"Prin rezolutia nr. 6281/IJ/1631/DIP/2015 din data de 03 decembrie 2015 s-a dispus clasarea sesizarii din oficiu a Inspectiei Judiciare cu privire la posibile incalcari ale dispozitiilor procedurale referitoare la interceptarea unor convorbiri telefonice in dosarul Romprest, instrumentat de DIICOT, intrucat verificarile prealabile efectuate in cauza, in conformitate cu dispozitiile art.45 alin.3 si urmatoarele din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, nu au conturat indicii in legatura cu savarsirea vreunei abateri disciplinare, dintre cele prevazute de art.99 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor sau incalcari ale normelor deontologice", potrivit Mediafax.

Inspectorii judiciari s-au sesizat din oficiu, in 26 octombrie, cu privire la posibile incalcari ale dispozitiilor procedurale referitoare la interceptarea unor convorbiri telefonice in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani in care este implicata compania Romprest controlata de Florian Walter. Judecatorii Tribunalului Prahova, instanta la care au fost trimisi in judecata 18 inculpati acuzati de constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala in forma continuata si spalare a banilor, compania Romprest fiind in acest dosar parte responsabila civilmente, au constatat ca rechizitoriul intocmit de catre procurorii DIICOT in acest dosar contine mai multe neregularutati in ceea ce-i priveste pe cei 18 inculpati.

Una dintre problemele constatate de instanta in documentele intocmite de catre procurorii DIICOT in acest dosar o reprezinta faptul ca anchetatorii au interceptat ilegal convorbiri telefonice intre inculpati. Astfel, conform incheierii de sedinta din ziua de 23 octombrie, incheiere publicata pe portalul instantelor de judecata, Tribunalul Prahova a constatat ca in ianuarie 2015 procurorii au interceptat ilegal convorbiri telefonice in cazul a doi inculpati care discutau cu avocatii lor de pe alte numere de telefon decat de pe cele pentru care existau mandate de ascultare.

"Dispune excluderea ca nelegale a convorbirilor telefonice purtate in data de 05.01.2015 (filele 373,374, 375 si 376 - vol.XIV dosar urmarire penala ) intrucat procesele-verbale redau convorbiri purtate de inculpatii Molnar Arpad Joszef si Molnar Botond Tibor de pe alte numere de telefon decat cele la care se refera mandatele nr.599/UP/13.10.2014 si nr.678/UP/12.11.2014 emise de Tribunalul Cluj. Dispune excluderea ca probe a tuturor convorbirilor telefonice purtate de inculpatii din prezenta cauza cu aparatorii lor alesi", se arata in incheierea de sedinta de vineri.

Tribunalul a constatat, de asemenea, ca in ceea ce-i priveste pe cei 18 inculpati, procurorii nu au indicat in rechizitoriu "modalitatea normativa de comitere" a infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, nu au descris in detaliu pentru fiecare inculpat modalitatea de comitere a faptelor, nu au indicat actele materiale ce intra in continutul infractiunilor continuate de evaziune fiscala si spalare a banilor, numarul acestor acte materiale, data savarsirii acestora si nici nu au precizat prejudiciul defalcat pe fiecare inculpat.

"In baza art. 345 alin.2 Cod proc. penala dispune comunicarea prezentei incheieri Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Ploiesti, in vederea remedierii neregularitatilor constatate in actul de sesizare, procurorul urmand a comunica judecatorului de camera preliminara daca mentine dispozitia de trimitere in judecata ori solicita restituirea cauzei", se arata in incheierea Tribunalului Prahova.

De asemenea, prin acelasi document, judecatorii le solicita procurorilor DIICOT ca "in termen de cinci zile de la comunicare sa procedeze la remedierea neregularitatilor privind traducerea convorbirilor telefonice interceptate si purtate in limba maghiara, prin intermediul unui interpret” si "la certificarea proceselor-verbale” din zeci de pagini de interceptari atasate la dosar, in caz contrar acestea urmand a fi excluse ca probe. La sfarsitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise in judecata de catre procurorii DIICOT Ploiesti in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani in care este implicata compania Romprest, controlata de Florian Walter, iar in cazul acestuia procurorii au dispus continuarea cercetarilor intr-un dosar separat.

Citeste si:

Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscala, spalare de bani si constituire de grup infractional organizat, printre acestea numarandu-se si unul dintre finantatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiesti, Nicolae Capra. Totodata, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabila civilmente in acest caz. Florian Walter este suspectat ca a initiat si coordonat o grupare suspectata de evaziune fiscala si spalare de bani, operatiuni financiare in care este implicata Compania Romprest Service, alaturi de alte societati comerciale, intre care unele considerate firme-fantoma.

Potrivit procurorilor, in perioada 2012-2013, firma Romprest ar fi fost implicata intr-un lant de tranzactii comerciale fictive al caror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnari ilegale de TVA. Astfel, procurorii ancheteaza modul in care Romprest angaja forta de munca folosita in orasele in care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritatile publice locale. Anchetatori au stabilit ca mare parte dintre angajatii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica si a deduce banii platiti muncitorilor, Romprest incheia contracte cu alte firme, care la randul lor incheiau contracte cu alte societati, pana se ajungea la "un esalon patru".

Unele dintre firmele implicate in lantul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finantatorii echipei de fotbal Petrolul Ploiesti, Nicolae Capra, si de sotia acestuia, Cristina Capra. Conform anchetatorilor, relatiile comerciale dintre firmele lui Capra si cea a lui Walter nu au legatura cu forta de munca folosita de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumparat, fictiv, cateva mii de tone de clorura de sodiu de la o firma administrata de Cristina Capra, care achizitionase, tot doar in acte, clorura de sodiu de la firma sotului ei, Nicolae Capra, care o cumparase, la randul sau, de alta firma controlata tot de el. Scopul tranzactiei ar fi fost acela de a raporta in contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.

Prejudiciul produs bugetului de stat este in valoare totala de 4,5 milioane de euro, reprezentand impozitul pe profit si taxa pe valoarea adaugata, la care se adauga suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusa procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit masuri asiguratorii pana la concurenta sumei de 18 milioane de euro.

Urmatorul termen al procesului va fi pe 6 ianuarie la Tribunalul Prahova. In 19 mai, Tribunalul Prahova a emis un mandat international de urmarire pe numele lui Walter Florian, el fiind, de altfel, dat in consemn incepand din 6 mai. Anterior, judecatorii Tribunalului Prahova au emis un mandat de arestare in lipsa pe numele omului de afaceri. Pe 30 decembrie 2015, cei 15 inculpati in dosarul Romprest arestati preventiv in luna mai si aflati in arest la domiciliu din luna octombrie au fost pusi sub control judiciar printr-o decizie definitiva a Curtii de Apel Ploiesti.