Directia Nationala Anticoruptie a transmis Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cererea si referatul intocmit in cauza, in vederea sesizarii ministrului Justitiei pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea retinerii si a arestarii preventive a deputatului Sebastian Aurelian Ghita, pentru savarsirea urmatoarelor infractiuni: doua infractiuni de dare de mita, doua infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, santaj, cumparare de influenta, conducerea unui vehicul fara permis de conducere.

Potrivit DNA, in perioada 2013-2014, in timp ce pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti se afla in curs de urmarire penala o cauza complexa in care se efectuau cercetari cu privire la savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani, mai multe persoane vizate au obtinut informatii confidentiale pe mai multe cai, printre cei implicati in furnizarea ilegala de informatii nedestinate publicitatii fiind si deputatul Sebastian Ghita.

“Informatiile confidentiale priveau obiectul cercetarilor, persoanele fizice si juridice cercetate, masurile de supraveghere tehnica dispuse, masurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz si ale ofiterilor de politie delegati sa efectueze urmarire penala”, arata procurorii in referatul prin care cer aviz de la Camera Deputatilor.

Anchetatorii sustin ca, folosindu-se de influenta pe care o avea si pe care o exercita efectiv pentru mentinerea si promovarea in functii publice, suspectul Sebastian Ghita “a capacitat un magistrat si o persoana din conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Prahova (IPJ) Prahova sa-i furnizeze informatii confidentiale din dosarul aflat in curs de urmarire penala pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti”.

Ghita, dupa audierea DNA: Am doar calitatea de suspect

Ghita, dupa audierea DNA: Am doar calitatea de suspect

Faptele ar fi fost comise in contextul in care, pe de o parte, deputatul Sebastian Ghita avea interesul sa protejeze doua persoane implicate in activitatea infractionala ce facea obiectul anchetei, iar pe de alta parte, avea personal interese de natura financiara la mai multi agenti economici supusi anchetei, au mai stabilit procurorii.

In schimbul informatiilor nepublice pe care le-a obtinut, Sebastian Ghita a promis, pe de o parte, persoanei din conducerea IPJ Prahova ca o va sprijini sa isi mentina functia, dar si sa obtina alte functii de conducere, iar pe de alta parte, a acordat magistratului sprijin in vederea obtinerii unor functii de conducere sau executie in cadrul unor institutii publice centrale.

Intr-un alt context, in cursul lunii martie 2011, pentru a inceta difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei anumite societati comerciale, prin intermediul unui post de televiziune a carui activitate o controla prin intermediul SC Asesoft International SA, Sebastian Ghita l-ar fi constrans pe reprezentantul acelei firme sa incheie fictiv un contract de prestari servicii.

Citeste si:

“Scopul incheierii contractului era ca SC Asesoft International SA sa dobandeasca, in mod injust, un folos patrimonial, respectiv suma de 500.000 euro, reprezentand valoarea contractului mentionat. Din acea suma, SC Asesoft International SA a primit, in doua transe,in perioada iunie – septembrie 2011, suma totala de 610.202, 96 lei”, sustin procurorii.

Sebastian Ghita mai este acuzat ca, la data de 22 iulie 2012, a condus pe drumurile publice un autoturismul marca Mercedes, fiind depistat pe raza localitatii Barcanesti, judetul Prahova, in conditiile in care permisul ii era suspendat pentru perioada 22 martie – 18 august 2012.

“La aceeasi data, Ghita Sebastian Aurelian i-a solicitat unei persoane cu functie de conducere din IPJ Prahova sa intervina pe langa lucratorii de politie rutiera din cadrul Biroului DN1, astfel incat acestia sa nu dispuna masurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contraventii (depasirea limitei legale de viteza pe raza localitatii) si a unei infractiuni la regimul circulatiei (in perioada 22.03.2012-18.08.2012 Ghita Sebastian Aurelian avand suspendata exercitarea dreptului de a conduce autovehicule), respectiv intocmirea dosarului penal, interventie care s-a si realizat. In schimb, Ghita Sebastian Aurelian a oferit sprijin, astfel incat persoana respectiva sa isi mentina functia de conducere pe care o exercita la IPJ Prahova”, au mai aratat procurorii in referat.

Deputatul Sebastian Ghita a fost la DNA Ploiesti pentru a i se aduce la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile din dosar. In acelasi dosar sunt implicati sefi de parchete, din politie si politicieni prahoveni.

Sebastian Ghita, audiat la DNA Ploiesti

Sebastian Ghita, audiat la DNA Ploiesti

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie de Justitie (ICCJ) au decis, in 26 februarie, redeschiderea urmaririi penale intr-un dosar clasat in anul 2014 de catre procurorul Lucian Papici si in care erau cercetati sefi de unitati de Parchet din jduetul Prahova, fostul sef al Inspectoratului de Politie Judetean, seful Politiei Ploiesti, fostul sef al Directiei Regionale de Finante Publice Ploiesti, mai multi comisari sefi din Politia Prahova, precum si presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, si fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

Cercetarile in acest dosar au pornit de la dosarul de evaziune fiscala cu un prejudiciu de aproape 35 de milioane de euro in care au fost inculpati, printre altii, fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Pavaleanu si Razvan Alexe, unul dintre apropiatii conducerii PSD Prahova, alaturi de mai multi oameni de afaceri ale caror firme au avut contracte cu Consiliul Judetean Prahova.

Sursa foto: MediafaxFoto