Alaturi de presedintele Senatului a fost trimis in judecata si Dorin Marian, fost sef al Administratiei Prezidentiale a Romaniei in anul 2000, acesta fiind acuzat de marturie mincinoasa.

Potrivit DNA, in 15 aprilie 2016, in cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, Calin Popescu Tariceanu, in declaratia luata sub juramant, "a facut afirmatii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta ingreunarea tragerii la raspundere penala a mai multor inculpati din dosar".

Astfel, presedintele Senatului este acuzat ca a mentionat in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului) si nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare.

De asemenea, sustin procurorii DNA, presedintele Senatului a facut declaratii mincinoase si nu a spus tot ce stie in legatura cu relatia avuta cu Tal Silberstein, Dan Andronic si Remus Truica, nu a spus nimic despre intalnirile si discutiile purtate cu Truica referitor la taxele notariale privind tranzactionarea terenurilor din Snagov si modalitatea de dobandire si valorificare a bunurilor revendicate.

In acelasi context, Tariceanu a mai precizat, ca nu a avut o relatie apropiata cu Marius Marcovici, ascunzand totodata ca are cunostinta de relatia acestuia din urma cu Tal Silberstein, mai spun procurorii.

De asemenea, Popescu Tariceanu a afirmat in mod nereal ca nu l-a prezentat sau introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din Romania.
In acelasi dosar, in 28 aprilie 2016, Dorin Marian a facut declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu angajarea lui Marius Andrei Marcovici, in calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Calin Popescu Tariceanu, urmare a intelegerii acestuia din urma cu Tal Silberstein.

Citeste si:

De asemenea, Dorin Marian "a afirmat in mod nereal ca nu cunostea activitatea si atributiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, in conditiile in care acesta din urma era cunoscut in cercurile politice ca "omul lui Tal”, mai precizeaza DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti de Casatie si Justitie

In 18 mai, omul de afaceri Remus Truica, Printul Paul si alte 20 de persoane, intre care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz Agavi Moshe, Marius Marcovici si jurnalistul Dan Andronic, au fost trimisi in judecata in dosarul retrocedarii ilegale a fermei Baneasa si a 47 de hectare din Padurea Snagov.

In decembrie 2015, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Brasov au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de Silberstein Tal pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta si complicitate la spalarea banilor, fata de Shimon Shevez si Benjamin Steinmetz, pentru constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si complicitate la spalarea banilor si fata de Agavi Moshe, pentru aderare la un grup infractional organizat in dosarul privind retrocedarea nelegala a Fermei Baneasa si a 47 de hectare de padure in localitatea Snagov.

Potrivit procurorilor, incepand cu luna noiembrie 2006, Remus Truica impreuna cu Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny“ Steinmetz, Moshe Agavi (care a aderat ulterior) si alte persoane au constituit un grup infractional care a avut ca scop dobandirea intregii averi revendicate nelegal de catre Printul Paul Al Romaniei, prin oferirea de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autoritatilor sau institutiilor care detineau aceste proprietati, instigarea si complicitatea acestor persoane la abuz in serviciu, prin punerea la dispozitie si semnarea inscrisurilor necesare si prin traficarea influentei reale asupra functionarilor publici, se arata in ordonanta de punere in miscare a urmaririi penale.

In schimbul ajutorului lor, suspectii ar fi obtinut o cota parte importanta din bunurile revendicate, respectiv intre 50 si 80 % din valoarea bunurilor revendicate de Printul Paul.

Potrivit anchetatorilor, ulterior, Printul Paul le-a si dat acestora bunurile, pe masura obtinerii lor, in schimbul interventiei membrilor grupului pe langa functionari publici cu atributii in reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate din Bucuresti si din alte judete din tara sau asupra judecatorilor. Ulterior, bunurile revendicate au si fost obtinute in mod nelegal.

Sursa foto: agerpresfoto