Senatorii au adoptat, cu 94 de voturi "pentru", un vot "impotriva" si 4 abtineri, un proiect de lege prin care se extinde perioada in care tatii beneficiaza de concediu paternal, de la 5 la 10 zile. De asemenea, perioada in care se poate solicita concediu creste de la opt saptamani la doua luni, potrivit Mediafax.

"In cazul in care titularul dreptului la concediu paternal este asigurat in cadrul sistemului asigurarilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu paternal platit de 10 zile lucratoare. Concediul paternal se acorda, la cerere, in primele doua luni de la nasterea copilului, justificat cu certificatul de nastere al acestuia, din care rezulta calitatea de tata a petitionarului. Indemnizatia pentru concediul paternal se plateste integral din fondul de salarii al unitatii si este egala cu salariul corespunzator perioadei respective", potrivit proiectului de lege.

Initiativa legislativa mai prevede ca tatii pot beneficia de concediu paternal de mai multe ori, potrivit unui amendament al Comisiei de munca, eliminandu-se astfel discriminarea intre copiii aceleiasi familii. Senatul a fost prima camera sesizata, iar Camera Deputatilor este for decizional.

Sursa foto: Shutterstock