Gabriel Oprea, fostul ministru al Internelor, a ajuns la DNA, conform unor surse judiciare, acestuia i se va pune sechestru pe o parte din avere, in dosarul in care acesta este acuzat de abuz in serviciu privind masina de lux cumparata de DIPI pentru protectia demnitarilor si folosita de el.

Gabriel Oprea a fost chemat, conform surselor judiciare, pentru a fi instiintat de procurori de noi acte procedurale si pentru a i se aduce la cunostinta ca o parte din averea sa va fi pusa sub sechestru, conform News.ro.


In 11 aprilie, Gabriel Oprea a fost pus sub inculpare pentru abuz in serviciu, inaintea trimiterii in judecatain dosarul in care este acuzat alaturi de fostii sefi ai Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI) Nicolae Gheorghe si Nelu Zarnica.

Anterior, in 2 martie, Gabriel Oprea a fost pus sub acuzare, in calitate de suspect, dupa ce Senatul a avizat, in 24 februarie, cercetarea sa in acest dosar. Acuzatiile pe care procurorii i le aduc in aceasta cauza sunt de abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Nicolae Gheorghe si Nelu Zarnica au fost demisi la propunerea ministrului Internelor

Nicolae Gheorghe si Nelu Zarnica, adjunctul sau la DIPI, au fost demisi din functii in 10 februarie, la propunerea ministrului Internelor, Petre Toba. La cinci zile dupa ce au fost demisi, Nicolae Gheorghe si Nelu Zarnica au fost pusi sub acuzare de procurorii DNA, faptele din dosarul in care sunt cercetati fiind de abuz in serviciu si deturnare de fonduri.

Doua zile mai tarziu, in 17 februarie, DNA a cerut aviz de la Senat pentru urmarirea penala a fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea, pentru abuz in serviciu legat de cumpararea de catre DIPI a unui Audi A8 pentru protectia demnitarilor. Masina a fost cumparata cu bani care erau destinati doar pentru achizitii necesare in cazuri de combatere a coruptiei, fiind folosita doar de fostul ministru al Internelor, din 21 august pana in octombrie 2015.

DNA: Gabriel Oprea a dispus de suplimentarea fondurilor pentru cheltuieli operative

Potrivit DNA, in 13 iulie 2015, fostul ministru al Internelor a dispus suplimentarea cu 410.000 de lei a fondurilor pentru cheltuielile operative ale DIPI si a aprobat cumpararea unui autoturism Audi A8 pentru "asigurarea protectiei demnitarilor". Banii au fost insa cheltuiti ilegal pentru cumpararea masinii, in conditiile in care puteau fi folositi doar pentru achizitii necesare in cazuri de combatere a coruptiei.

Procurorii spun ca Gabriel Oprea ar fi fost ajutat in acest demers de Nicolae Gheorghe, aflat atunci la conducerea DIPI, si de Gabriel Nicolae Pavel, care era seful Serviciului juridic din DIPI, ambii fiind cercetati in dosar.

Gabriel Oprea este cercetat pentru abuz in serviciu si in dosarul privind folosirea nelegala a coloanei oficiale, cauza deschisa dupa moartea politistului Bogdan Gigina, de la Brigada Rutiera a Capitalei.

De asemenea, numele lui Gabriel Oprea apare si in dosarul in care este urmarit penal primarul suspendat al Sectorului 2, Neculai Ontanu.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri