Potrivit unui comunicat al DNA, in perioada 10 septembrie - 7 octombrie, Doru Manole, in calitate de sef al reprezentantei RAR Tulcea, a primit de la patru persoane suma totala de 750 de lei pentru a urgenta efectuarea verificarii tehnice periodice si eliberarea unor certificate de autenticitate pentru diverse autoturisme, fara a exista programare prealabila in acest sens.

”Miercuri, procurorii anticoruptie au procedat la constatarea infractiunii flagrante, asupra inculpatului Doru Manole fiind gasita suma de 200 de lei”, se precizeaza in comunicatul DNA. Procurorii anticoruptie constanteni au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a lui Manole, pentru patru infractiuni de luare de mita.

Doru Manole, care este si avocat la Baroul Tulcea, va fi prezentat, joi, Curtii de Apel Constanta cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Sursa foto: Shutterstock