Ministrii Sebastian Vladescu, Varujan Vosganian si Gheorghe Pogea, conform DIICOT, sunt cei care ar fi fost obligati de lege pentru a derula procesul prin care trebuiau sa creeze cadrul legislativ necesar tranzactionarii pe Bursa de Valori Bucuresti a obligatiunilor subscrise in cazul Rompetrol Rafinare de catre Ministerul Finantelor Publice, nelistarea obligatiunilor respective fiind motivul pentru care statul roman nu a putut recupera creantele, conform News.ro

Procurorii DIICOT arata in detaliu cum Dinu Patriciu si George Philip Stephenson ar fi intrat in posesia unor active de aproximativ 2,7 miliarde de dolari.

”In fapt, scopul initial pentru care a fost initiat si constituit acest grup infractional organizat a fost acela ca, pe de o parte, sa se intre in posesia sumelor de bani gestionate de SC Rompetrol SA, destinati bugetului de stat si proveniti din contracte de cooperare economica internationala incheiate inainte de 31 decembrie 1989, iar pe de alta parte de a avea la dispozitie societati comerciale care, prin natura obiectului lor de activitate, permitea rulajul unor mari sume de bani (cash-flow) prin contracte economice interne si externe, dar care, in acelasi timp, sa se afle si in sfera de interes a statului roman, in asa fel incat sa nu se permita in nici un moment constatarea starii lor de falimentare, in conditiile in care membrii grupului infractional au folosit in interes propriu atat capitalul de lucru al societatilor cat si resursele financiare ce trebuiau virate bugetului consolidat al statului”, noteaza anchetatorii in actele dosarului Rompetrol 2.

Potrivit acestora, ”ulterior, membrii grupului infractional organizat si-au diversificat activitatea infractionala in scopul cumparararii de la Fondul Proprietatii de Stat a actiunilor pe care acesta le detinea la Rafinariile Vega si Petromidia, la preturi subevaluate, cu complicitatea directa a functionarilor Fondului Proprietatii de Stat implicati in aceste procese de privatizare, iar ulterior, dupa obtinerea controlului absolut asupra acestor doua societati, sa delapideze in interesul membrilor grupului infractional atat sumele de bani care trebuiau investite in cele doua societati ca urmare a obligatiilor investitionale asumate prin cele doua contracte de vanzare-cumparare de actiuni, cat si sumele pe care societatile privatizate trebuiau sa le vireze la bugetul de stat”.

Pachete majoritare de actiuni achizitionate la valori mult subevaluate

”In aceste imprejurari, in perioada anilor 1998-2007, grupul infractional organizat si-a realizat atat scopul de insusire a creantei statului roman rezultata din Acordul de cooperare economica internationala cu statul libian, cat si cel de obtinere a pachetelor majoritare de actiuni gestionate de Fondul Proprietatii de Stat la Rafinariile Vega si Petromidia, la valori mult subevaluate fata de valorile reale comerciale ale acestora, prin manopere frauduloase ce vor fi descrise mai jos si cu concursul interesat al functionarilor FPS - APAPS, implicati in procesele de privaitizare si/sau postprivatizare ale celor doua rafinarii, activitati ce au fost urmate apoi de decapitalizarea Rafinariilor Vega si Petromidia prin insusirea si folosirea in propriul interes a sumelor de bani colectate si destinate bugetului de stat, prin majorari artificiale si/sau nelegale de capital social, prin crearea unor circuite financiare si comerciale fictive prin care sa se creeze aparenta respectarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare, prin transferarea de sume de bani catre societatile membre ale grupului infiintate in paradisuri fiscale si, nu in ultimul rand, prin crearea, in mod artificial de lichiditati prin listarea la bursa a Rafinariei Petromidia, sumele de bani astfel rezultate fiind de asemenea insusite de membrii grupului infractional organizat”, mai noteaza anchetatorii DIICOT.

Contractul incheiat cu KazMunayGaz

Procurorii arata in dosar ca, in 24 august 2007, Patriciu Dan Costache si George Philip Sthepenson au incheiat un contract cu KazMunayGaz prin care Rompetrol Holding S.A. Elvetia a vandut 75 la suta din actiunile companiei olandeze The Rompetrol Group N.V., a carei valoare de piata a fost evaluata prin contract la 3.616 milioane USD, urmand ca Patriciu Dan Costache si George Philip Sthepenson, prin Rompetrol Holding, sa detina in continuare celelalte 25 la suta din actiunile The Rompetrol Group N.V.

”Prin contract s-a mai stabilit ca The Rompetrol Group N.V. va fi condusa impreuna de catre cei doi actionari, KazMunayGaz si Rompetrol Holding, actionarul majoritar numind membrii Consiliul Director al The Rompetrol Group N.V., iar Dan Costache Patriciu a fost numit Presedinte si Director General”, iar practic ”prin aceasta tranzactie, Patriciu Dan Costache si George Philip Stephenson si-au asigurat un folos patrimonial de 2.712 milioane USD, cresterea valorii de piata a The Rompetrol Group datorandu-se in primul rand activitatii infractionale derulate de membrii grupului infractional incepand cu anul 1999, prin care au fost delapidate sume importante care se cuveneau fie bugetului de stat fiind doar in administrarea firmelor din grupul Rompetrol, fie trebuiau folosite in conformitate cu clauzele contractelor de privatizare incheiate in anii 1999 si 2000, cu complicitatea directa a ministrilor Finantelor Publice si cel al Economiei si Comertului din Guvernul Adrian Nastase, care, la solicitarea inculpatului Patriciu Dan Costache, au initiat si promovat OUG 118/2003 prin care SC Rompetrol Rafinare SA a fost ,«iertata» de plata sumei de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, care a fost convertita in obligatiuni cu scadenta la 7 ani”.

Statul s-a aflat in imposibilitatea de a recupera creantele bugetare

Ulterior acestei "operatiuni legislative”, mai noteaza procurorii DIICOT, initiata si coordonata in interesul exclusiv al Rompetrol Rafinare si implicit al actionarului majoritar The Rompetrol Group si al membrilor grupului infractional organizat, ”Ministerul Finantelor, prin ministrii Sebastian Vladescu, Varujan Vosganian si Gheorghe Pogea, desi avea obligatia, potrivit art. 8 alin. 2 din OUG 118/2003, asa cum a fost modificat prin Legea 89/2005 sa creeze cadrul legislativ necesar tranzactionarii pe Bursa de Valori Bucuresti a obligatiunilor subscrise la data de 26.01.2004 de Ministerul Finantelor Publice, nu a respectat dispozitiile legii, astfel incat aceste obligatiuni sa fie tranzactionate pe o piata de capital reglementata, iar statul roman sa recupereze creantele bugetare pe care SC Rompetrol Rafinare SA le avea la data de 30.09.2003”.

Anchetatorii precizeaza ca ”in iunie 2009 Rompetrol Holding a vandut si restul de 25 la suta din actiunile pe care le detinea la The Rompetrol Group, astfel incat KazMunayGaz a devenit unicul actionar al holdingului si, prin aceasta operatiune, actionarul majoritar al tuturor societatilor din grupul Rompetrol”, iar ”urmare acestor tranzactii, la data de 08.09.2009, Rompetrol Holding si-a schimbat denumirea in Dinu Patriciu Holding, incercandu-se astfel disocierea totala a acestuia de grupul Rompetrol”.

Sursa foto: Willyam Bradberry / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri