Gestionarea ilegala, degradarea sau distrugerea resurselor naturale prin orice tip de actiuni sau inactiuni sunt considerate amenintari la securitatea nationala a Romaniei, a decis Senatul luni, in calitate de Camera decizionala.

"Orice actiuni sau inactiuni care lezeaza interesele economice strategice ale Romaniei, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegala, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic si piscicol, apelor si a altor asemenea resurse, precum si monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinte la nivel national sau regional" sunt considerate amenintari la securitatea nationala a Romaniei, prevede un amendament adoptat intr-o sedinta comuna a Comisiei pentru aparare si a Comisiei juridice, in prezenta reprezentantilor MAI si SRI, scrie Mediafax.

Senatorii au decis modificarea proiectului in comisii pentru ca "textul propus raspunde astfel necesitatilor reale de combatere a cauzelor ce greveaza exploatarea si utilizarea durabila a resurselor naturale nationale", potrivit raportului comun.

Initial, proiectul de lege prevedea ca defrisarile ilegale pe suprafete mai mari de un hectar, reducerea fara aprobari legale a consistentei unui arboret, cu mai mult de 50% fata de prevederile amenajamentului silvic in vigoare, precum si taierea padurilor de stricta protectie din zona lucrarilor hidrotehnice, a lacurilor de acumulare, a captarilor de alimentare cu apa, de pe pante cu inclinare mai mare de 30% sau a obiectivelor strategice constituie amenintari la securitatea nationala.

Propunerea legislativa, initiata de mai multi parlamentari PNL si independenti, a fost adoptata de plenul Senatului, cu 99 de voturi "pentru" si patru abtineri. Actul normativ are caracter organic si a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor. Senatul urmeaza sa transmita legea spre promulgare presedintelui Klaus Iohannis.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri