Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Ploiesti ii acuza pe Liviu Luca, Sorin Mihai, Radu Florea, Gheorghe Stan, Gheorghe Supeala, Zizi Anagnastopol, Mircea Baicoianu si Nicolae Sprintaru de constituire a unui grup infractional organizat, delapidare cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, instigare la delapidare, spalare de bani si complicitate la spalare de bani, dosarul urmand sa se judece la Tribunalului Prahova.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in perioada 2005 - 2009, Liviu Luca a initiat si constituit un grup infractional organizat, la care au aderat Zizi Anagnastopol, director economic al firmei PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA) la data faptei, Sorin Mihai si Gheorghe Supeala, fosti directori generali, Gheorghe Stan, director economic al firmei Edilconst SA si Radu Florea, director general al societatii, urmarind sa obtina fonduri materiale din patrimoniul PSV Company, care au fost folosite pentru construirea “Ansamblului de locuinte si anexe gospodaresti” situat in localitatea Paulesti, judetul Prahovain beneficiul lui Luca.

“S-a retinut ca inculpatul Luca Liviu a putut desfasura activitatea infractionala datorita faptului ca acesta controla atat Asociatia Salariatilor din cadrul SNP Petrom SA, precum si SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), fiind lider de sindicat (FSLI Petrom), Presedinte al Comitetului Director al Asociatiei Salariatilor din SNP Petrom SA, respectiv reprezentant al actionarului majoritar in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor al SC PSV Company SA”, arata DIICOT, intr-un comunicat de presa transmis miercuri.

Anchetatorii au stabilit ca, in perioada 17 iulie 2005 - 27 februarie 2009, reprezentantii societatii Petromservice, prin Zizi Anagnastopol, Sorin Mihai si Gheorghe Supeala, au virat nelegal, in interesul lui Liviu Luca, catre SC Edilconst SA, suma de 14.649.762,73 de lei, pentru lucrari de constructii executate la “Ansamblu sediu social si anexe SC Profesional Corpconsult SA - Paulesti”, in acest fel fiind produs un prejudiciu companiei.

Citeste si:

“De asemenea, s-a retinut ca membrii grupului infractional, prin actele ulterioare pe care le- au indeplinit, au incercat sa disimuleze faptul ca inculpatul Luca Liviu este adevaratul beneficiar al constructiei”, sustin procurorii.

Mircea Baicoianu este acuzat ca, in perioada anilor 2007-2009, in calitate de director al Diviziei Constructii din Petromservice, prin complicitate, a contribuit la delapidarea sumei de 7.489.143,88 de lei din bugetul societatii, in interesul lui Liviu Luca, prin avizarea a 33 de facturi fiscale si ulterior achitarea contravalorii acestora catre societatea care a executat lucrarile de constructii la „Ansamblul sediu social si anexe SC Profesional Corpconsult SA - Paulesti”, al carui adevarat beneficiar a fost Liviu Luca.

In cazul lui Nicolae Sprintaru, procurorii au retinut ca, in perioada 30 martie2007 - 30 iunie 2008, in calitate de economist in cadrul Petromservice, avand ca atributii controlul financiar preventiv, a avizat, in mod nelegal si fara nici un document justificativ, 21 de facturi fiscale in valoare de 4.187.340,78 de lei, emise de catre societatea care a executat lucrarile de constructii la „Ansamblul sediu social si anexe SC Profesional Corpconsult SA - Paulesti”.

Procurorii au instituit sechestru asigurator in aceast dosar. Ansamblul de locuinte construit de Liviu Luca din banii pe care i-ar fi obtinut ilegal de la PSV Company a fost trecut in sarcina unei firme agreate care ulterior l-a vandut parintilor omului de afaceri, care la randul lor l-au transmis prin donatie nepoatelor lui Liviu Luca, fete minore, au declarat surse judiciare pentru News.ro.