Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu, audiat in dosarul fostului magistrat Veronica Cirstoiu, a povestit judecatorilor de la Inalta Curte, cum a facut rost, intr-o singura zi, de 1,2 milioane de euro si cum a dat banii pentru a obtine eliberarea fratelui, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru evaziune, scrie News.ro.

Marian Staicu a fost audiat ca martor propus de DNA in dosarul fostei judecatoarea Veronica Carstoiu, condamnata in prima instanta la cinci ani de inchisoare pentru ca ar fi primit aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu pentru a admite contestatia in anulare a acestuia la decizia de condamnare.

Fratele lui Dinel Staicu a aratat ca i s-au cerut 1,5 milioane de euro de la avocata Adriana Dascalu pentru ca acesta din urma sa fie eliberat.

"1,5 milioane de euro mi-a cerut pentru dosarul BIR (dosarul Bancii Internationale a Religiilor, in care a fost condamnat Dinel Staicu, n.r.), pentru a-l ajuta pe fratele meu sa fie pus in libertate. Fratele meu avea o condamnare de sapte ani si banii erau pentru a scapa de pedeapsa. Dascalu mi-a solicitat banii pentru judecatori, dar nu stiu pentru care, cei care urmau sa intre in dosar. I-am dat (Adrianei Dascalu, n.r.) 1,2 milioane de euro intr-o zi, la biroul ei, eram impreuna cu alta avocata, Alina Raducan. Prima data am adus 900.000 de euro, iar pana seara, a venit un sofer de la Craiova, cu restul pana la 1,2 milioane de euro", a declarat Marian Staicu.

Intrebat de judecatori de unde erau banii, martorul a precizat ca acestia au fost stransi - o parte de la doua secretare ale firmelor fratelui sau si jumatate de milion de euro "din alta parte".

”Am urcat la Alina Raducanu in birou, i-am lasat plasa de bani acolo si apoi am plecat. Diferenta a fost primita intr-o benzinarie din apropierea locuintei lui Dascalu. Am luat banii de la sofer, apoi am platit un taxi inainte si eu cu masina, Ne-am deplasat la adresa indicata de Raducanu.

Intrebat de judecatori daca stia de vreo judecatoare la care ar fi trebuit sa ajunga banii, Staicu a aratat ca avocata Raducanu i-a zis ca o sa fie o judecatoare blonda de la Curtea de Apel Bucuresti, fara a pronunta vreun nume.

”Pe unde am fost cu ea, a fost vorba ca o sa vina o doamna judecator la restaurant, dar nu m-am intalnit cu ea. Raducanu mi-a spus ca ea are cunostinte in randul judecatorilor din cadrul Curtii de Apel Bucuresti", a completat Staicu.

Mai departe, el a povestit cum a mai adus 350.000 de euro la un termen din procesul fratelui sau.

”Am venit la proces la fratele meu. Dascalu a venit si a zis ca in al doilea dosar trebuie sa completez suma pana la 1,5 milioane si alti 50.000 de euro pentru eliberarea lui Dinel in alt proces, in Transgaz. Am cerut prin telefon sa se vireze 350.00 de euro intr-un cont. In timpul acesta avocatul Lucian Bagia statea cu laptopul in brate si verifica daca au intrat banii. Banii intarziau sa intre iar sedinta de judecata s-a suspendat de mai multe ori. Dascalu si Raducanu mi-au spus ca se suspenda dosarul daca banii nu intra in cont", a mai completat Staicu.

Fratele lui nu a fost eliberat in ziua respectiva, astfel incat i-a cerut sa recupereze toate sumele date pana in acel moment.

Intrebari i-a pus si fosta judecatoare Veronica Cirstoiu, care a dorit sa stie daca a vazut-o inainte de inceperea acestui proces, iar Marian Staicu a raspuns negativ.
Intrebat daca dosarul de marturie mincinoasa deschis in urma cu trei saptamani de DNA pe numele sau a avut influenta asupra declaratiei de vineri din fata instantei, Marian Staicu a negat acest lucru si a aratat ca nu a mintit nici data trecuta.

Veronica Cirstoiu a mai dorit sa stie de cate ori a fost dus prin restaurante ca sa se intalneasca cu ea si a fost curioasa cum erau asezati banii si daca i-a numarat. Si aici a primit un raspuns negativ.

Urmatorul termen a fost stabilit pentru 19 aprilie cand vor fi audiati patru martori, printre care si Alina Raducanu, si cand vor fi audiate o serie de convorbiri telefonice contestate de fosta judecatoare.

Pe 27 martie 2015, Veronica Cirstoiu a fost condamnata la cinci ani de inchisoare pentru luare de mita, trafic de influenta, inselaciune si alte infractiuni, iar fiul sau, Florin Cergan, acuzat de complicitate la trafic de influenta, a primit doi ani de inchisoare pentru trafic de influenta.

Avocatul Lucian Bagia a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta, iar Marilena Cucianu, acuzata de inselaciune, a primit trei ani de inchisoare cu suspendare.

Procurorii DNA au aratat in rechizitoriul ca in cursul lunii februarie 2012, judecatoarea Veronica Cirstoiu a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascalu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunta, impreuna cu ceilalti doi membri ai completului de judecata de la Curtea de Apel Bucuresti, o solutie de admitere a contestatiei in anulare formulate de Dinel Staicu, in dosarul in care acesta fusese condamnat la sapte ani de inchisoare pentru fraudarea Bancii Internationale a Religiilor.
In 22 februarie 2012, completul din care a facut parte Veronica Cirstoiu a decis inlaturarea pedeapsei lui Dinel Staicu, primita in dosarul privind fraudarea Bancii Internationale a Religiilor.

Sursa foto: Brian A Jackson/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri