Ovidiu Tender a fost condamnat, luni, la 12 ani si sapte luni de inchisoare, iar Marian Iancu a primit o pedeapsa de 14 ani de inchisoare, in dosarul Carom, in care sunt acuzati de inselaciune si spalare de bani, decizia luata de Curtea de Apel Bucuresti (CAB) fiind definitiva.

Instanta a mai decis condamnarea lui Toader Gaurean la noua ani si zece luni de inchisoare cu executare. Decizia anuntata luni de completul de judecatori de la Curtea de Apel Bucuresti este definitiva.

Ovidiu Tender urmeaza sa fie incarcerat, dupa ce instanta trimite Politiei mandatul de executare a pedepsei. De asemenea, urmeaza sa fie incarcerati si ceilalti inculpati care au primit pedepse cu executare.

Marian Iancu se afla in inchisoare, dupa ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti, in 14 octombrie 2014, la 12 ani de inchisoare in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani cunoscut ca "Rafo". Procesul a durat in acest caz opt ani.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti vine cu doar o zi inainte de a se prescrie faptele de care sunt acuzate persoanele implicate in acest dosar. In 20 mai, judecatorii carora le-a fost repartizat dosarul "Carom" au fost recuzati de inculpati, motiv pentru care cei doi magistrati din complet, Daniel Dontete si Camelia Bogdan, au fost inlocuiti cu judecatoriu Mihai Mihalcea si Georgiana Tudor. Prin aceeasi decizie s-a constatat ca masurile procesuale dispuse in acest dosar "sunt lovite de nulitate".

In acest proces, magistratii Camelia Bogdan si Daniel Dontete au dispus extinderea sechestrului asupra averilor lui Ovidiu Tender si Marian Iancu, masura asiguratorie ce ar fi trebuit pusa pe conturile bancare, pe actiunile firmelor pe care le detin, dar si asupra conturilor sotiilor sau ale fostelor sotii.

Judecatorii au decis extinderea sechestrului care fusese pus pe mai multe bunuri ale inculpatilor din acest proces, dispuse de procurori in 12 ianuarie 2005, in 19 ianuarie 2006, in 17 si 18 aprilie 2006, in 23 iunie 2006 si in 4 iulie 2006. Avand in vedere decizia de Curtii de Apel, prin care s-a dispus recuzarea judecatorilor, aceste masuri nu au mai fost luate. Tribunalul Bucuresti ii condamnase, in decembrie 2014, pe Ovidiu Tender la 11 ani si patru luni de inchisoare si pe Marian Iancu la 13 ani si opt luni de inchisoare, in dosarul Carom. Decizia a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care luni a dat o decizie definitiva.

In acest dosar, Ovidiu Tender si Marian Iancu au fost trimisi in judecata in 2006, rechizitoriul fiind intocmit de fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, trimisa recent in judecata, in stare de arest, in dosarul despagubirilor pentru un teren supraevaluat. Tender si Iancu sunt acuzati ca au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Onesti si au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, suma stabilita la nivelul anului 2003.

Inainte de 1990, Carom SA a facut parte din Platforma Petrochimica Onesti. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzati ca au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.

In acelasi dosar au fost trimisi in judecata Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Gaurean si Bogdan Salajan. "Se poate constata ca avem de-a face cu un grup infractional bine definit, in care fiecare persoana are un rol structurat si determinat, urmarind indeplinirea unor activitati punctual stabilite de catre initiatorii grupului, inculpatii Iancu Alexandru Marian si Tender Ovidiu Lucian", au notat anchetatorii, in rechizitoriu.

Sursa foto: Mediafax

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri