Mihai Tufan si Mihai Anastasescu, actionarii companiei Elsid Titu SA, au pierdut astfel definitiv procesul cu Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Elsid a formulat contestatie impotriva masurii de aplicare a clauzei de forta majora in anul 2012. Tribunalul Bucuresti a respins contestatia ca neintemeiata si a obligat Elsid la plata cheltuielilor de judecata. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Elsid, insa Curtea de Apel, prin decizia data saptamana trecuta, a respins acest recurs, hotararea devenind astfel definitiva.

Elsid, trader de energie si producator de electrozi siderurgici, a contestat masura administratorului judiciar Euro Insol de activare a clauzei de forta majora in perioada 1 august 2012 – 1 decembrie 2012, clauza ce a avut ca efect diminuarea cantitatii de energie pe care Hidroelectrica a livrat-o Elsid in perioada mentionata.

"In 2012 Hidroelectrica s-a confruntat cu cea mai mare seceta din istoria companiei. In 2012 Dunarea a inregistrat cele mai mici debite din ultimii 150 de ani, in 2012 Hidroelectrica a consemnat cea mai mica productie de energie realizata vreodata de doar 11,8 TWh, in 2012 Hidroelectrica avea semnate contracte de 20 de TWh. Ca sa-si onoreze aceste obligatii contractuale, Hidroelectrica cumpara de la producatorii termo la preturi cuprinse intre 260-300 lei/ MWh si din piata reglementata la 350-400 lei/ MWh ca sa o vanda baietilor destepti in pierdere la preturi cuprinse intre 103-132 lei MWh. Cand nu a mai avut bani, dupa ce intrase intr-un deficit de numerar de 783 milioane lei si pe o pierdere de 500 milioane lei, Hidroelectrica a activat forta majora. Hidroelectrica nu s-a prevalat de o maniera arbitrara de aceasta clauza contractuala si legala, Camera de Comert si Industrie a Romaniei fiind institutia care a emis certificatul de forta majora. Forta majora este o clauza exoneratoare de obligatii fiind recunoscuta in legislatia tuturor tarilor democratice, indiferent de sistemul de drept. Dar nu si de baietii destepti.

Citeste si:

Aceasta atitudine de fronda fata de o companie ajunsa in incapacitate de plata arata mercantilismul si ferocitatea cu care tratau baietii destepti Hidroelectrica. Efectul activarii fortei majore a fost reducerea in cheie matematica a cantitatilor de energie catre toti cei 41 de parteneri contractuali. Dar Elsid, Electrocarbon, Energy Holding au contestat aceasta masura. Ce conta daca Hidroelectrica murea. Ei sa faca profit", a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar.

La momentul deschiderii procedurii insolventei, societatile Elsid si Electrocarbon Slatina, o alta companie detinuta de Mihai Tufan si Mihai Anastasescu, aveau un pret contractual fix de 103 lei/ MWh, departe de a acoperi pretul de cost de 187 lei/MWh si fiind evident mult mai mic decat pretul pietei, care oscila in jurul valorii de 220 lei/MWh. Cele doua contracte incheiate de Hidroelectrica cu Elsid Titu si Electrocarbon Slatina au generat, in perioada 2006 – 31 mai 2012, o pierdere de 200 milioane lei.

"Hidroelectrica nu este a lui Borza. Dar cu atat mai mult nu este nici a lui Buzaianu, Anastasescu, Tufan, Machinski sau a altor baieti destepti. Hidroelectrica este o companie strategica a Romaniei, este o companie vitala pentru poporul roman. Orice atac la adresa Hidroelectrica trebuie perceput si sanctionat ca un atac la adresa Romaniei. Acesti baieti, care timp de zeci de ani au spoliat companiile statului trebuie sa inteleaga ca a venit timpul sa se opreasca si implicit sa plateasca. Astept ca institutiile statului sa isi faca datoria si in ceea ce ii priveste. Este culmea tupeului ca dupa ce ai dat o gaura de peste un miliard de euro la Hidroelectrica sa mai pretinzi 600 milioane euro daune ca urmare a denuntarii acestor contracte. Atat Euro Insol cat si ulterior ANAF, Curtea de Conturi, DNA si mai nou Consiliul Concurentei au stabilit ca aceste contracte sunt ilegale, fiind incheiate in frauda Hidroelectrica si implicit a statului. Sa tarasti Hidroelectrica timp de mai bine de 3 ani de zile pe la toate instantele din Romania si mai nou pe la Paris, Washington, Zurich sau Geneva, blocand iesirea din insolventa si listarea celei mai valoroase companii a statului roman, nu este un simplu abuz de drept procesual, reprezinta un veritabil atentat la siguranta si interesele statului roman, care va trebui sanctionat ca atare", a mai spus Borza.

Euro Insol si Hidroelectrica au fost aparate in instanta de avocatii de la Borza si Asociatii, respectiv Stanescu, Milos, Dumitru si Asociatii, iar Elsid Titu a fost reprezentata de Razvan Dinca si Asociatii.