Curtea de Apel Bucuresti a dat, luni, condamnarile definitive in dosarul Carom, dupa un proces de aproape noua ani. Trimis mai intai la Tribunalul Bucuresti, in 2006, dosarul, al carui rechizitoriu a fost intocmit de Alina Bica, a fost solutionat, in fond, in decembrie 2014, scrie Mediafax.

Ajuns la Curtea de Apel Bucuresti in aprilie 2015, dosarul Carom s-a judecat in apel in opt termene, iar decizia a fost data miercuri, cei sapte inculpati primind in total pedepse de 61 de ani si cinci luni de inchisoare, dintre care peste 58 de ani cu executare si trei ani cu suspendare. Inculpatii nu vor mai avea dreptul, timp de cinci ani dupa exeuctarea pedepselor, sa fie asociati, actionari, administratori sau beneficiari reali in societati comerciala si nici nu vor putea fi alesi in autoritatile publice sau in orice functii publice.

De asemenea, instanta a dispus confiscarea sumei totale de peste 322 de milioane de lei de la inculpati si de la mai multe firme, stabilite ca parti responsabile civilmente. Judecatorii au mentinut sechestrul asigurator pus de procurori in 2005 si 2006, dar au extins masura in cazul mai multor bunuri mobile si imobile ale inculpatilor. Decizia Curtii de Apel Bucuresti vine cu doar o zi inainte de a se prescrie faptele de care sunt acuzate persoanele implicate in acest dosar.

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat la doi ani si sase luni de inchisoare pentru inselaciune, la sase ani si noua luni de inchisoare pentru instigare la abuz in serviciu, la cinci ani de inchisoare pentru constituire a unui grup infractional organizat si tot la cate cinci ani pentru doua fapte de spalare de bani.

Instanta a aplicat pedeapsa cea mai grea, de sase ani si noua luni de inchisoare, la care a adaugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv cinci ani si zece luni de inchisoare, Ovidiu Tender urmand sa execute in total 12 ani si sapte luni. Din aceasta pedeapsa va fi scazuta perioada in care Tender a fost retinut si arestat preventiv, respectiv din 3 martie pana in 29 august 2006.

Marian Alexandru Iancu a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru complicitate la inselaciune, sapte ani pentru instigare la abuz in serviciu, cinci ani pentru o alta fapta de instigare la abuz in serviciu, trei ani pentru constituire a unui grup infractional organizat si cate cinci ani pentru doua fapte de spalare de bani. La pedeapsa cea mai grea, de sapte ani, instanta a adaugat un spor tot de sapte ani, urmand ca Marian Iancu sa execute in total 14 ani de inchisoare. Din pedeapsa va fi scazuta perioada in care Iancu a fost retinut si arestat, respectiv din 4 pana in 14 aprilie 2006 si din 16 mai pana in 3 iunie 2006.

Toader Gaurean a primit o pedeapsa de sapte ani de inchisoare pentru abuz in serviciu si sapte ani si sase luni pentru spalare de bani. La pedeapsa cea mai grea, instanta a adaugat un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv doi ani si patru luni de inchisoare, Gaurean urmand sa execute in total noua ani si zece luni de inchisoare. Cicilia Dumitrescu a fost condamnata la doi ani de inchisoare pentru complicitate la inselaciune, cinci ani pentru abuz in serviciu si patru ani pentru constituire a unui grup infracțional organizat. Aceasta urmeaza sa execute sapte ani de inchisoare, dupa ce, la pedeapsa cea mai grea, instanta a adaugat un spor de doi ani de inchisoare.

Marin Badea a primit pedepse de sapte ani de inchisoare pentru abuz in serviciu si de patru ani si sase luni pentru constituire a unui grup infracțional organizat. Instanta a adaugat, la pedeapsa cea mai grea, un spor de un an si sase luni de inchisoare, Marin Badea urmand sa execute in total opt ani si sase luni de inchisoare. In cazul lui Bogdan Salajan, instanta a dispus condamnarea la trei ani de inchisoare pentru complicitate la abuz in serviciu, dar a stabilit suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, pentru un termen de supraveghere de patru ani. Totodata, Salajan a fost obligat de instanta sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii, in cursul termenului de supraveghere, pe o durata de 120 de zile, in conditiile care se vor stabili de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Prahova.

Basaran Kadri Mazhar a primit o pedeapsa de sase ani si sase luni de inchisoare cu executare, pentru complicitate la abuz in serviciu cu consecințe deosebit de grave. Instanta a respins ca neintemeiata acțiunea civila promovata de partea civila SC Carom SA Onesti, prin lichidatorul judiciar SC Finconta Consulting SRL.

Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au mai dispus, prin aceeasi decizie, confiscarea de la Marian Iancu, Toader Gaureanu, Bogdan Salajan, Basaran Kadri Mazhar si de la partile responsabile civilmente SC BKP Trading Impex SRL si SC BKP Trust Invest SRL, ambele prin administratori judiciari, suma de 137.442.576,7 lei , "dobandita prin savarsirea infractiunilor si care nu servește la despagubirea persoanei vatamate SC RAFO SA Onesti, la care se adauga dobanzile si penalitatile aferente calculate potrivit legislației fiscale in vigoare, de la data producerii prejudiciului si pana la data executarii integrale a platii".

De asemenea, de la Ovidiu Tender si de la partea responsabila civilmente SC Tender SA, de la Marian Iancu si de la partile responsabile civilmente SC BKP Trading Impex SRL si SC BKP Trust Invest SR, precum si de la Cicilia Dumitrescu si Marin Badea va fi confiscata suma de 162.993.336,8 lei, "care nu serveste despagubirii persoanei vatamate SC Carom SA, la care se adauga majorarile si penalitațile aferente calculate potrivit legislatiei fiscale in vigoare, de la data producerii prejudiciului si pana la data executarii integrale a platii". Instanta a mai dispus confiscarea de la Ovidiu Tender a sumei de 21.697.600 de lei, reprezentand valoarea creantei dobandite de omul de afaceri fata de SC Tender SA.

Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au mentinut sechestrul asigurator instituit prin ordonantele procurorului, din 2005 si 2006, si au extins masura asupra tuturor bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor si partilor responsabile civilmente, inclusiv asupra conturilor, a dobanzilor aferente sumelor inscrise la credit și asupra activelor societatilor comerciale la care inculpatii si partile responsabile civilmente figureaza ca imputerniciți, beneficiari reali, asociați (actionari) sau administratori, situate in tara sau in strainatate, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica in cursul procedurii de indeplinire a masurilor asiguratorii.

Citeste si:

Instanta a desemnat ca organ insarcinat cu punerea in executare efectiva a masurilor asiguratorii si a masurilor de siguranta dispuse organele de cercetare penala desemnate de procurorul sef al DIICOT, precum si Administratia Finantelor Publice, care vor colabora cu Biroul pentru prevenirea criminalitatii si de cooperare cu oficiile de recuperare a creantelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justitiei, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Oficiul National al Registrului Comertului, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Autoritatea Nationala a Vamilor, Garda Financiara, Banca Nationala a Romaniei, Inspectoratul General al Politiei Romane si Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara.

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost ridicat de politisti de la locuinta acestuia din comuna Dumbravita, judetul Timis, si incarcerat la Penitenciarul Timisoara. Sotia lui Ovidiu Tender a declarat presei ca acesta este nevinovat, iar motivul pentru care a fost condamnat are legatura cu faptul ca a denuntat-o pe Alina Bica.

"A avut cinci interventii pe cord, sotul meu e nevinovat si a vrut sa participe la acest simulacru de proces, fara martori, fara probe, fara experize. Consider ca este o mascarada si un genocid. O sa ma lupt pentru sotul meu, atat aici, cat si in strainatate. Motivul pentru care a fost condamnat este faptul ca a denuntat-o pe Alina Bica. Daca ar putea sa ma aresteze pe mine in locul lui, m-as duce, pentru ca eu sunt sanatoasa, el nu e", a declarat sotia omului de afaceri.

Avocatul lui Ovidiu Tender a declarat ca, in continuare, apararea va incerca sa obtina anularea acestei hotarari. Intrebat daca apararea lui Tender va face o contestatie si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, avocatul a spus ca, pe parcurul judecarii cauzei, doi avocati din Luxemburg, care au pus concluzii in fata instantei, au sesizat cel putin opt incalcari ale Conventiei Europene pentru Drepturile Omului.

"Au fost alaturi de noi, de avocatii romani, doi avocati din Luxemburg, care au pus concluzii in fata acestei instante. Au adus la cunostinta instantei ca, pe parcursul acestor ore de asa-zisa judecata, ei au sesizat cel putin opt incalcari ale Conventiei Europene pentru Drepturile Omului. Au constatat si au adus la cunostinta instantei ca intr-o situatie mai rea decat Romania privind condamnarile la CEDO nu sunt decat Turcia, Rusia si Ucraina. Probabil ca aceasta este dorinta, sa ramanem in acest lot. Nu intelegem ce se intampla, este o zi neagra", a mai spus avocatul.

Marian Iancu se afla in inchisoare, dupa ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti, in 14 octombrie 2014, la 12 ani de inchisoare in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani cunoscut ca "Rafo". Procesul a durat in acest caz opt ani. In dosarul Carom, Tender si Iancu sunt acuzati ca au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Onesti si au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, suma stabilita la nivelul anului 2003. Inainte de 1990, Carom SA a facut parte din Platforma Petrochimica Onesti. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzati ca au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.

Fosta sefa a DIICOT Alina Bica, care a intocmit rechizitoriul din dosarul Carom, in 2006, a fost trimisa in judecata, in februarie 2015, intr-un dosar cunoscut ca "Bica 2", in care este acuzata alaturi de Dorin Cocos, Alin Cocos, Ionut Mihailescu si fostului ministru al Economiei Adriean Videanu. Fosta sefa a DIICOT este acuzata, printre altele, ca l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender sa obtina o solutie favorabila in dosarul Rafo-Carom.

Potrivit procurorilor DNA, in cursul anului 2013, dupa preluarea functiei de procuror-sef al DIICOT, Alina Bica, in urmarirea intereselor lui Ovidiu Tender, de a nu fi condamnat la o pedeapsa cu executare in dosarul Carom, a dispus masuri abuzive care sa directioneze concluziile si pozitia judiciara a DIICOT in fata instantei de judecata in cauza respectiva, de o maniera in care acesta sa nu fie pasibil de o pedeapsa cu executare in regim de detentie. Alina Bica a sustinut ca Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, i-a cerut sa reanalizeze situatia lui Ovidiu Tender, in dosarul Carom, data fiind pozitia in Africa a acestuia din urma si contractele pe care urma sa le deruleze, arata instanta suprema in motivarea uneia din deciziile de arestare, luata in dosarul "Bica 2".

Bica a precizat, in declaratie, ca il informa pe Coldea in legatura cu fiecare termen de judecata care se acorda in dosarul lui Ovidiu Tender, sustinand insa ca nu a facut "niciun demers de usurare a situatiei inc. Tender". In decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat in dosarul Carom la 11 ani si patru luni de inchisoare. Hotararea a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care luni a dat o decizie definitiva in acest dosar.

Ovidiu Tender a formulat, in 28 ianuarie, un denunt impotriva Alinei Bica, in care a aratat ca i-ar fi dat mita, sub forma de actiuni, printr-un intermediar. Tender a sustinut ca a fost nevoit sa-l angajeze consilier pe Florin Mihailescu, fost politist, care ii era consilier Alinei Bica, pentru a avea sansa unei sustineri din partea fostei sefe a DIICOT in solutionarea in interesul sau a dosarului Carom. Tender a scris in denunt ca i-a oferit lui Florin Mihailescu salariu si alte avantaje solicitate. Totodata, Tender a aratat ca, la solicitarea lui Mihailescu si a sotului Alinei Bica, a instrainat pachetul majoritar de la UPRUC CTR SA din Fagaras, pretul cesiunii impus fiind de 3,2 milioane euro, din care suma de un milion de euro trebuia sa fie in cash, nefiind inregistrata in contabilitate.