Numarul maxim de posturi ale Directiei Nationale Anticoruptie a fost suplimentat cu 45, respectiv 10 posturi de specialisti IT si economisti si 35 de posturi de personal economic si administrativ, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

''Este nevoie de acesti specialisti in plus pentru ca numarul de rapoarte de constatare pe care le face DNA a crescut de la opt, acum doi ani, la 60 anul trecut. Este clar un volum de munca mult mai mare si pentru expertii implicati in aceste procese si de aceea se face aceasta suplimentare a numarului de posturi'', a declarat Suciu, la finalul ultimei sedinte de Guvern din acest an.

Valoarea estimata a cheltuielilor salariale pentru cei 10 specialisti este de aproximativ 1,3 milioane de lei pe an, iar pentru cele 35 de posturi de personal contractual este de 900.000 de lei pe an, potrivit unui comunicat de presa remis Mediafax de catre Guvern.

Numarul maxim de posturi de specialisti din cadrul DNA va creste de la 55 la 65 de posturi, avand in vedere cresterea constanta a volumului de activitate, precum si diversificarea specializarilor necesare pentru efectuarea rapoartelor de constatare, mai arata sursa citata.

Guvernul sustine, totodata, ca ''suplimentarea cu 35 de posturi a personalului economic si administrativ este necesara in contextul preluarii de catre DNA a activitatilor de administrare si intretinere a sediului central, cu personal propriu, ceea ce ar reduce la jumatate valoarea cheltuielilor actuale, respectiv la 450.000 lei pe an''.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri