Potrivit DNA, Gheorghe Benea a fost retinut pentru luare de mita si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, fapte comise in perioada in care era director general al Compania Nationala Loteria Romana (CNLR), in timp ce Ovidiu Ripanu, sef Serviciu Achizitii la Loteria Romana, a fost retinut sub acuzatiile de luare de mita in forma continuata, abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si spalare de bani in forma continuata.

De asemenea, a fost dispusa masura controlului judiciar pentru 60 de zile, incepand cu data de 15 septembrie, in cazul a doua persoane - Cornelia Olaru, referent in cadrul CNLR - Serviciului Achizitii si membru al comisiei de evaluare a ofertelor, acuzata de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si luare de mita si Iulian Catalin Niculae, asociat si administrator de drept al unei firme, acuzat de complicitate la spalare de bani in forma continuata.

In acelasi dosar se fac cercetari si in cazul altor persoane, care au calitatea de suspecti, respectiv: Remus Leonard Lazareanu, director executiv al CNLR, la data comiterii faptei, pentru infractiunea de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, Dan Gheorghiu, sef Birou Transport in cadrul CNLR, acuzat de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, Nicolae Virgil Sorescu, administrator al unei societati comerciale cu activitate de comercializare autovehicule, suepectat de complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si spalare de bani in forma continuata. De asemenea, in acest dosar sunt urmarite penal alte trei persoane - Constantin Bradut Raducanu, administrator de firma, pentru complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, Alexandra Laura Benea, fiica fostului director al Loteriei, suspectata de complicitate la luare de mita si spalare de bani si Marius Bran, asociat si administrator de drept al unei firme, suspectat de complicitate la spalare de bani.

Conform procurorilor DNA, in 17 mai 2010, conducerea Companiei Nationale Loteria Romana a atribuit unei societati comerciale cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrata de Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare a 182 de autovehicule in sistem buy-back, in valoare de 13.386.378,73 lei, pentru inlocuirea parcului auto al Loteriei Romane.

Contractul a fost initiat, fundamentat si atribuit cu incalcarea prevederilor legale, prin licitatie trucata, pentru a favoriza respectiva societate comerciala care a vandut, astfel, Loteriei Romane autovehicule la un pret substantial mai mare decat pretul pietei.

De exemplu, Gheorghe Benea, Ovidiu Ripanu si Remus Lazareanu au initiat procedura de achizitie fara a estima valoarea contractului de achizitie pe baza unor calcule care sa aiba in vedere toate sumele platibile si nu a fost intocmit un studiu de piata pentru determinarea valorii estimate a autovehiculelor achizitionate, mai spun procurorii. Acestia mai arata ca nu a fost determinata nici valoarea estimata a parcului auto vechi al Loteriei, care urma sa fie predat in sistem buy-back, iar compania nu a luat in calcul pentru determinarea valorii estimate a achizitiei cheltuielile suplimentare - RCA, Casco, mentenanta - prevazute in documente.

De asemenea, au fost preluate de la Nicolae Sorescu, reprezentantul dealerului auto, specificatiile tehnice ale autoturismelor comercializate de aceasta societate comerciala - date care ulterior au fost introduse in caietul de sarcini, iar in fisa de date a achizitiei s-a impus introducerea unor conditii restrictive de participare, in scopul eliminarii concurentei.

Prin initierea, atribuirea si derularea acestui contract a fost creat Loteriei Romane un prejudiciu estimat la valoarea de 2.314.707 de lei.

Procurorii DNA mai spun ca, in schimbul atribuirii contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Romane, persoane din conducerea companiei au primit sume de bani si diverse bunuri. Astfel, in calitate de sef Serviciu Achizitii in cadrul C.N.L.R. si in calitate membru in comisia de evaluare a ofertelor, Ovidiu Ripanu a pretins, la sfarsitul anului 2009 si inceputul anului 2010, pentru sine si pentru altii suma de 1.500.000 lei, patru autovehicule noi, respectiv un autovehicul Cadillac, un autovehicul Hummer, un autovehicul Opel si un autovehiculului BMW, precum si 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de inlocuire a parcului auto in sistem buy back.

Citeste si:

Procurorii arata ca Ovidiu Ripanu a primit suma totala de 1.081.061,96 lei, in perioada iulie-septembrie 2010 (bani remisi din conturile societatii administrate de Sorescu Nicolae Virgil in contul unei firme apartinand lui Ripanu Ovidiu), patru autovehicule noi, respectiv un autovehicul Cadillac in valoare de 160.682,99 lei, un autovehicul Hummer in valoare de 139.364,72 lei, un autovehicul Opel in valoare de 59.380,80 lei si un autovehiculului BMW in valoare de 139.230 lei. Totodata, el a primit si autovehicule second hand in valoare de 1.179.029,68 lei, in perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011.

Din cele patru autovehicule preluate de Ovidiu Ripanu, in cursul lunii iulie 2010, Gheorghe Benea, director general al Loteriei, a primit, prin intermediul fiicei sale, Laura Benea, si pentru aceasta, autovehicul BMW in valoare de 139.230 lei. De asemenea, din cele patru masini preluate de Ripanu, Cornelia Olaru, referent in cadrul C.N.L.R. si membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, in cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul Opel in valoare de 59.380,80 lei, pe care l-a inmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun in schimbul consemnarii unor date nereale in documentatia legata de licitatie.

"Pentru a ascunde adevarata provenienta a bunurilor/banilor ce fac obiectul infractiunii de luare de mita, inculpatul Ripanu Ovidiu, folosindu-se de doua firme pe care le controla prin intermediul suspectilor Niculae Iulian Catalin si Bran Marius, a preconstituit relatii comerciale nereale, vizand prestarii de servicii fictive. In acest sens, Ripanu Ovidiu in intelegere Sorescu Nicolae Virgil, a creat in sarcina societatii administrate de ultimul mentionat, beneficiara a contractului cu loteria, o ”datorie” fictiva, prin intocmirea unor contracte care atestau operatiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparenta ca banii nu ar fi fost primiti drept mita, ci in contul unor servicii IT, neprestate in realitate", arata procurorii anticoruptie.

Conform acestora, in acelasi mod s-a procedat si cu mascarea mitei constand in cele patru autovehicule. Initial, o suma echivalenta cu valoarea acestora a fost transferata in conturile dealerului auto, insa, dupa cateva zile, suma a fost restituita sub pretextul achitarii unor servicii IT neefectuate.

In paralel, dupa preluarea autovehiculelor invechite de la Loteria Romana (in baza contractului de buy-back), societatea dealer auto a emis catre una din firmele controlate de Ovidiu Ripanu un numar de 182 de facturi fiscale (cate una pentru fiecare autovehicul primit de la C.N.L.R. in sistem buy back), in valoare de 1.212.935 lei. Cu toate acestea, firma controlata de Ripanu a achitat doar suma de 33.905 lei.

"Asadar, conform intelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Ripanu Ovidiu, la o suma simbolica, si autovehiculele second-hand preluate in baza contractului buy-back. Apoi, a fost inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Ripanu Ovidiu figura in evidentele contabile ale dealerului auto", adauga DNA.

Gheorghe Benea si Ovidiu Ripanu Ovidiu urmeaza sa fie dusi, vineri, la Tribunalul Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Gheorghe Benea si Ovidiu Ripanu Ovidiu au mai fost trimisi in judecata intr-o alta cauza, in calitate de persoane cu functii de conducere in cadrul C.N. Loteria Romana.

Gheorghe Benea a fost director al Loteriei Romane in perioada 2009 -2012.