Presedintele CJ Caras-Severin, Sorin Frunzaverde (PNL), a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, in dosarul vizand alegerile prezidentiale din 2014, decizia Tribunalului Caras-Severin nefiind definitiva.

Potrivit portalului instantelor de judecata, Tribunalul Caras-Severin l-a condamnat pe Sorin Frunzaverde pentru folosirea influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, fapta prevazuta si pedepsita de art. 13 din Legea nr.78/2000, la doi ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de patru ani. De asemenea, acestuia i-au fost interzise mai multe drepturi, iar pe perioada termenului de incercare el trebuie sa se supuna unor masuri de supraveghere, conform Mediafax.

In acelasi dosar, a fost condamnat vicepresedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Ionesie Ghiorghioni, pentru folosire a influentei in vederea obtinerii unui folos necuvenit, fapta prevazuta de art.13 din Legea nr.78/2000, influentarea declaratiilor, fapta prevazuta de art.272 al.1 Cod penal, si fals intelectual. In final, el va avea de executat trei ani si patru luni de inchisoare, fiind totodata obligat la plata unei amenzi penale de 27.000 de lei, pentru uz de fals.Conform deciziei instantei, cei doi au de achitat 4.000 de lei fiecare, reprezentand cheltuieli judiciare.Sentinta nu este definitiva, putand fi atacata cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.

In iulie 2015, procurorii anticoruptie au decis trimiterea in judecata, sub control judiciar, a presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, vicepresedinte al PNL.

Frunzaverde a fost acuzat de "savarsirea infractiunii de folosire, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, a influentei ori a autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

In acelasi dosar a fost trimis in judecata, in stare de libertate, si fostul vicepresedinte al CJ Caras-Severin Ionesie Ghiorghioni, care este acuzat de "folosire, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, a influentei ori a autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, influentarea declaratiilor (trei infractiuni), fals intelectual si uz de fals".

Potrivit procurorilor, in perioada cuprinsa intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale din luna noiembrie 2014, "Sorin Frunzaverde si-a folosit influenta pe care o avea in calitatea sa de presedinte al CJ Caras-Severin si de vicepresedinte al unui partid politic (PNL - n.r.), asupra lui Ionesie Ghiorghioni, vicepresedinte al CJ si membru in acelasi partid politic, pentru obtinerea unor foloase necuvenite, respectiv sa obtina, in al doilea tur de scrutin, un numar mai mare de voturi pentru candidatul formatiunii din care faceau parte si, implicit, sa-si consolideze pozitia in cadrul acestei formatiuni politice, dar si in plan administrativ, prin conditionarea repartizarilor bugetare de rezultatul votului".

"Ulterior, in zilele de 12 si 13 noiembrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a luat legatura cu noua primari carora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea si influenta sa de vicepresedinte al CJ Caras-Severin, sa faca demersuri favorabile in directia respectiva. De asemenea, pentru a-i determina sa procedeze in acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora ca, de rezultatul votului, vor depinde alocarile bugetare efectuate de Consiliul Judetean catre primarii in anii 2015 si 2016, respectiv pana la terminarea mandatului conducerii CJ Caras Severin", arata DNA.

De asemenea, in 18 noiembrie 2014, in urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care il conducea, soldat cu ranirea usoara a mai multor persoane, Ghiorghioni a determinat trei persoane sa faca declaratii necorespunzatoare adevarului, in sensul ca acestea au relatat faptul ca masina implicata in coliziune fusese condusa de catre una dintre ele, arata sursa citata.

"Pentru aceasta, Ghiorghioni Ionesie a uzat de mijloace de corupere, constrangere, precum si prin folosirea autoritatii si influentei sale de vicepresedinte al Consiliului Judetean, presedinte al unui composesorat si de presedinte al unei asociatii de vanatoare. De asemenea, in exercitarea atributiilor de serviciu de vicepresedinte al Consiliului Judetean, Ghiorghioni a emis un act intitulat Imputernicire prin care se atesta in mod neconform realitatii faptul ca in data de 18.11.2014, una din cele trei persoane a fost imputernicita sa conduca autoturismul respectiv, apartinand Consiliului Judetean Caras-Severin. Acest act a fost depus ulterior la dosarul de daune al societatii de asigurare", conform DNA.Dosarul a fost judecat de Tribunalul Caras-Severin.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus, in luna mai 2015, punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, fata de Sorin Frunzaverde.Presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin a fost audiat timp de patru ore, in 15 mai, la Directia Nationala Anticoruptie, dupa ce cu o zi inainte anchetatorii au facut perchezitii la biroul lui Frunzaverde de la CJ si la locuinta acestuia din municipiul Resita.

Perchezitiile au avut loc la doar doua zile dupa ce procurorii DNA au verificat si biroul vicepresedintelui Consiliului Judetean Caras-Severin Ionesie Gheorghioni, acesta fiind ulterior arestat preventiv dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce lua mita 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract.

Ionesie Ghiorghioni si-a pierdut functia de vicepresedinte al CJ Caras-Severin imediat dupa ce a fost arestat preventiv.
In acel dosar, in noiembrie 2015, Ionesie Ghiorghioni a fost condamnat la sapte ani si patru luni de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, iar nepotul sau, Adrian Cosmin Ghiorghioni, a fost condamnat la un an si patru luni de inchisoare cu suspendare, decizia nefiind definitiva.

Ionesie Gheorghioni a fost deputat PDL de Caras-Severin in perioada 2004-2008, iar timp de sase ani a fost vicepresedinte al CJ Caras-Severin, fiind unul din apropiatii presedintelui institutiei, Sorin Frunzaverde.Sorin Frunzaverde a fost unul dintre liderii PD din 1993 pana in anul 2012, cand a ales sa paraseasca acest partid pentru a se inscrie in PNL.

Din data de 7 aprilie 2012, Frunzaverde ocupa functia de vicepresedinte al PNL la nivel national.
In iunie 2012, Sorin Frunzaverde a fost reales in functia de presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin pe care o ocupa si in prezent.

Sursa foto: Andrey_Popov / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri