Procurorii DNA fac perchezitii, marti dimineata, in Bucuresti si in cinci judete, la peste 60 de adrese, fiind vizate si sediul Consiliului Judetean (CJ) Vaslui, al Prefecturii si sediile a trei primarii din judet, intr-un dosar privind fraude cu fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie, procurorii de la Serviciul Teritorial Iasi fac cercetari in doua cauze penale care vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie, asimilate celor de coruptie si a unor infractiuni indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise in perioada 2011-2015, scrie Mediafax.

Astfel, marti dimineata, procurorii DNA fac perchezitii la 62 de adrese din Bucuresti si cinci judete, fiind vizate si cinci sunt sedii ale unor institutii publice, iar restul reprezentand sediile unor societati comerciale si locuintele unor persoane. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca perchezitiile au loc la sediul Consiliului Judetean Vaslui, dar si la Prefectura Vaslui. De asemenea, anchetatorii fac perchezitii si la primariile localitatilor Suletea, Murgeni si Stefan cel Mare.

Conform surselor citate, persoanele vizate in acest dosar sunt suspectate de luare de mita, abuz in serviciu si fals in legatura cu accesarea fondurilor europene si cu intocmirea documentatiei in acest sens.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri