ICCJ a decis ca edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu si Ion Brad sa fie cercetati in libertate, sub control judiciar, in dosarul privind atribuirea preferentiala de lucrari unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor incheiate.

Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, si Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzati de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de influenta, iar Chiliman si consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta, scrie Mediafax.

Procurorii DNA i-au retinut pe cei patru si au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie arestarea lor preventiva, propunerea fiind respinsa, vineri noapte, de instanta, care a dispus masura controlului judiciar. Decizia de arestare preventiva poate fi contestata tot la instanta suprema, care va decide definitiv daca acestia vor ramane sub control judiciar, vor fi arestati preventiv sau plasati in arest la domiciliu. Andrei Chiliman a plecat de la instanta suprema inainte de pronuntarea deciziei, in conditiile in care ii expirase ordonanta de retinere pentru 24 de ore. In urma deciziei instantei vor fi pusi in libertate si ceilalti inculpati, dupa ce vor trece cele 24 de ore de la momentul retinerii lor.

Straco primea contracte de la Sector 1 si ii dadea lui Moisescu, de 3-4 ori pe an, comisioane de 10%

Vlad Moisescu i-ar fi impus primarului Andrei Chiliman sa lucreze cu SC Straco si sa ii atribuie lucrari de asfaltare a strazilor si de anvelopare a blocurilor, in schimb primind de la reprezentantii societatii comisioane de 10-15%, cu o frecventa de trei-patru ori pe an, potrivit procurorilor.

Anchetatorii sustin ca Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infractional inca din 2004, din care au facut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman si Ion Brad, urmarind "comiterea unor fapte de coruptie care sa genereze obtinerea unor comisioane cuprinse intre 10 si 15% din valoarea lucrarilor atribuite pe criterii clientelare de la agentii economici favorizati in castigarea procedurilor de achizitie publica si pe parcursul derularii contractelor incheiate cu Primaria Sectorului 1".

Potrivit unor documente ale anchetatorilor Vlad Moisescu ar fi fost creierul acestui mod de operare, iar Ioana Costescu, care ii respecta cu strictete "ordinele", le impunea functionarilor Primariei Sectorului 1 si controla modul in care acestia le executa, motiv pentru care "toti functionarii primariei o stiau de frica". Totodata, Ioana Costescu ar fi reprezentat interfata lui Moisescu in relatiile cu reprezentantii firmelor care aveau contracte cu Primaria si care trebuiau sa remita cei 10-15% ceruti din banii incasati din contractele atribuite ilegal.

Anchetatorii explica si modul de operare al gruparii, aratand ca principalii actionari sau reprezentanti ai firmelor importante erau contactati personal de Moisescu si de Costescu, care le pretindeau colaborarea cu primarul Chiliman si cu directorii serviciilor de investitii si achizitii, respectiv Robert Grigorescu, Eugen Milea, Bogdan Pitigoi, Razvan Munteanu, Ciprian Ghioaca si o alta persoana, decedata intre timp, spunand ca trebuie sa plateasca acel "comision" impus de acestia.

In cazul in care o firma ar fi refuzat sa plateasca mita, respectiv "comisionul" impus de gruparea lui Moisescu, respectiva firma nu ar mai fi castigat niciodata vreo procedura de achizitie publica in Sectorul 1. Mai mult, in anumite cazuri s-ar fi ajuns si la amenintari la adresa reprezentantilor firmelor care ar fi refuzat sa "cotizeze", se arata in documentele anchetatorilor. Banii primiti de la reprezentantii firmelor carora li se atribuiau preferential contractele ar fi fost impartiti, 30% ajungand la primarul Chiliman, cate 15% la Moisescu, Costescu si Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferenta de 15% ar fi fost folosita pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentara a functionarilor care au sprijinit, in diferite modalitati, la derularea activitatilor ilicite.

Procurorii DNA au precizat, in documentele citate, ca grupul infractional ar fi obtinut de la reprezentantii firmelor Romair Consulting si Straco, care au primit contracte privind reabilitarea termica a blocurilor de locuinte din Sectorul 1, dar si lucrari de asfaltare a unor strazi, sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei, reprezentand un procent de 10% din platile facute de Primaria Sectorului 1, in baza contractelor incheiate.

Plata "comisionului" se facea foarte discret, de regula fiind acceptate doar predarile de bani in numerar, in locurile stabilite de catre Vlad Moisescu, printre care ar fi fost si sediul PNL Sector 1 din Bulevardul Balcescu, banii fiind preluati direct de Moisescu, sustin anchetatorii.
Potrivit documentelor procurorilor, Vlad Moisescu ar fi solicitat, in cazul firmei Romprest, ca parte din procentul de 10-15% stabilit pentru incheierea contractului sa fie platita prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate catre B1 TV si Romania TV.

"Aceasta protectie consta in faptul ca nu aparea nimic negativ despre ei in mass-media, iar daca in mod intamplator ar fi aparut ceva, acestia ar fi avut capacitatea sa opreasca, speculand relatia contractuala", arata anchetatorii. De altfel, aceasta metoda era folosita in cazul mai multor firme care voiau sa incheie contracte cu Primaria Sectorului 1, astfel ca o parte din "comisionul" cerut de Vlad Moisescu pentru contracte era data prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate, care erau incheiate, la solicitarea lui Moisescu, cu firma lui Sebastian Ghita, in care functioneaza postul Romania TV.

Citeste si:

    Vlad Moisescu era coordonatortul grupul infractional si se ocupa de solicitarea si incasarea comisioanelor, invocand influenta pe care o are asupra persoanelor cu functii decizionale din cadrul Primariei Sectorului 1 si dispunea cu privire la modalitatea gestionarii banilor primiti ilegal. "Vlad Moisescu este o persoana foarte influenta in interiorul PNL si se bucura de sprijinul conducerii partidului si al multor persoane cu functii importante in institutii de stat. El este persoana care are ultimul cuvant, inclusiv in ceea ce priveste activitatea derulata la nivelul Primariei Sectorului 1 Bucuresti, iar acest lucru este cunoscut de toata lumea", au mai aratat procurorii. Ion Brad era persoana de incredere a lui Vlad Moisescu si cel care, la indicatiile acestuia, gestiona banii primiti ilegal, el fiind trezorier al PNL Sector 1.

    Citeste si:

      Ioana Costescu avea, impreuna cu Ion Brad, rolul de determinare a platii comisioanelor si de incasare a acestora, iar primarul Andrei Chiliman garanta favorizarea societatilor agreate in cadrul procedurilor de atribuire a contractelor si ulterior, pe parcursul derularii acestora si plata comisioanelor, au mai aratat anchetatorii. Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 Bucuresti din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost si deputat de Bucuresti timp de doua legislaturi: 1996-2000 si 2000-2004.

      Chiliman si ceilalti trei inculpati sunt cercetati in dosarul in care sunt acuzati, printre altii, Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghita, deputatul PSD Vlad Cosma, tatal acestuia, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, si directorul de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman. Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.

      Moisescu primea bani si de la membri ai Guvernului Tariceanu ca sa-i ajute sa ajunga in acele functii

      Vlad Moisescu a cerut si primit diverse sume de bani de la secretari de stat sau directori de agentii si companii de stat pentru a-i ajuta sa acceada in functii de conducere in ministere, in Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu.

      ”Activitatea lui Vlad Moisescu nu s-a limitat la nivelul Primariei Sectorului 1 Bucuresti, ci s-a extins si la Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu, in sensul ca exercita acte de trafic de influenta, determinand angajarea unor functionari de rang inalt (secretari de stat sau directori de agentii si companii de stat) in functii de conducere in ministere, companii, etc., iar in schimbul acestei activitati pretindea si primea diverse sume de bani de la acestia”, arata anchetatorii.

      Sursa foto: Venit disponibil / Shutterstock

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



      Setari Cookie-uri