Anchetatorii au descins la 52 de adrese din Bucuresti si din judetele Mehedinti, Timis, Alba, Arad, Ilfov, Dambovita, Dolj, Caras-Severin, Gorj, Olt, Hunedoara si Salaj, fiind perchezitionate atat locuintele unor persoane suspectate de evaziune fiscala si spalare de bani, cat si sediile societatilor comerciale administrate de acestea, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane, citat de Mediafax.

La finalul perchezitiilor vor fi audiate 46 de persoane pe numele carora au fost emise mandate de aducere.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2008 - 2014, 45 de asociati, administratori si imputerniciti de la 45 de firme au produs un prejudiciu bugetului de stat de peste sase milioane de euro, prin neplata obligatilor fiscale pentru societatile comerciale controlate de acestia in mod direct sau prin persoane interpuse.

"Acestia ar fi inregistrat in contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise in baza unor operatiuni comerciale fictive (reprezentand cheltuieli cu achizitia de materiale reciclabile, piese auto si accesorii, precum si servicii transport-manipulare), in valoare totala de peste 15 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA si ar fi diminuat artificial impozitul pe profit", a precizat Politia Romana.

Citeste si:

Ulterior, prin intermediul societatilor controlate, asociatii si administratorii firmelor vizate ar fi efectuat mai multe operatiuni sau tranzactii financiare, urmarind spalarea sumelor de bani.

"Acestia ar fi facut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau ar fi rulat aceste valori prin conturile bancare ale societatilor, metoda prin care ar fi fost disimulata provenienta banilor", sustin anchetatorii.

Perchezitiile sunt facute de 162 de politisti, intr-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice din Inspectoratul de Politie Judetean Mehedinti, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Mehedinti. Actiunea a fost sprijinita de Serviciul Roman de Informatii.