Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie ceruse condamnarea lui Ioan Ficior la 25 de ani de inchisoare, dar instanta, care l-a gasit vinovat pentru crimele din perioada in care a condus colonia de munca de la Periprava, a dispus ca acesta sa stea 20 de ani in detentie, conform News.ro

Decizia instantei Curtii de Apel Bucuresti nu este definitiva si poate fi contestata la instanta suprema. Procesul lui Ioan Ficior, care se judeca din 16 septembrie 2014 la Curtea de Apel Bucuresti, a avut 14 termene.

In august 2014, Ioan Ficior a fost trimis in judecata, fiind acuzat ca, in perioada 1958-1963, cand a condus Colonia de munca Periprava, a introdus si coordonat un regim de detentie represiv, abuziv, inuman si discretionar impotriva detinutilor politici, fiind inregistrate 103 decese.

Citeste si:

"Din probele administrate in cauza pana la acest moment a reiesit faptul ca regimul de detentie aplicat de catre Ficior Ioan, in perioada in care a detinut functii de conducere in cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit sa duca la lichidarea fizica a detinutilor politici prin metode directe si indirecte precum: conditii de detentie mizerabile si inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din baraci si aglomerare excesiva; lipsa apei potabile care era inlocuita cu apa murdara scoasa direct din Dunare; lipsa medicamentelor si a asistentei medicale sau refuzul de a acorda asistenta medicala adecvata; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament", se arata in rechizitoriul procurorilor.

Un caz asemanator a fost cel al lui Alexandru Visinescu, fostul comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, condamnat definitiv, in 10 februarie, la 20 de ani de inchisoare, decizia fiind o premiera din punct de vedere judiciar. Visinescu este primul condamnat pentru fapte care au fost comise cu peste 50 de ani in urma.

Sursa foto: Mediafax Foto