Instanta suprema a decis pe 15 ianuarie inlocuirea arestului preventiv cu masura arestului la domiciliu pentru senatorul Dan Sova, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta. Decizia a fost contestata de procurori, insa instanta a respins contestatia, decizia ramanand definitiva.

Astfel, Sova urmeaza sa fie eliberat din arestul Politiei Capitalei, unde se afla din 14 decembrie, si plasat in arest la domiciliu.
Senatul a avizat, in 3 decembrie 2015, cererea DNA privind retinerea si arestarea preventiva a lui Dan Sova, iar in aceeasi zi senatorul a fost retinut pentru 24 de ore. In 4 decembrie, instanta suprema a decis plasarea lui Dan Sova in arest la domiciliu, iar zece zile mai tarziu, acesta a fost arestat preventiv.

In noul dosar, senatorul Dan Sova este acuzat ca a luat mita 100.000 de euro pentru a asigura incheierea unui contract intre CET Govora si o firma de avocatura.

Este al treilea dosar in care Dan Sova este acuzat de fapte de coruptie si este pentru a treia oara cand senatorii au fost chemati sa se pronunte cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare a acestuia in vederea arestarii, ei respingand, in martie si in iunie, o alta solicitare referitoare la dosarul "Turceni- Rovinari", in care este judecat alaturi de fostul premier Victor Ponta.

Citeste si:

Potrivit procurorilor, in perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Sova a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa fostul director general al centralei de energie termica (CET) Govora SA, Mihai Balan, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unui contract de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe luna.
Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiti pentru a achita un imobil cumparat in Bucuresti.

Mihai Balan a fost retinut in 19 noiembrie, de procurorii DNA, care o zi mai tarziu au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie arestarea lui preventiva. Solicitarea a fost respinsa, in 20 noiembrie, de instanta, care a dispus ca directorul general CET Govora sa fie cercetat in libertate, sub control judiciar. Balan este acuzat de abuz in serviciu, pentru ca a incheiat un contract de asistenta juridica cu o firma, influentat de senatorul Dan Sova.

Dan Sova este acuzat si in dosarul "Turceni-Rovinari", in care a fost trimis in judecata alaturi de fostul premier Victor Ponta.
De asemenea, senatorul este urmarit penal de DNA intr-un dosar privind contracte de consultanta juridica cu CET Govora, cu prejudiciul de peste un milion de euro, alaturi de senator fiind cercetati si Mihai Balan si Constantin Lapadat, directorul general, respectiv directorul economic de la CET Govora. Procurorii il acuza pe Dan Sova, senator, la data faptelor reprezentant al Societatii Civile de Avocati "Sova si Asociatii", de doua infractiuni de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine pentru altul un folos necuvenit.

Sursa foto: Mediafax Foto