PNL a initiat doua proiecte de lege prin care adultii cu handicap grav, accentuat sau mediu vor avea indemnizatii mai mari, iar apartinatorii adultilor cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiti de de plata impozitelor pe cladirile de domiciliu sau pe masini.

Adultii cu handicap grav vor avea venituri egale cu salariul minim pe economie, adultii cu handicap accentuat 50% din salariul minim, iar adultii cu handicap mediu in cuantum de 25% din salariul mimin, potrivit unui proiect de lege aflat in dezbatere publica pe site-ul Senatului. Proiectul este sustinut de 36 de parlamentari PNL.

De asemenea, proiectul de lege prevede actualizarea anuala a cuantumului drepturilor cu indicele cresterii preturilor si cu indicele cresterii salariului minim pe economie.

Potrivit normelor in vigoare, adultii cu handicap grav incaseaza 340 de lei pe luna, cei cu handicap accentuat 272 de lei, iar adultii incadrati in grad de handicap mediu, 39 de lei lunar. In Romania sunt in jur de 700.000 de persoane adulte cu handicap, potrivit unei statistici publicata de Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati.

Senatul este prima camera sesizata in cazul ambelor proiecte de lege, iar Camera Deputatilor este for decizional.In dezbatere publica pe site-ul Senat mai este un proiect de lege referitor la drepturile persoanelor cu handicap, sustinut de 37 de parlamentari de la PNL, potrivit caruia apartinatorii persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite de plata impozitelor pe cladirile de domiciliu sau pe masini.

"Apartinatorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiti de plata impozitului pe cladirea de domiciliu si pe terenul aferent acesteia, precum si de plata impozitului pe autoturism", prevede proiectul de lege.

Initiatorii sustin ca prin adoptarea acestui proiect de lege va fi inlaturata discriminarea intre apartinatorii adultilor cu handicap grav sau accentuat, adultii cu handicap care detin cladirea in care locuiesc sau o masina si reprezentantii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat pentru ca actuala legislatie excepteaza doar unele categorii de plata impozitelor pe cladiri de domiciliu si pe masini.

"Prin aceasta propunere, consideram ca se face dreptate persoanelor cu handicap grav sau accentuat si apartinatorilor acestora care in prezent nu pot beneficia de prevederile noului Cod fiscal", se arata in expunerea de motive.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri