Augustin Zegrean, presedintele Curtii Constitutionale, a declarat, astazi, ca nu stie daca unui parlamentar i se poate interzice sa isi exercite mandatul, ca masura in cadrul controlului judiciar, insa nu a dorit sa comenteze situatia lui Sebastian Ghita, precizand ca ar insemna sa se antepronunte.

"Exista o prevedere in regulamentul Camerei Deputatilor prin care se poate interzice participarea la lucrari pe o perioada de timp. Nu stiu daca se poate si in cadrul masurii de control judiciar. Nici nu am auzit de asa ceva", a spus Augustin Zegrean (foto), potrivit Mediafax.

Presedintele Curtii Constitutionale a adaugat ca nu poate sa faca declaratii, pentru ca ar insemna sa se antepronunte, in legatura cu faptul ca lui Sebastian Ghita i-au interzis procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) sa desfasoare activitatea de deputat, masura luata in cadrul controlului judiciar, in dosarul in care este cercetat pentru fapte de coruptie, evaziune fiscala, spalare de bani si coruperea alegatorilor.

"Nu pot sa ma pronunt pentru ca am auzit ca va ajunge la Curte si atunci se va spune ca m-am antepronuntat", a precizat Augustin Zegrean. Sebastian Ghita a fost miercuri la DNA Ploiesti, unde procurorii l-au anuntat ca a fost extinsa urmarirea penala pe numele lui pentru noi fapte de coruptie comise de cand acesta este parlamentar, dar si inaintea mandatului si, totodata, au extins si sechestrul asigurator asupra bunurilor acestuia.

De asemenea, procurorii au modificat unele dintre obligatile controlului judiciar pentru Sebastian Ghita, acesta avand interdictie sa desfasoare activitate in calitatea de deputat, "in exercitarea careia a savarsit fapta", dar si sa paraseasca localitatea Ploiesti fara a avea incuviintarea prealabila a anchetatorilor.

Sebastian Ghita: Este un dosar politic care vizeaza "daramarea acestui guvern"

La iesirea de la DNA, Sebastian Ghita a spus ca noua masura, de a nu parasi Ploiestiul, a fost luata probabil pentru a fi umilit, pentru ca nu a incalcat cu nimic cealalta masura, a interdictiei de a parasi tara, din cadrul controlului judiciar. Sebastian Ghita a mai afirmat ca o parte din dosarul sau se refera la alegerile prezidentiale din noiembrie 2014 si ca are interdictia de a vorbi cu premierul Victor Ponta, el sustinand ca este un dosar politic care vizeaza "daramarea acestui guvern".

"De data aceasta, domnul procuror Onea a crezut de cuviinta ca nu trebuie sa parasesc Ploiestiul. I-am solicitat explicatii, mi-a spus ca asa crede dansul, ca dansul este procuror, eu sunt cetatean si ca drepturile si libertatile mele, intr-o astfel de situatie, cand deschide un dosar, sunt la dispozitia dansului si ca nemultumirile sa le adresez Inaltei Curti de Casatie si Justitie", a precizat Sebastian Ghita.

Ulterior, la postul B1 TV, Sebastian Ghita a declarat ca va prezenta in Parlament inregistrari in care procurorul DNA care l-a audiat a transmis unor oameni de afaceri din Ploiesti, la randul lor audiati, ca vor fi inchisi daca nu spun ceva despre el, precizand ca va cere si protectia procurorului general al Romaniei.

"Am sa duc in Parlamentul Romaniei pozitii si inregistrari ale unor patroni de firme de constructii din Ploiesti chemati de acest domn procuror, tinuti sase ore la audiere si veti auzi cum acest procuror le promitea lucruri: «Iti promit ca nu te arestez, iti promit ca scapi de evaziune fiscala, iti promit luna si cerul, spune ceva de Ghita». Omul spune: «Nu-l cunosc pe Ghita, nu l-am intalnit»; «Domnule, te bag in puscarie si te tin 60 de zile acolo daca nu spui exact cum a fost». Veti auzi aceste inregistrari in Parlament. Le am si le voi duce si luni la procurorul general al Romaniei. Am inteles ca Onea este un procuror de la DNA, dar nu pot sa cred ca in tara asta, daca un procuror e de la DNA, e infailibil, ca nu greseste, ca nu are intentii rele si nu-si construieste cariera pe munca si sudoarea altora care au muncit zeci de ani", a spus Sebastian Ghita.

El a adaugat ca va arata ca procurorul este in afara legii si va cere protectia procurorului general al Romaniei. Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a comentat cazul deputatului Sebastian Ghita afirmand ca nu a auzit niciodata, intr-o democratie, ci doar in dictaturi, ca unui parlamentar sa ii fie interzis de catre un procuror sa mearga la Parlament, acest lucru fiind un precedent extrem de grav.

"Nu stiu daca mai e Romania o tara democratica, dar, intr-o tara democratica, o decizie a unui procuror poate fi cenzurata si schimbata de catre judecatori", a spus Victor Ponta, la Romania TV. Seful Guvernului a adaugat ca nimeni nu poate face presiuni asupra cuiva, in acest caz asupra lui Ghita, ca el sa fie convins de acesta sa demisioneze din postul de prim-ministru.

"Nu poate sa faca nimeni presiuni sa imi dau demisia. Sigur ca se fac, public, incepand cu presedintele Iohannis, cu multi alti oameni, dar sunt un om pe picioarele mele si stiu de cine am fost numit in functie, doar cei care m-au numit acolo imi pot cere demisia, nu altcineva", a spus Victor Ponta.

Urmarirea penala a lui Sebastian Ghita a fost extinsa pentru trafic de influenta, evaziune fiscala, spalare de bani, complicitate la schimbarea destinatiei fondurilor UE si coruperea alegatorilor la alegerile parlamentare din 2012 si la cele prezidentiale din 2014, potrivit DNA. Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciara, miercuri, in cazul declaratiilor facute de Sebastian Ghita dupa ce a fost la DNA Ploiesti. CSM cere Inspectiei Judiciare sa stabileasca daca afirmatiile lui Sebastian Ghita au afectat independenta justitiei.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri