Cristian Poteras s-a predat cu putin timp in urma la Politie, urmand sa fie incarcerat la Rahova, potrivit unor surse judiciare. Conform procedurii, fostul primar va petrece la Rahova cele 21 de zile de carantina, urmand ca dupa aceea o comisie din cadrul Administratiei Penitenciarelor sa ii stabileasca regimul de detentie si locul unde isi va ispasi restul din pedeapsa, noteaza Mediafax.

Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat, vineri, pe fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteras la opt ani de inchisoare, in dosarul de abuz in serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane. Cristian Poteras fusese achitat de Judecatoria Sectorului 6, in urma cu un an. Potrivit aceleiasi sentinte, fostului edil i-au fost interzise mai multe drepturi pe o o perioada de cinci ani, dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale.

In acelasi dosar au mai fost condamnati sase functionari publici. Astfel, Gheorghe Florica, Petre Boncea si Dumitru Vultur au primit cate cinci ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, in forma calificata si continuata, Daniel Moise a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare, iar Cristina Popescu si Dorina Piftor au primit catre trei ani, pedeapsa ce a fost suspendata pe durata unui termen de incercare de sapte ani.

Curtea de Apel Bucuresti a decis si desfiintarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane, emise de fostul edil. Aceeasi instanta a dispus si confiscarea mai multor sume de bani. Este vorba despre 20 de milioane de euro, de la Marian Jean Capatina, suma ce reprezinta pretul obtinut din vanzarea a doua terenuri din Sectorul 6 al Capitalei, de 16.831, respectiv 3.053 metri patrati.

Citeste si:

De la Ion Nicolae Berendea, instanta a dispus confiscarea sumei de 810.000 de euro, ceea ce reprezinta pretul obtinut din vanzarea unui teren de peste o mie de metri patrati, amplasat in acelasi sector. "In baza art. 404 alin. 4 lit.c raportat la art.249 C. proc. pen. dispune luarea masurii asiguratorii a sechestrului, in vederea confiscarii speciale, asupra tuturor bunurilor mobile si imobile apartinand intimatilor: - Capatina Marian Jean (Capatina Marco Jean), pana la concurenta sumei de 19.900.000 Euro; - Berendea Nicolae Ion, pana la concurenta sumei de 810.000 Euro", conform deciziei judecatorilor.

In prima instanta, fostul primar al Sectorului 6 a fost achitat, in 10 aprilie 2014, de Judecatoria Sectorului 6. Alaturi de Poteras, au fost achitati si ceilalti inculpati din dosar. In martie 2011, Cristian Poteras, pe atunci primar al sectorului 6 si presedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, pentru abuz in serviciu.

Potrivit rechizitoriului, in cursul anului 2006, Cristian Poteras, Gheorghe Floricica, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu si Dorina Piftor, in calitate de functionari publici in cadrul Primariei Sectorului 6 Bucuresti si de membri in cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu si-au respectat atributiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu incalcarea dispozitiilor legale, a sase titluri de proprietate pentru suprafata totala de 119.647,64 mp teren intravilan situat in municipiul Bucuresti, cu o valoare de piata, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

In mod identic, a aratat DNA, in toate cele sase situatii, prin modalitatea in care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea in posesie si au eliberat titlurile de proprietate, inculpatii au incalcat dispozitii legale imperative si metodologia de solutionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, astfel ca au fost retrocedate terenuri cu o situatie juridica incerta sau chiar prin incalcarea dreptului de proprietate al altor persoane.

Sursa foto: Mediafax Foto