Doina Tudor a fost retinuta de procurorii anticoruptie, joi, dupa ce a fost audiata aproape o ora. Masura a fost luata ca urmare a deciziei plenului Senatului, care a incuviintat, miercuri, solicitarea DNA privind retinerea si arestarea sa.

Datele din dosar, potrivit comunicatului emis de DNA, arata ca in perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat in mod direct "pe inculpatul Tudor Daniel George sa primeasca suma de 200.000 de euro (din suma totala de 300.000 de euro primita de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, in schimb, acesta, in calitate de presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, sa favorizeze o firma de asigurari care facuse obiectul unor activitati de control", conform Mediafax.

Dosarul senatorului PNL contine 3 volume. In fata senatorilor juristi, senatorul PNL a invocat ''relatiile deteriorate'' cu sotul sau la acea data, iar avocatii sai au sustinut ca procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate nu sustin remiterea sumei de 200.000 de euro.

Doina Tudor va fi prezentata vineri in fata instantei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie cu propunerea de arestare preventiva.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri