Gabriel Berca, fost consilier prezidential si fost ministru al Internelor, a fost trimis in judecata in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi primit 185.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului sa atribuie bani unei primarii.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Bacau l-au trimis in judecata, alaturi de fostul senator Gabriel Berca, si pe fostul deputat Mihai Banu, tot pentru trafic de influenta. In acelasi dosar va fi judecat si fiul fostului deputat, Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influenta, se arata intr-un comunicat de presa al DNA, citat de Mediafax.

Anchetatorii au trimis dosarul la Curtea de Apel Bacau, cerand instantei sa mentina masurile preventive dispuse, respectiv arestul preventiv in cazul fostilor parlamentari Berca si Banu si controlul judiciar in cazul lui Lucian Banu.

Potrivit anchetatorilor, Gabriel Berca, la data faptelor senator si presedinte al organizatiei judetene Bacau a Partidului Democrat Liberal, ar fi primit 185.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, care avea un contract cu Primaria comunei Ardeoani, judetul Bacau, iar institutia trebuia sa achite lucrarile de constructie, in valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.

Faptele ar fi fost comise in perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, iar fostul senator Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, ar fi pretins si primit banii atat pentru sine cat si pentru partidul din care facea parte, de la omul de afaceri, pentru a-si folosi influenta personala pe langa membri ai Guvernului, in vederea alocarii unei sume de bani catre Primaria Ardeoani.

"Suma de bani respectiva era necesara pentru achitarea unor lucrari de constructie, in valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri, in beneficiul unitatii administrativ-teritoriale", au scris procurorii in rechizitoriu.

Mihai Banu este acuzat ca a pretins si primit, in mai multe transe, de la acelasi om de afaceri, 220.000 de euro, pentru el si pentru Berca. In schimbul banilor, Banu a promis ca va interveni la membri ai Guvernului in vederea alocarii unor sume de bani catre primaria din judetul Bacau.

"Din cei 220.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului sau, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisa de catre omul de afaceri, sub pretextul achizitionarii unui teren de la o persoana indicata de Banu Mihai. Astfel, la data de 11 august 2010, intre persoana respectiva, in calitate de promitent-vanzator si firma omului de afaceri, in calitate de promitent-cumparator, s-a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare pentru un teren arabil in suprafata de 10.000 mp., situat in extravilanul unei comune, pretul vanzarii fiind stabilit la suma de 150.000 lei", au mai aratat procurorii in actul de sesizare a instantei.

Potrivit anchetatorilor, suma de bani ceruta a fost virata de firma omului de afaceri in trei transe, in perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011, in conturile indicate de Mihai si Lucian Banu. Procurorii au instituit sechestru asigurator pe bunuri imobile ale inculpatilor Gabriel Berca si Mihai Banu. Curtea de Apel Bacau a decis, in 24 iulie, arestarea preventiva a lui Gabriel Berca. Decizia a fost contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care in 6 august i-a respins cererea de cercetare in libertate.

Fostul consilier prezidential a sustinut atunci, la instnata suprema, ca nu a primit bani pentru PDL de la omul de afaceri Viorel Rusu. De asemenea, Berca le-a spus judecatorilor ca toate sumele din campania electorala erau platite prin banca si puteau fi usor de urmarit. Judecatorul care a decis arestarea fostului senator Gabriel Berca arata, in motivare, ca faptele comise de politicieni au o puternica rezonanta sociala si ca inselarea increderii acordate duce la "erodarea democratiei".

Potrivit judecatorului, faptul ca un senator savarseste fapte de coruptie are o puternica rezonanta sociala, in contextul in care onestitatea persoanelor care exercita functii de demnitate publica este o conditie esentiala pentru infaptuirea actului de autoritate publica de la nivel central sau teritorial.

Instanta a mai aratat ca "probatoriul de la dosar releva imprejurarea cum, sub pretextul finantarii partidelor politice, anumiti politicieni isi insusesc sume de bani in schimbul interventiei in interesul unor agenti economici privati care utilizeaza fonduri publice, folosindu-se de influenta data de functiile pe care le ocupa, impresionant fiind sumele astfel vehiculate - sute de mii de euro".

Gabriel Berca a fost consilier prezidential in mandatul lui Traian Basescu si ministru al Internelor in Guvernul Ungureanu. El a fost si secretar general al Guvernului, in perioada in care Executivul era condus de Calin Popescu Tariceanu. Berca a fost prefectul judetului Bacau, in perioada 2005 - 2008, senator de Bacau, in legislatura 2008 - 2012 si ministru al Administratiei si Internelor in anul 2012. La inceputul lunii iunie, UNPR anunta ca Gabriel Berca s-a inscris in formatiune. Berca a fost membru PMP, vicepresedinte pentru regiunea Nord-Est, iar anterior a fost in PDL.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri