Inspectorii antifrauda vor intensifica controalele privind emiterea bonurilor fiscale in cazul barurilor, restaurantelor si cluburilor in cadrul operatiunii "Helios" (zeul soarelui la grecii antici), potrivit Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Precedenta campanie de controale pentru bonuri fiscale in cluburi si restaurante s-a numit "Revelion", iar inspectorii au verificat daca agentii economici care au organizat petreceri de Revelion au inregistrat sumele incasate.

In primele zile de la lansarea "Helios", Directia Generala Antifrauda Fiscala a aplicat sanctiuni constand in amenzi si confiscari in valoare de 2,1 milioane de lei si a confiscat 15,5 tone de legume-fructe si 3,6 tone de bauturi alcoolice.

Intensificarea controalelor ANAF privind utilizarea caselor de marcat in in baruri, restaurante si cluburi are loc ca urmare a situatiei constate de inspectori in urma verificarilor efectuate, dar si in urma reclamatiilor de la contribuabili.

Amenzile pot ajunge la 27.500 de lei

Inspectorii ANAF au dispus suspendarea activitatii a zece operatori economici, din care sase pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) si patru pentru nedotare cu AMEF. De asemenea a fost interzisa desfasurarea uneia dintre activitatile de comert engros sau cu amanuntul in cazul a 12 contribuabili care desfasurau simultan, in mod nelegal, aceste activitati in aceeasi suprafata de vanzare.

In urma verificarilor operative ale inspectorilor antifrauda si a reclamatiilor primite de la contribuabibili (prin intermediul TelVerde), vor fi intensificate, in cadrul operatiunii ”Helios”, controalele care au ca obiect verificarea modului de respectare a prevederilor OUG 28/1999 (privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat) in cadrul restaurantelor, barurilor si cluburilor, potrivit ANAF.

"Aceste controale vor viza, in principal, identificarea si sanctionarea operatorilor economici care nu sunt dotati cu case de marcat, nu emit bonuri fiscal pentru toate bunurile/serviciile livrate sau emit alte documente in locul bonului fiscal: note de plata/de informare/proforme", potrivit unui comunicat transmis de Directia Generala Antifrauda Fiscala.

Sanctiunile contraventionale pentru astfel de fapte sunt clar stabilite de lege si difera in functie de gravitatea acestora, putand fi aplicate amenzi de pana la 27.500 lei, in situatia in care suma nejustificata rezultata din savarsirea contraventiei este mai mare de 1.000 lei si mai mare de 3% din veniturile inregistrate de contribuabil in ziua respectiva, pana la momentul controlului.

In toate cazurile in care se constata ca operatorul economic a mai fost sanctionat in ultimele 24 de luni, pentru neemiterea de bonuri fiscale, se va dispune suspendarea activitatii pentru 30 de zile, potrivit ANAF.

Operatiunea Helios, denumita dupa o divinitate solara din panteonul elen in antichitate, a fost lansata la mijlocul lunii aprilie in contextul sarbatorilor de Paste. In cadrul acestei operatiuni, inspectorii fac verificari la comercianti si importatori, pe tot lantul economic al marfurilor, de la vama si pana la magazine.

Inspectorii antofrauda au verificat barurile si restaurantele si in perioada sarbatorilor de iarna, in cadrul operatiunii Revelion.

Sursa foto: astarot/shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri