie date doar in numerar, in lei si la sediul firmei. Astfel, in perioada ianuarie-martie 2011, Valcov s-ar fi prezentat periodic la sediul societatii Tehnologica Radion, unde ar fi primit, de la administratorul acesteia, suma totala de 1,2 milioane de lei, in trei transe de cate 400.000 de lei. Anchetatorii sustin ca Darius Valcov primea cate o transa de bani "ori de cate ori contractantul Compania de Apa Olt efectua plati in contul societatii".

Citeste si:

"La momentul efectuarii platilor de catre Compania de Apa Olt, Valcov Darius se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion, dupa ce il suna in prealabil pe telefonul mobil aspecte confirmate de angajati. Remiterea sumelor de bani catre Valcov s-a realizat in pungi de plastic in transe cuprinse intre 400.000 si 1.000.000 de lei, provenienta banilor remisi fiind justificata de omul de afaceri ca fiind din vanzarea unor terenuri proprietate personala sau din retrageri in numerar din contul personal", se arata in referatul cu propunere de arestare preventiva a lui Minel Prina si a omului de afaceri Lucian Petrut Susala.

Darius Valcov mai este acuzat ca, in perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma totala de 2,5 milioane de lei, in cinci transe a cate 500.000 de lei, banii fiind dati lui Prina, in municipiul Slatina. Valcov ar mai fi primit, in perioada 2012- 2013, de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

"In scopul disimularii provenientei ilegale a banilor, inculpatul Valcov Bogdan Darius a initiat si derulat, cu ajutorul celorlalti inculpati si a altor persoane interpuse, un mecanism financiar fictiv intre firma omului de afaceri si o alta firma, prin incheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fara ca aceasta societate sa presteze vreun serviciu in virtutea contractelor special incheiate in acest sens", potrivit rechizitoriului.

Procurorii au stabilit ca transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul si prin intermediul lui Lucian Petrut Susala, Petre Bogdan Timofte, Constantin Cristian Tomescu si al altor oameni de afaceri, persoane de incredere din anturajul primarului si viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societati comerciale. Acestia ar fi creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienta si destinatia reala a sumelor de bani.

"Contractele incheiate intre aceste firme, precum si facturile emise in baza acestor contracte erau fictive, atestand imprejurari care nu corespund realitatii. Acest mecanism a avut drept rol, pe langa disimularea sumei de 3.080.000 lei si transferul bunurilor provenite din savarsirea infractiunii de trafic de influenta, sub forma unor opere de arta si sub forma unor servicii, amenajari si bunuri, in beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care inculpatul Valcov Bogdan Darius il detinea si controla prin interpusi", au mai scris procurorii in rechizitoriu.

Darius Valcov mai este acuzat si ca, incepand din 2011, a efectuat operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile de primar, senator si ministru, utilizand informatii detinute in virtutea acestora, in legatura cu sapte firme pe care le detine in fapt si pe care le administreaza, prin interpusi, obtinand astfel foloase de 2.272.200 de lei.

Potrivit anchetatorilor, Darius Valcov ar fi obtinut mai multe bunuri, intre care trei lingouri de aur, care cantaresc in total trei kilograme, un tablou cu rama aurie, inscriptionat Renoir, un tablou inscriptionat Jean Cocteau si o pictura pe lemn, inscriptionata Aurel Acasandrei, precum si sumele de 90.000 de dolari si 1.323.850 de lei.