Procurorii DIICOT au retinut 13 persoane in dosarul privind decontarea retetelor false de medicamente pentru boli incurabile. Printre retinuti se numara administratorul firmei Ahmeya Pharm si cativa medici, in timp ce alti cinci suspecti au fost pusi sub control judiciar.

In urma perchezitiilor facute luni, in Bucuresti, Braila, Constanta si Vrancea, care au vizat 25 de medici si farmacisti suspectati ca au decontat retete false de medicamente pentru boli incurabile, iar dupa introducerea cardului de sanatate au eliberat prescriptii pe numele unor copii cu handicap, procurorii DIICOT au retinut 13 persoane, iar pe numele altor cinci au dispus masura controlului judiciar, informeaza Mediafax.

Anchetatorii urmeaza sa ridice, de la societatile comerciale vizate, documente care pot constitui mijloace materiale de proba, arata Politia Romana, intr-un comunicat de presa transmis marti. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au emis ordonante de retinere pentru Liliana Sgircitu, administratorul firmei Ahmeya Pharm, prin intermediul careia erau decontate retetele false, Mirela Boboc, Gela Gavrila, Mihaela Irina Mataringa, Alina Gabriela Dragu, Andreea Baciu, Paul Cretu, Cosmin Boldeanu, Sorica Vasile, Eugenia Muja, Iolanda Ionica Serghiev, Elena Dumea si Cozeti Niculescu.

Conform anchetatorilor, gruparea era formata din 25 de membri - reprezentanti si ‎angajati ai farmaciilor care activeaza sub sigla SC Ahmeya Pharm SRL si medici de familie sau medici specialisti din Braila si Constanta. Acestia sunt suspectati ca in perioada 2011-2015 au decontat fraudulos sume importante de bani din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, provocand un prejudiciu de noua milioane de lei. Anchetatorii mai spun ca membrii retelei au intocmit si decontat prescriptii medicale fictive pentru medicamente folosite in tratarea de boli incurabile, cu pret de vanzare foarte ridicat, pe numele rudelor apropiate, iar dupa introducerea cardului de sanatate acestia au eliberat prescriptii medicale pe numele unor copii cu handicap psihic, majoritatea aflati in plasament.

Membrii gruparii sunt acuzati de inselaciune, evaziune fiscala, spalarea banilor, fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, frauda informatica, fals informatic, abuz in serviciu (toate in forma continuata), precum si de constituire a unui grup infractional organizat, fals in inscrisuri sub semnatura privata, fals in declaratii, camata, trafic de influenta, cumparare de influenta, dare si luare de mita si santaj. In ancheta este vizat si Adrian Iacob, directorul Penitenciarului Focsani, unde este incarcerat Titi Sgircitu, patronul firmei, acesta fiind condamnat pentru infractiuni cu violenta, intr-un alt dosar. Anchetatorii au facut perchezitii si la la locuinta lui Adrian Iacob, avand indicii privind comiterea unor posibile infractiuni de coruptie, legate de un eventual transfer al detinutului Titi Sgircitu din Penitenciarul Focsani intr-o alta unitate.

Potrivit unor surse judiciare, SC Ahmeya Pharm SRL a fost infiintata in 2009, de Titi Sgircitu, in prezent incarcerat in Penitenciarul Focsani, administratorul firmei fiind sotia acestuia, Liliana Valentina Sgircitu. Prin intermediul acestei societati, in complicitate cu medici si functionari de la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Braila, cu stiinta majoritatii angajatilor de la cele doua puncte de lucru ale societatii, acestia au decontat ilegal sume importante de bani, simuland eliberarea unor medicamente din stocuri, in baza unor retete fictive, eliberate de medici specialisti sau de familie, valoarea estimata a prejudiciului fiind la acel moment de 1,8 milioane de lei.

Surse din randul anchetatorilor au precizat ca, in urma unui control efectuat de Camera de Conturi Braila la CAS Braila, care a vizat perioada 1 ianuarie 2011 - 30 iunie 2012, a rezultat ca Liliana Sgircitu ar fi fost sprijinita de medicii specialisti oncologi Cosmin Boldeanu si Daniela Vasile, de medicii de familie Paul Cretu si Sorica Vasile, care ar fi eliberat scrisori medicale in baza carora au fost emise prescriptii medicale fictive pentru medicamentul "Voriconazolum". Ulterior, aceste prescriptii au fost decontate cu celeritate la Casa de Asigurari de Sanatate Braila, prin SC Ahmeya Pharm, cu sprijinul unor angajati ai Casei de Asigurari de Sanatate Braila, existand suspiciunea ca societatea a inregistrat operatiuni fictive de achizitie a acestui medicament.
Liliana Sgircitu ar fi dezvoltat si in judetul Constanta un mecanism similar de fraudare a Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, prin intermediul a doua puncte de lucru ale SC Ahmeya Pharm SRL, deschise din 12 aprilie 2013, beneficiind si in acest caz atat de complicitatea angajatilor si a unor medici si functionari din cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta.

In judetul Constanta, activitatea era coordonata de Mirela Boboc, care, sub stricta indrumare a Lilianei Sgircitu, cauta sa "atraga la colaborare" atat medici care sa asigure retetele fictive, cat si functionari de la Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale si de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta, pentru a facilita si accelera decontarea prescriptiilor, spun surse medicale. Astfel, in activitatea infractionala ar fi fost atrasi medicii Eugenia Muja, Mihaela Irina Mataranga si Elena Dumea, care au emis, in perioada iulie 2013 - februarie 2015, mai multe prescriptii despre care exista suspiciunea ca ar fi fictive, precum si Maria Banateanu, asistent in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Constanta, care trebuia sa faciliteze si sa intermedieze accesul la medicii dispusi sa emite retete fictive.

Anchetatorii au probe din care rezulta ca reprezentanta si angajatii SC Ahmeya Pharm SRL s-au inteles cu functionari de la CAS Constanta sa le dea informatii despre data si tematica unor controale efectuate la punctele de lucru ale societatii, iar acestia ar fi intervenit pentru ca firma sa nu fie sanctionata contraventional. Totodata, in urma anchetei s-a stabilit ca angajati ai aceleiasi institutii coordonau activitatea unor societati comerciale ce activeaza in domeniul farmaceutic, utilizand informatii obtinute in virtutea functiei, in scopul obtinerii de avantaje sau foloase pentru aceste firme, inclusiv prin folosirea abuziva a functiei.

Anchetatorii au mai stabilit ca decontarile obtinute de SC Ahmeya Pharm SRL in baza prescriptiilor fictive s-au realizat prin introducerea in Platforma informatica din asigurarile de sanatate de date informatice nereale, din retetele fictive, fiind astfel prejudiciat bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri