Fostul presedinte Traian Basescu a iesit de la Parchetul instentei supreme, la ora transmiterii acestei stiri, anuntand ca i-a fost schimbata incadrarea juridica din santaj in amenintare, fapta care se pedepseste cu amenda sau inchisoare pana la un an.

Traian Basescu a iesit de la Parchetul instantei supreme dupa aproximativ 35 de minute. El a anuntat ca procurorii i-au adus la cunostinta faptul ca a fost schimbata incadrarea juridica in dosarul sau, din santaj in amenintare, fapta care se pedepseste cu amenda sau cu inchisoare de pana la un an.

”Nu mai e santaj, e amenintare. Se pedepseste cu amenda sau inchisoare de la trei luni la un an, vedem. Inseamna ca, usor, usor justitia se apropie de adevar”, a afirmat Basescu. Surse judiciare au precizat ca, date fiind probele de la dosar in acest moment, procurorii au decis schimbarea incadrarii, scrie Mediafax.

Atat la intrarea fostului presedinte Traian Basescu, cat si la iesirea din sediul Parchetului, s-a creat o busculada. De asemenea, in fata Parchetului ICCJ s-au aflat catteva zeci de persoane, care au strigat si huiduit, avand pancarte cu mesajele: "Basescu la puscarie!", "Basescu, respect! Noi suntem copiii statului de drept" si "Basescu la Rahova pentru ce a furat!", dar si cativa sustinatori ai fostului presedinte.

Pedeapsa pentru santaj este de la un an la cinci ani de inchisoare, conform noului Cod penal.

Traian Basescu a ajuns la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in jurul orei 11.00, iar la intrarea in sediul institutiei a spus ca nu are emotii. "Nu am emotii, pentru ca ai emotii cand incalci legea", a afirmat Basescu. Traian Basescu a fost audiat in acest dosar si in 25 martie, cand a spus ca a dat o declaratie completa ”pentru a clarifica lucrurile” si ca nu ii este frica de lege.

”Am dat o declaratie completa pentru a clarifica lucrurile. Tot ce este necesar am declarat”, afirma fostul presedinte, la iesirea din sediul Parchetului instantei supreme. Fostul presedinte a fost si in 18 martie la Parchetul instantei supreme, insa atunci el nu a fost audiat, ci doar i s-a adus la cunostinta faptul ca este urmarit penal pentru santaj.

Parchetul ICCJ a dispus, in 11 martie, inceperea urmaririi penale pe numele lui Traian Basescu, dupa ce anchetatorii au redeschis, in 30 decembrie 2014, dosarul in care Gabriela Firea il acuza pe Basescu de santaj. Cercetarile in acest dosar fusesera suspendate de procurori pana la finalizarea mandatului de presedinte al lui Traian Basescu intrucat acesta beneficia de imunitate.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri